ICCJ. Decizia nr. 3365/2004. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3365
Dosar nr. 7919/2004
Şedinţa publică din 25 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A.N. a chemat în judecată Consiliul General al Municipiului Bucureşti pentru a fi obligat să-i lase în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 300 mp situat în Bucureşti.
În motivarea acţiunii reclamantul a învederat că a dobândit terenul în discuţie în timpul căsătoriei cu A.I. în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2501/343 din 4 iunie 1957 şi transcris în registrul de transcripţie inscripţie cu nr. 598 din 8 iunie 1957; împreună cu fosta sa soţie A.I. că pe respectivul teren a edificat o casă şi că prin Decretul nr. 291/1985 întreg imobilul i-a fost expropriat, construcţia demolată, iar pe teren nu s-a realizat vreun obiectiv de utilitate publică, motiv pentru care este îndrituit a pretinde să-i fie restituit.
După un prim ciclu procesual, în cauză au formulat o cerere de intervenţie în interes propriu A.V. şi A.C. în calitate de moştenitori ai mamei lor A.I., fosta coproprietară asupra imobilului în discuţie solicitând ca pârâta să le lase imobilul în deplină proprietate şi posesie.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 170 din 24 martie 2003 a admis acţiunea principală şi cererea de intervenţie în interes propriu şi a obligat C.G.M.B. să lase reclamantului A.N. şi intervenienţilor A.V. şi A.C. în deplină proprietate şi posesie imobilul din Bucureşti, identificat conform raportului de expertiză efectuat şi completat de ing. N.Ş.D.
Instanţa a reţinut că prin act autentic A.N. împreună cu soţia sa A.I., ulterior decedată, au cumpărat în anul 1957 suprafaţa de 300 mp teren, pe care cei doi soţi au edificat o casă în care au locuit până în anul 1986. Imobilul a fost expropriat prin Decretul nr. 291 din 19 septembrie 1985 unde soţii A. figurează în anexa 1 poz. 54 cu suprafaţa de 300 mp şi construcţie în suprafaţă de 83 mp.
Expertiza tehnică efectuată în cauză a conchis că terenul în dispută era viran, neafectat de detalii de sistematizare, neîmprejmuit, fiind ocupat de grămezi de gunoaie, pământ, mărăcini şi parcaje improvizate. Completarea la expertiză a precizat că nu exista gard între terenul revendicat şi clădirea nouă a şcolii din vecinătate şi că nu exista o porţiune din terenul revendicat în incinta şcolii. Prin urmare, tribunalul, admiţând acţiunea a făcut în cauză aplicaţiunea art. 35 din Legea nr. 33/1994.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 506 din 19 noiembrie 2003 a admis apelul declarat de C.G.M.B. prin primar împotriva sentinţei nr. 170 din 24 martie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care a schimbat-o în tot în sensul că a respins acţiunea ca nefondată.
Instanţa de apel a reţinut că terenul în dispută se găsea în incinta Şcolii generale nr. 309 şi nu era separat prin gard de clădirea şcolii, iar distanţa dintre clădirea nouă a şcolii şi teren era de 1,5 m. Prin urmare s-a conchis că terenul în discuţie era folosit în scop de utilitate publică, fiind în curtea Şcolii generale nr. 309 şi fiind de strictă necesitate pentru utilizarea în condiţii normale a clădirii şcolare. S-a mai stabilit că respectivul teren se afla într-o zonă amenajată din punct de vedere urbanistic cu alei şi spaţii verzi şi nu puteau fi invocate disp. art. 35 din Legea nr. 33/1994 în sensul că nu au fost utilizate potrivit scopului pentru care au fost preluate.
În contra menţionatei decizii au declarat recurs reclamantul A.N. şi intervenienţii A.V. şi A.C. invocând motivele de casare prev. de art. 304 pct. 6-10 C. proc. civ., şi susţinând în esenţă că instanţa de apel a nesocotit un mijloc de apărare esenţial cauzei şi anume expertiza tehnică topo şi suplimentul la expertiză din care a reţinut trunchiat şi cu aprecieri contradictorii, ca de exemplu, atunci când a afirmat că terenul în dispută s-ar afla în incinta şcolii iar apoi a pretins că între clădirea şcolii şi teren ar exista o distanţă de 1,5 m.
Pe de altă parte, corect a calificat instanţa de fond acţiunea ca fiind întemeiată pe disp. art. 35 din Legea nr. 33/1994 întrucât Decretul nr. 291/1985 în baza căruia a fost expropriat terenul în discuţie a fost abrogat prin Decretul-lege nr. 1/1989 astfel că şi din această perspectivă scopul exproprierii nu mai putea fi realizat.
Mai mult, în baza Decretului nr. 291/1985 statul a preluat terenul în litigiu sub condiţie rezolutorie, respectiv îndeplinirea utilităţii publice propuse iar pentru expropriat a operat o condiţie suspensivă. Or, în speţă respectivul teren a rămas liber neafectat de detalii de sistematizare, nefiind utilizat potrivit scopului ce a justificat exproprierea, ceea ce conduce la desfiinţarea retroactivă a actului.
Aşa fiind şi având în vedere şi Decizia nr. VI din 27 septembrie 1999 a Secţiilor Unite ale C.S.J., obligatorie pentru instanţe, cazul în speţă intră sub incidenţa art. 35 din Legea nr. 33/1994 urmând a se constata şi că întrucât în ceea ce-i priveşte pe expropriaţi condiţia suspensivă nu a operat, aceştia se găsesc în situaţia în care ar fi fost dacă nu ar fi intervenit Decretul nr. 291/1985 şi prin urmare bunul nu a ieşit niciodată din patrimoniul lor.
Recursul este fondat pentru motivele ce succed.
Din dosar a rezultat că litigiul a parcurs două cicluri procesuale şi că prin Decizia nr. 648 din 30 ianuarie 2001 a C.S.J., secţia civilă, ce a finalizat primul ciclu procesual, instanţa de trimitere a fost îndrumată, între altele, ca expertiza tehnică ce urma a fi efectuată să aibă în vedere dacă existau planuri de utilitate publică cu privire la terenul în litigiu şi în funcţie de acest aspect să se stabilească şi dacă respectivul teren era liber sau dacă apărea afectat de detalii de sistematizare.
Cu ocazia rejudecării, atât în raportul de expertiză (f. 20-31 dos. nr. 4877/2001) cât şi în suplimentul acestuia (f. 79-80 dos. nr. 4877/2001) s-au folosit planul original din 1961 şi planul cadastral din 1976 (f. 22 şi 26-28 dos. nr. 4877/2001) iar în raportul iniţial nu s-a specificat dacă existau planuri de utilitate publică recente.
Or, pentru a se putea determina dacă terenul solicitat de reclamant şi intervenienţi a împlinit utilitatea publică pentru care a fost expropriat, în cauză era necesar a fi depus Decretul nr. 291/1985 de expropriere din conţinutul căruia să se stabilească şi care a fost scopul respectivei exproprieri şi dacă acesta a fost realizat.
De asemenea, era necesar a se verifica, în raport şi de Planul urbanistic general pentru municipiul Bucureşti dacă pentru terenul în discuţie existau planuri de utilitate publică.
În fine, întrucât instanţa de apel a reţinut că terenul solicitat făcea parte din incinta Şcolii generale nr. 309 însă la dosar nu exista o astfel de dovadă, apare util a se cere pârâtei să prezinte, certificatul de atestare a dreptului de proprietate cu privire la terenul ce constituie curtea şcolii.
În funcţie de conţinutul înscrisurilor menţionate poate apărea util şi un supliment de expertiză care să stabilească statutul juridic al terenului în litigiu şi în raport de concluziile formulate să se decidă şi dacă în cauză sunt incidente disp. art. 35 din Legea nr. 33/1994 şi respectiv ale Deciziei nr. VI/1999 a Secţiilor Unite ale C.S.J.
Faţă de cele ce preced, recursul urmează a fi admis, a casa Decizia atacată şi a trimite cauza aceleiaşi curţi de apel pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul A.N. şi de intervenienţii în nume propriu A.V. şi A.C. împotriva deciziei nr. 506 din 19 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 343/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 333/2004. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
