ICCJ. Decizia nr. 4477/2004. Civil. Actiune în constatare drept de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMANIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4477
Dosar nr. 11105/2004
Şedinţa publică din 27 mai 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele;
Prin cererea înregistrată la data de 8 mai 2003, reclamanta B.V. a chemat în judecată pe pârâta E.E., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se conexeze că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, (compus din 110 mp teren şi construcţie alcătuită din 2 camere şi dependinţe) prin uzucapiune, respectiv accesiune.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin chitanţa sub semnătură privată încheiată la data de 2 martie 1953, soacra sa, B.I., a cumpărat de la pârâtă pentru preţul de 680 lei, un teren în suprafaţă de 110 mp, situat în Bucureşti, sector 5. Terenul a fost stăpânit de la data intrării în posesia lui atât de soacra sa, cât şi de ea şi soţul său, iar în urma decesului soacrei sale, de ea şi soţul său.
A mai arătat că împreună cu soţul său a edificat pe acest teren o construcţie, stăpânind imobilul împreună până la data decesului acestuia intervenit în luna ianuarie 2003.
Reclamanta a mai arătat că şi după decesul soţului său a continuat să stăpânească imobilul ca un adevărat proprietar, nefiind tulburată în posesie de vreo altă persoană.
În drept, au fost invocate prevederile art. 1859-1860 C. civ. şi art.111 C. proc. civ.
Fiind astfel investită, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 3805 din 1 septembrie 2003, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi a respins cererea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în speţă, dreptul de a solicita constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune îl are şi fiica acesteia, B.V., acceptantă a succesiunii rămase de pe urma decesului tatălui său, care, însă, nu a formulat cerere, condiţie în care calitatea procesuală activă trebuie înţeleasă ca „un grup procesual", deoarece în caz contrar, s-ar ajunge la prejudicierea drepturilor legitime ale lui B.V.
Împotriva menţionatei sentinţe, a declarat apel reclamanta B.V., în apel, formulând cerere de intervenţie în interes propriu B.V., fiica sa, în conformitate cu prevederile art. 51 şi art. 52 C. proc. civ.
Cererea de intervenţie în interes propriu a fost respinsă de instanţa de apel prin încheierea din 11 februarie 2004 [pentru neîndeplinirea condiţiei prevăzută la alin. (3) al art. 50 C. proc. civ., respectiv lipsa acordului intimatei–pârâte E.E..
Prin Decizia nr. 183 din 11 februarie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul reclamantei B.V. formulat împotriva sentinţei primei instanţe, cu motivarea că în speţă a fost încălcat principiul unanimităţii, întrucât acţiunea trebuia formulată alături de reclamantă şi de fiica acesteia, succesoare a tatălui său.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, au declarat recurs atât reclamanta B.V. cât şi intervenienta B.V., invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Reclamanta B.V. susţine că în mod greşit i-a fost respins apelul ca nefondat întrucât nu s-ar fi respectat principiul unanimităţii, iar pe de altă parte, prin interpretarea greşită a prevederilor art. 50 alin. (3) C. proc. civ. a respins cererea de intervenţie, în interes propriu formulată de fiica sa, aceasta din urmă critică fiind invocată şi de către intervenienta B.V.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Intervenţia este o formă de participare a terţelor persoane în procesul civil şi constată în aceea că terţa persoană participă din proprie iniţiativă într-un proces început de către alte persoane.
Conform art. 49 alin. (1) C. proc. civ., intervenţia principală sau în interes propriu este intervenţia făcută de o terţă persoană într-un proces civil, început, pentru a-şi apăra drepturile şi interesele sale proprii terţul urmărind realizarea sau conservarea unui drept al său.
Ea se face sub forma unei cereri de chemare în judecată [art. 50 alin. (1)] şi este îndreptată împotriva ambelor părţi din proces (reclamant-pârât), terţul ţinând să câştige pentru sine, cel puţin în parte obiectul procesului.
Intervenţia principală poate fi făcută numai în faţa primei instanţe, dispoziţiile art. 50 alin. (3) C. proc. civ. prevăzând, însă, că ea se poate face, cu învoirea părţilor şi în apel.
Or, în speţă, ca parte în proces apelanta reclamantă B.V. a fost de acord cu admiterea în principiu a cererii de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta B.V.
Faptul că intimata pârâtă E.E. deşi legal citată, nu s-a prezentat, nu îndreptăţea instanţa să respingă cererea pentru inexistenţa acordului acesteia în, promovarea unei astfel de cereri ci, în baza rolului activ reglementat de dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., trebuie să dispună citarea acesteia la interogatoriu şi după aceea, eventual să fi făcut aplicarea prevederilor art. 225 C. proc. civ.
Pe de altă parte, este adevărat că acţiunea reclamantei poartă asupra unei cote părţi din imobilul în litigiu şi că dreptul pretins în justiţie îi sunt aplicabile, de principiu regulile proprietăţii comune pe cote–părţi, una din aceste reguli fiind aceea a unanimităţii cu consecinţa că nici un fel de act de dispoziţie sau de administrare nu poate fi înfăptuit cu privire la bun, privit în materialitatea sa, fără acordul unanim al copărtaşilor.
Cum, în speţă, B.V., moştenitoare a defunctului său tată şi-a exprimat acordul prin formularea cererii de intervenţie în interes propriu, nu se poate susţine că în cauză nu s-a respectat regula unanimităţii.
Drept urmare, pentru considerentele expuse şi având în vedere că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra fondului pricinii şi pentru a nu priva părţile de un grad de jurisdicţie, recursul urmează a fi admis, cu consecinţa casării ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei la prima instanţă pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta B.V. şi intervenienta V.B. împotriva deciziei nr. 183 din 11 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa civilă nr. 3805 din 1 septembrie 2003 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti şi trimite cauza acestei din urmă instanţă, spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 27 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4571/2004. Civil. încuviintare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4506/2004. Civil. încuviintare executare... → |
|---|
