ICCJ. Decizia nr. 3787/2004. Civil. Revendicare L10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3787/2004
Dosar nr. 2642/2003
Şedinţa publică din 19 mai 2004
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi contencios administrativ contestatorii P.A.C., P.A., P.A.N., P.I., P.A.N. şi P.P.P. au solicitat anularea deciziei nr. 84 din 12 octombrie 2001 emisă de RA L., solicitând pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti în acest sens şi obligarea pârâtei la restituirea în natură a imobilului proprietatea reclamanţilor situat în Bucureşti, strada Jules Michelet, format din teren în suprafaţă de 1550 mp şi casă de locuit.
Se solicită şi cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că autorii acestora P.E. şi P.A. au cumpărat imobilul în baza unui act de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 14716 la data 26 mai 1926 de Tribunalul Ilfov, secţia notariat.
Imobilul a trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950 la poziţia nr. 144, fiind deţinut de RA L.
Prin sentinţa civilă nr. 166 din 1 martie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, şi de contencios administrativ a admis contestaţia formulată de contestatorii-reclamanţi, în contradictoriu cu RA L., a anulat Decizia nr. 84 din 12 octombrie 2001 emisă de RA L., obligând pe aceasta să restituie în natură imobilul, teren în suprafaţă de 1505 mp şi casă de locuit compusă din subsol, parter, etaj şi mansardă din Bucureşti, str. Jules Michelet.
În considerente, s-a reţinut că, prin decizie s-a respins cererea de restituire în natură, considerându-se că imobilul cade sub incidenţa art. 16 din Legea nr. 10/2001.
În ceea ce priveşte incidenţa art. 16 din lege, tribunalul a reţinut că imobilul revendicat este folosit, în baza unui contract de închiriere de către personalul Ambasadei Japoniei expirat la 31 martie 2001, astfel că, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel RA L. criticând sentinţa pentru mai multe considerente, în sensul că: reclamanţii nu au făcut dovada cu acte că sunt moştenitorii celor doi autori; referitor la incidenţa art. 16 din Legea nr. 10/2001, imobilul fiind reşedinţa Ambasadorului Japoniei, nu poate face obiectul nici unei măsuri executorii; autorii reclamanţilor se încadrau în Decretul nr. 92/1950 art. 1 fiind că poziţia 114 figurează cu 8 apartamente, titlul statului este valabil; contractul de vânzare-cumpărare autentificat nu este semnat de vânzătoare şi în sfârşit, s-a încălcat procedura specială a Legii nr. 10/2001.
Prin Decizia nr. 106/ A din 24 februarie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de RA A.P.P.S. Bucureşti, care a absorbit RA L. prin OUG nr. 32 din 27 martie 2002, considerând hotărârea apelată temeinică şi legală, întrucât contestatorii au făcut dovada, cu acte, a calităţii lor procesuale active; imobilele care nu figurează în Hotărârea Guvernului pot fi restituite în natură, Decretul nr. 92/1950 nu poate fi considerat titlu valabil, restituirea în natură fiind etapa finală a procedurii speciale administrative.
Pârâta RA A.P.P.S. a recurat sus-menţionata decizie, considerând-o nelegală şi netemeinică pentru faptul că reclamanţii nu au calitate procesuală activă, imobilul nu poate fi restituit în natură potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilul a intrat în proprietatea statului în baza Decretului - Lege nr. 92/1950 cu titlu valabil, instanţa nu poate dispune restituirea imobilului, ci numai obligarea unităţii deţinătoare la emiterea unei decizii în acest sens, dreptul reclamanţilor asupra suprafeţei de 1505 mp nu a fost dovedit.
Recursul este nefondat.
Referitor la criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 4 şi 9 C. proc. civ., urmează a se reţine că ele sunt nefondate.
Corect instanţele au reţinut că prin certificatele de moştenitor depuse la dosar de către reclamanţi, aceştia au probat că sunt moştenitorii cumpărătorilor din anul 1926, în calitate de fii şi nepoţi de fii predecedaţi.
Analizând actul juridic dedus judecăţii, respectiv Decizia nr. 84 din 12 octombrie 2001 emisă de directorul general al fostei RA L. prin care, se consideră că nu se poate soluţiona cererea de restituire în natură a imobilului solicitat pentru două motive menţionate în art. 1 şi art. 2 ale deciziei, se constată că, fiecare în parte din aceste motive nu au fine de neprimire.
În art. 1, din decizie se prevede că reclamanţii nu au făcut dovada suspendării procesului conform art. 47 din Legea nr. 10/2001, afirmaţie contrazisă de probele dosarului a se avea în vedere încheierea Tribunalului Bucureşti din 10 octombrie 2001.
În art. 2 al deciziei se prevede că imobilul menţionat cade sub incidenţa art. 16 alin. (1) din aceeaşi lege, fiind exceptat de la restituirea în natură, situaţie care, de asemenea, este contrazisă de probele dosarului.
În cazul unor imobile având o anumită destinaţie, enumerate în art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, respectiv imobilele ocupate de unităţi bugetare de învăţământ, din sănătate, aşezăminte social-culturale, instituţii publice, sedii ale partidelor politice legal înregistrate, de misiuni diplomatice, oficii consulare, reprezentanţele organizaţiilor inter-guvernamentale acreditate în România, precum şi de personalul cu rang diplomatic al acestora, necesare în vederea continuării activităţilor de interes social-cultural sau obştesc, foştilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile legii în discuţie.
În completarea acestor dispoziţii, însă, alin. (2) din acelaşi art. 16, impune în sarcina ministerelor de resort şi a celorlalte instituţii publice interesate efectuarea de propuneri în baza cărora guvernul va stabili prin hotărâre imobilele care nu pot fi retrocedate în natură şi pentru care se acordă măsuri reparatorii prin echivalent.
Este deci, de remarcat, în primul rând, că este de atributul puterii executive şi nu a celei judecătoreşti în a stabili care sunt imobilele care nu se restituie în natură, şi în raport de aceasta, obligaţia deţinătorului bunului de a restitui echivalentul valoric al imobilului solicitat de proprietar, în condiţiile în care restituirea în natură nu este posibilă.
Instanţele au apreciat corect că imobilul nu face parte din categoria celor prevăzute de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 având în vedere pe de o parte contractul de închiriere expirat la data emiterii deciziei RA L., încheiat între fosta RA L. şi un consilier din cadrul ambasadei Japoniei.
Pe de altă parte, deşi sinteza dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, determină ca soluţie principală restituirea prin echivalent, restituirea în natură este aplicabilă numai dacă imobilul nu mai este necesar potrivit scopului legal stabilit, cu particularitatea că ea poate fi dispusă în viitor, la cererea persoanei îndreptăţite.
Or, contractul de închiriere încheiat de RA L. şi un consilier din cadrul Ambasadei Japoniei a expirat la data emiterii deciziei nr. 84 din 10 octombrie 2001 a RA L. Este evident că imobilul respectiv nu mai era necesar în vederea continuării activităţilor de interes public.
În speţă, nu s-au făcut dovezi de închiriere în continuare a imobilului.
De asemenea, este de reţinut că, nu a fost adoptată o hotărâre de guvern, în care să se prevadă concret că imobilul din litigiu nu poate fi retrocedat în natură.
De altfel, imobilele preluate de stat fără titlu valabil, nu intră sub incidenţa prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2).
În ceea ce priveşte ultimul motiv de recurs legat de restituirea terenului de 1505 mp şi casa de locuit, teren, a cărei suprafaţă nu a fost indicată în actul de proprietate, se constată că atât terenul cât şi casa se restituie în starea în care se află.
Această situaţie rezultă din procesul verbal de constatare a stării imobilului încheiat la 21 septembrie 2001, în baza art. 42 din Legea nr. 10/2001, între RA L. şi persoanele care revendică imobilul, prilej cu care recurenta ca deţinătoare, nu a ridicat nici o obiecţiune cu privire la compunerea, starea imobilului şi întinderea suprafeţei aferente.
În consecinţă, având în vedere cele arătate mai sus, hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauză sunt legale şi temeinice, astfel că recursul urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat recursul declarat de R.A., A.P.P.S. împotriva deciziei nr. 106/ A din 24 februarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3792/2004. Civil. Pretentii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3789/2004. Civil. Pretentii. Recurs → |
|---|
