ICCJ. Decizia nr. 3283/2004. Civil. Contestaţie în anulare
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3283
Dosar nr. 13170/2004
Şedinţa publică din 22 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 5 septembrie 2002 pe rolul Tribunalului Brăila reclamanţii M.I. şi G.N. au solicitat în contradictoriu cu Primăria municipiului Brăila anularea dispoziţiei nr. 5790 din 20 august 2002 emisă de aceasta prin care se propune acordarea unor despăgubiri pentru imobilul din Brăila, format din teren 966,75 mp şi două corpuri de clădiri solicitând restituirea acestuia în natură conform Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 435 din 15 noiembrie 2002 Tribunalul Brăila a admis contestaţia, a anulat dispoziţia primarului şi a dispus restituirea în natură reţinând în esenţă că imobilul a fost preluat fără titlu de stat şi ca atare a fost greşit inclus în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale.
Apelul declarat de pârâtă a fost admis prin Decizia civilă nr. 39 din 13 martie 2003 a Curţii de Apel Galaţi care, schimbând soluţia instanţei de fond a respins ca nefondată contestaţia.
A reţinut instanţa de apel că imobilul a trecut în proprietatea statului prin aplicarea Decretului nr. 176/1948, servind la data preluării pentru funcţionarea Gimnaziului Ortodox de fete al Societăţii ortodoxe a femeilor române, iar în prezent este ocupat de Liceul de artă „Haricleea Darcle" din Brăila.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanţii care au invocat motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
Se susţine că instanţa nu s-a pronunţat asupra probelor care demonstrau starea de degradare în care se găsea imobilul acesta fiind în 1948 impropriu destinaţiei pe care se pretinde că o avea; ca atare a fost preluat fără titlu, fostul proprietar şi-a păstrat calitatea; oricum nu se putea expropria decât clădirea, care şi astăzi este folosită doar parţial ca liceu şi nu terenul.
Prin Decizia nr. 5954 din 29 octombrie 2004 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a respins ca nefondat recursul.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că este corectă motivarea dispoziţiei primăriei şi deciziei instanţei de apel şi în sensul probelor de la dosar şi anume aceea că imobilul este ocupat de o unitate bugetară de învăţământ, motiv pentru care foştii proprietari (moştenitorii) au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.
În raport cu destinaţia imobilului nu poate fi primită cererea de restituire parţială întrucât atât construcţia cât şi terenul urmează acelaşi regim, utilitatea publică regăsindu-se asupra imobilului în ansamblu.
Susţinerea recurenţilor privind starea degradată a imobilului nu îşi găseşte suport probator în cauză, faţă de procesul-verbal din 27 noiembrie 1949 (fila 26 dosar apel) din care rezultă că aceasta se găsea într-o stare mediocră, în prezent fiind în curs de execuţie lucrări de refacere a imobilului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, recurenţii-reclamanţi au formulat contestaţie în anulare, în temeiul prevederilor art. 317, art. 318 şi urm. C. proc. civ.
Se susţine că instanţa de recurs a omis să cerceteze în totalitate unul dintre motivele de recurs şi anume cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi nu a procedat în mod corect la cercetarea celui de-al doilea motiv de recurs, cel prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. şi pe cale de consecinţă se solicită admiterea contestaţiei în anulare, desfiinţarea deciziei atacate şi fixarea unui termen în vederea rejudecării recursului.
Astfel, în ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. contestatorii susţin că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu, întrucât nu sunt incidente dispoziţiile Decretului nr. 176/1948, acesta fiind preluat abuziv, sens în care fac referire la acte şi lucrări ale dosarului.
Fiind preluat de stat abuziv, poate fi restituit în natură conform art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
Mai mult, arată contestatorii, una dintre clădiri este dezafectată în întregime.
În ce priveşte terenul, contestatorii arată că interpretarea strictă a art. 2 alin. (1) din Decret conduce la concluzia că preluarea terenurilor de către stat nu s-a putut face decât în lipsa unui titlu valabil.
În fine, mai arată contestatorii că din nici o probă administrată nu a rezultat că este vorba de un imobil nou.
Cât priveşte motivul prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. contestatorii arată că au solicitat instanţei de recurs să constate că instanţa de apel nu s-a pronunţat:
- asupra extraselor administraţiei financiare ale perioadei vizate;
- asupra procesului-verbal de sechestru nr. 3679/1951;
- asupra adresei Ministerului Apărării Naţionale nr. 10016/1949;
- asupra contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 32088 din 29 septembrie 1941;
- asupra înscrisului nou depus în recurs respectiv adresa nr. 2383/2003 a Cancelariei Sfântului Sinod al Patriarhiei Române.
Contestaţia în anulare este nefondată urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente.
Decizia nr. 5954 din 29 octombrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a confirmat Decizia nr. 39 A din 13 martie 2003 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
În analiza făcută, Decizia acoperă toate aspectele invocate de contestatori, pentru a fi corectă, nefiind necesar să detalieze în sensul dorit de contestatori analiza pe care o face.
A fost confirmată soluţia Curţii de Apel Galaţi, care a reţinut că imobilul a trecut cu titlu în proprietatea statului, prin aplicarea Decretului nr. 176/1948.
Probele administrate dovedesc că atât la data preluării de către stat cât şi în prezent imobilul pretins a fost folosit în interesul învăţământului şi conform art. 16 alin. (1) teza finală din Legea nr. 10/2001 foştii proprietari sau moştenitorii lor au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent. Este lipsit de relevanţă în acest context faptul că una din clădiri este dezafectată în întregime, iar faptul că nu a rezultat din vreo probă că este vorba de un imobil nou nici nu a fost invocat.
Preluarea clădirii cât şi a terenului au fost făcute cu titlu prin acelaşi decret, aşa cum reţine Decizia contestată.
Faptul că soluţia instanţei îi nemulţumeşte pe contestatori nu îi îndreptăţeşte şi la promovarea contestaţiei în anulare.
Aceleaşi sunt argumentele privind motivul cuprins în art. 304 pct. 10 C. proc. civ., contestatorii arătând că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la o serie de acte.
În realitate, atât instanţa de apel cât şi instanţa de recurs au avut în vedere întregul material probator şi imobilul intrând cu titlu în proprietatea statului şi fiind afectat unei unităţi bugetare de învăţământ, foştii proprietari sau moştenitorii lor au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.
În concluzie instanţa de recurs nu a omis să cerceteze vreun motiv de casare, iar contestaţia în anulare este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestaţia în anulare declarată de M.I. şi G.N. împotriva deciziei nr. 5954 din 29 octombrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 aprilie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 3318/2004. Civil. Revendicare imobil preluat... | ICCJ. Decizia nr. 3280/2004. Civil. Revendicare. Recurs → |
---|