ICCJ. Decizia nr. 4069/2004. Civil. Actiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4069/2004
Dosar nr. 4250/2002
Şedinţa publică din 26 mai 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 16 martie 2001, reclamantul municipiul Bucureşti prin Primarul General a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele S.C. R. S.A. şi S.C. M.I.E. SRL, să se constate nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria MO 3 nr. 1529 din 29 decembrie 1994 asupra terenului situat în Bucureşti, Şos. Pantelimon şi, pe cale de consecinţă, a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 533/1998 încheiat între cele două pârâte.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că S.C. R. S.A. a obţinut un certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului situat în Şos. Pantelimon, fără a fi respectate prevederile HG nr. 834/1991, pe care, ulterior, l-a înstrăinat cu rea-credinţă.
În consecinţă, atât certificatul de atestare a dreptului de proprietate, cât şi contractul de vânzare-cumpărare sunt lovite de nulitate absolută.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1194 din 29 octombrie 2001, a respins acţiunea, reţinând că nu există vreun motiv de nulitate absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate eliberat pârâtei S.C. R. S.A. şi nici nu au fost încălcate dispoziţiile legale la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu S.C. M.I.E. SRL.
Apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei tribunalului a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 163/ A din 1 aprilie 2002.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul municipiul Bucureşti prin Primarul General susţinând că în mod greşit instanţa a respins apelul, fără a ţine seama de faptul că eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate s-a făcut cu încălcarea prevederilor HG nr. 834/1991, ceea ce atrage nulitatea absolută a acestuia şi a contractului de vânzare-cumpărare încheiat ulterior.
În plus, terenul în litigiu aparţine domeniului privat al municipiului Bucureşti.
Recursul este nefondat.
În conformitate cu prevederile art. 1 din HG nr. 834/1991, terenurile aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora, necesare desfăşurării activităţii conform obiectului lor de activitate, se determină, pentru societăţile comerciale înfiinţate prin hotărâre a guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuţiile ministerului de resort, iar pentru societăţile comerciale înfiinţate prin Decizia organului administraţiei locale de stat, de către autoritatea publică judeţeană.
În speţă, au fost respectate cele două condiţii cumulative prevăzute de textul de lege menţionat, pentru eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, întrucât terenul se afla în patrimoniul societăţii şi era necesar desfăşurării activităţii conform obiectului de activitate prevăzut în actul constitutiv al acesteia.
Astfel, terenul în litigiu a fost trecut în administrarea S.C. R. S.A. (Î.Ţ.R.) prin Decretul Consiliului de Stat nr. 10/1977, urmat de cererea de transfer din 1 noiembrie 1982 şi Ordinul de transfer emis de Ministerul Industriilor şi Construcţiilor de Maşini nr. 15562/1982.
Se constată, deci, că terenul în discuţie s-a aflat în patrimoniul societăţii anterior înfiinţării acesteia în baza Legii nr. 15/1990, care în art. 20 alin. (2) prevede că „bunurile din patrimoniul societăţii comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepţia celor dobândite cu alt titlu", fiind destinat amenajării unei baze sportive.
Mai mult, Primăria municipiului Bucureşti a emis Acordul unic nr. 22904 din 16 aprilie 1991 şi Autorizaţia pentru executare de lucrări nr. 18-P din 19 iunie 1991 privind amenajarea bazei sportive R., beneficiar fiind S.C. R. S.A.
De asemenea, potrivit actului constitutiv al S.C. R. S.A. obiectul de activitate al acesteia cuprinde, între altele, activităţi şi acţiuni social-culturale şi sportive.
Cât priveşte înstrăinarea terenului, nu se poate reţine că s-a făcut cu nerespectarea condiţiilor legale, atât timp cât nici un act normativ nu o interzicea, iar S.C. R. S.A. avea calitate de proprietar atestată prin certificatul în discuţie.
De altfel, S.C. R. S.A. la 11 ianuarie 1995 a făcut cunoscut Primăriei municipiului Bucureşti faptul că a dobândit certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria MO 3 nr. 1529/1994.
Susţinerea recurentului că terenul aparţine domeniului privat al municipiului Bucureşti nu poate fi primită, întrucât în speţă nu se aplică dispoziţiile HG nr. 468/1998 pentru modificarea şi completarea HG nr. 834/1991, certificatul de atestare a dreptului de proprietate fiind eliberat la 29 decembrie 1994, deci anterior actului normativ invocat.
Faţă de cele ce preced, urmează a se respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 163/ A din 1 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4078/2004. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4068/2004. Civil. Litigiu de munca. Recurs → |
|---|
