ICCJ. Decizia nr. 4041/2004. Civil. Constatare nulitate act schimb. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 4041

Dosar nr. 10283/2004

Şedinţa publică din 17 mai 2005

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1247 din 14 octombrie 2003, Judecătoria Horezu a admis în parte acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul P.C.I., în contradictoriu cu pârâţii M.D.A., M.G.G., M.G.I. şi C.G.E., Consiliul local Stoeneşti şi Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi a constatat ca fiind nul absolut, actul de schimb încheiat la 2 iunie 1969, cu privire la terenul de 0,25 ha situat în comuna Stoeneşti, judeţul Vâlcea.

Totodată s-a dispus obligarea pârâtului M.G.G. de a respecta deplina proprietate şi liniştita posesie a reclamantului asupra terenului de 2080,03 mp, iar pârâţii OGE., P.G.G. şi G.L.S.A. au fost obligaţi de a-i lăsa reclamantului în deplină proprietate terenul de 1650,35 mp, ambele imobile fiind situate pe raza comunei Stoeneşti, judeţul Vâlcea.

Prin Decizia nr. 179/A din 3 februarie 2004, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, a admis apelul formulat de pârâţii M.D.A., M.G.G., M.G.I. şi C.G.E. şi schimbând în parte sentinţa, a respins acţiunea formulată de reclamantul P.C.I., în contradictoriu cu aceşti pârâţi, cu privire la constatarea nulităţii absolute parţiale a actului de schimb încheiat la 20 iulie 1969, având ca obiect terenul de 0,25 ha, în litigiu.

A respins capătul de cerere vizând obligarea aceloraşi pârâţi de a respecta deplina proprietate şi liniştita posesie a reclamantului asupra terenului de 2080,03 ha. situat în pct. „Nicula" comuna Stoeneşti, judeţul Vâlcea.

L-a obligat pe reclamant la plata către apelanţi a sumei de 5.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. pârâţii M.D.A., M.G.G., M.G.I. şi C.G.E. care susţin în esenţă că instanţa în mod greşit l-a obligat pe reclamant la plata doar a unei părţi din cheltuielile de judecată.

Recursul este fondat urmând a fi admis pentru considerentele ce succed.

Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

În speţă, instanţa de apel l-a obligat pe reclamant la plata către pârâţi a sumei de doar 5.000.000 lei reprezentând onorariul avocaţial, omiţând celelalte cheltuieli ocazionate de judecata în fond şi în apel ( a dosar nr. 5611/2003 al Curţii de Apel Piteşti, precum şi dosar nr. 1083/2003 al Judecătoriei Horezu).

În consecinţă, recursul urmează a se admite cu consecinţa modificării în parte a deciziei atacate şi a obligării reclamantului de a plăti recurenţilor pârâţi toate cheltuielile ocazionate de derularea prezentului litigiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâţii M.D.A., M.G.G., M.G.I. şi C.G.E. împotriva deciziei nr. 179 din 3 februarie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.

Modifică în parte Decizia, în sensul că obligă pe reclamantul P.C.I. la 4.550.000 lei cheltuieli de judecată către recurenţii pârâţi. Menţine restul dispoziţiilor.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4041/2004. Civil. Constatare nulitate act schimb. Recurs