ICCJ. Decizia nr. 3624/2004. Civil. Contestaţie la executare. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3624Dosar nr. 21800/2004
Şedinţa publică din 5 mai 200.
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 28 august 2002 pe rolul Judecătoriei Slatina (dosar nr. 10486/2002), SA S. şi SC A.G. SA au formulat, în contradictoriu cu SC A.I., prin lichidator, contestaţie la executare împotriva actelor de executare întocmite în dosarul nr. 267/ 7518/2002 al executorului M.M. din Slatina.
Contestatoarea SC A.G. SA a susţinut că în mod greşit s-a pus sechestru pe o serie de bunuri mobile care sunt proprietatea sa, iar nu a debitoarei.
Prin sentinţa civilă nr. 6819 din 17 octombrie 2002, Judecătoria Slatina a anulat contestaţia la executare ca insuficient timbrată.
Sentinţa a fost atacată cu recurs de contestatoare, iar Tribunalul Olt, în dosarul nr. 105/2003 a pronunţat Decizia civilă nr. 7 din 16 ianuarie 2003 prin care a admis recursul şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În cel de-al doilea ciclu procesual, în dosarul nr. 2394/R/2003 Judecătoria Slatina a pronunţat sentinţa civilă nr. 3873 din 11 septembrie 2003, prin care a respins contestaţia ca tardivă.
Sentinţa a fost atacată cu recurs de contestatoare, iar prin Decizia civilă nr. 91 din 12 martie 2004 Tribunalul Olt (în dosarul nr. 8478/2003) şi-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Această din urmă instanţă, secţia comercială a trimis pe cale administrativă, conform art. II alin. (3) din Legea nr. 195/2004, dosarul la Curtea de Apel Craiova.
Prin Decizia civilă nr. 2766 din 7 septembrie 2004, Curtea de Apel Craiova a admis apelul contestatoarei SC A.G. SA, dispunând scoaterea de sub sechestru a bunurilor acesteia, fiind respins apelul SA S..
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs contestatoarea SA S., susţinând incidenţa în cauză a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
La termenul din 5 mai 2005, Înalta Curte a pus în discuţie, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivul de ordine publică al competenţei instanţei care a pronunţat hotărârea recurată, motiv prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
Acest motiv este fondat, astfel încât, văzând că în soluţionarea apelului în cauză Curtea de Apel şi-a încălcat competenţa după materie, Decizia se va casa, iar conform art. 312 alin. (6) C. proc. civ., cauza se va trimite la Tribunalul Olt pentru soluţionarea apelului, având în vedere următoarele argumente.
În materia contestaţiei la executare, regula este aceea potrivit cu care hotărârea se dă fără drept de apel.
Excepţiile, conform art. 403 alin. (2) C. proc. civ., sunt reprezentate de cazurile în care sunt incidente dispoziţiile art. 4001 şi art. 4001 alin. (2) C. proc. civ.
În speţă, astfel cum a rezultat din expunerea rezumată a lucrărilor dosarului, contestaţia a fost formulată şi de „o terţă persoană care pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit", în sensul art. 401 alin. (2) C. proc. civ., respectiv de SC A.G. SA.
În aceste condiţii, rezultă că hotărârea pronunţată de Judecătoria Slatina este supusă atât apelului, cât şi recursului.
Cu privire la instanţa competentă să soluţioneze apelul, este incident art. 2 pct. 2 C. proc. civ., interpretat în litera şi spiritul modificărilor procedurale introduse prin Legea nr. 195/2004, în sensul judecării căilor de atac de către instanţele imediat superioare celor care le-au pronunţat.
Pentru aceste considerente, conform art. 312 alin. (6) C. proc. civ., cauza se va trimite la Tribunalul Olt pentru soluţionarea apelurilor declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SA S. Slatina împotriva deciziei nr. 2766 din 7 septembrie 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza pentru competentă soluţionare în apel la Tribunalul Olt.
← ICCJ. Decizia nr. 3619/2004. Civil. Constatare nulitate contract... | ICCJ. Decizia nr. 3473/2004. Civil. Investire cu formulă... → |
---|