ICCJ. Decizia nr. 3827/2004. Civil. Revendicare imobiliara. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3827
Dosar nr. 9439/2004
Şedinţa publică din 10 mai 2005
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 9163 din 21 octombrie 2003 reclamanta R.N.P., prin D.S. Vaslui, a chemat în judecată pe pârâtele Primăria comunei Alexandru Vlahuţă, judeţul Vaslui şi Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 1/2000 a comunei Alexandru Vlahuţă, judeţul Vaslui, pentru a fi obligate să îi lase în deplină proprietate şi posesie terenul din fondul forestier în suprafaţă de 5,2 ha, situat în U.R.V. Bălăneşti, U.A. 111 M, conform registrului agricol, situat în tarlaua 34, parcela 1009, 1007, P.D.T.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că terenul respectiv este înscris în amenajamentul silvic al O.S. Bârlad, făcând parte din fondul forestier al statului şi că pârâtele exercită posesia asupra acestui teren încă din anul 1990, fără nici un drept şi cu rea-credinţă.
În drept a invocat prevederile art. 480 şi art. 483 C. proc. civ.
La termenul din 14 noiembrie 2003, instanţa a ridicat, din oficiu, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.
Reclamanta, prin reprezentant, a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei ridicate.
Prin sentinţa civilă nr. 2969 din 12 decembrie 2003, Judecătoria Bârlad admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi respinge acţiunea, ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală.
Apelul formulat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins de Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia civilă nr. 321 din 17 martie 2004.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţele au reţinut, în esenţă, că potrivit prevederilor art. 5 din HG nr. 173/2001, R.N.P. poate reprezenta în justiţie statul numai cu privire la acele interese care au legătură cu obiectul de activitate al acestei regii.
Au mai reţinut instanţele că reclamanta nu se prezintă ca titulară a dreptului de proprietate a terenului şi că, potrivit art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998, în litigiile privitoare la dreptul de proprietate asupra bunului, statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice.
Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat recurs reclamanta, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că, potrivit HG nr. 1105/2003, R.N.P. are dreptul de a acţiona pentru apărarea fondului forestier, care este proprietatea statului şi care se află în administrarea acestei regii conform art. 5 din actul normativ menţionat.
A mai susţinut recurenta că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au interpretat în mod greşit prevederile art. 5 ale Legii nr. 213/1998, potrivit cu care, regimul juridic al dreptului de proprietate publică este reglementat de această lege, dacă prin legi organice speciale nu se dispune altfel.
În speţă, susţine recurenta, este vorba de excepţia prevăzută de art. 5 din Legea nr. 213/1998, având în vedere că, prin dispoziţiile art. 7 lit. a) din HG nr. 1105/2003 (legea specială), legiuitorul a înţeles să atribuie R.N.P. dreptul de a acţiona pentru apărarea şi dezvoltarea fondului forestier, proprietatea publică a statului.
Recursul este fondat, potrivit considerentelor ce vor urma.
Textul prevăzut de art. 4 din HG nr. 173/2003, abrogat în prezent, dar menţinut de art. 7 şi art. 8 din HG nr. 1105/2003 privind organizarea şi funcţionarea R.N.P., prevede competenţa regiei de a reprezenta în justiţie interesele statului în domeniul care constituie obiectul său de activitate.
Aceste acte normative definesc obiectul de activitate al regiei ca fiind aplicarea strategiei naţionale în domeniul silviculturii, apărarea, conservarea şi dezvoltarea durabilă a fondului forestier proprietatea statului, pe care îl administrează.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 6 lit. a) a Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea R.N.P., recurenta „asigură integritatea fondului forestier proprietatea publică a statului", ceea ce denotă că are dreptul prevăzut de lege în virtutea obiectului de activitate de apărare şi asigurare a integrităţii fondului forestier proprietatea statului să întreprindă orice acţiune în justiţie pentru a recupera bunurile statului, ce îi sunt date în administrare respectiv terenurile forestiere.
Interpretarea dată de instanţe art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998 este greşită, pentru că au omis a avea în vedere textul final care se referă la faptul că în cazul existenţei unor legi speciale, se vor aplica acele dispoziţii. Este adevărat că Legea nr. 213/1998 prevede ca reprezentant al statului în procesele de revendicare Ministerul Finanţelor Publice, dar de la această dispoziţie se derogă, existând HG nr. 1105/2003 care în revendicări ale fondului forestier împuterniceşte R.N.P. de a reprezenta statul.
De altfel, chiar în cuprinsul deciziei Curţii de Apel Iaşi, se recunoaşte dreptul de reprezentare a statului în justiţie de către recurenta de azi, numai că instanţa de apel nu a verificat şi analizat cu atenţie obiectul de activitate al regiei, concluzionând greşit că reclamanta nu ar avea calitate procesuală activă.
Aşa cum s-a arătat în precedent, obligaţia de apărare şi asigurare a integrităţii fondului forestier, proprietatea statului, îi conferă regiei calitate procesuală activă, acţiunea de revendicare promovată având drept scop realizarea obiectului său de activitate.
În sprijinul tezei prezentate vin şi dispoziţiile OUG nr. 226/2000 ale Legii nr. 66/2002, ale HG nr. 796/2002 şi ale Ordinului nr. 105/2003, care prevăd dreptul regiei de a cumpăra în numele statului terenuri cu vegetaţie forestieră, dar şi de a înstrăina asemenea terenuri. Având aceste drepturi, sigur că are şi dreptul de a revendica terenuri pentru stat.
Chiar dacă în partea introductivă a acţiunii promovate reclamanta nu a subliniat că revendicarea se face în numele statului, se poate lesne observa, că din motivarea cererii, rezultă fără dubiu această situaţie.
Faţă de cele de mai sus, urmează a admite recursul, a casa Decizia atacată şi a trimite cauza spre rejudecarea apelului Curţii de Apel Iaşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamanta R.N.P., D.S. Vaslui împotriva deciziei civile nr. 321 din 17 martie 2004 a Curţii de Apel Iaşi.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecarea apelului Curţii de Apel Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3831/2004. Civil. Reziliere contract vânzare... | ICCJ. Decizia nr. 3469/2004. Civil. Constatare nulitate... → |
|---|
