ICCJ. Decizia nr. 4609/2004. Civil. Restituire metale pretioase. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4609
Dosar nr. 10123/2004
Şedinţa publică din 31 mai 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 12 martie 2003 pe rolul Judecătoriei Câmpina reclamantul F.M. a chemat în judecată pârâtele Banca Naţională a României şi Ministerul Finanţelor Publice pentru obligarea acestora la restituirea a 418 monede diferite din aur, confiscate abuziv sau la plata despăgubirilor băneşti corespunzătoare.
În motivarea acestei acţiuni s-a arătat că la data de 28 mai 1960 organele de miliţie au ridicat în mod abuziv de la tatăl său F.I., zis F., 418 monede aur, aşa cum sunt descrise în procesul-verbal întocmit la acea dată.
Reclamantul a mai arătat că la data de 1 martie 1998, tatăl său a decedat, el fiind unicul său succesor, fapt dovedit cu certificatul de moştenitor nr. 183 din 27 martie 1998 eliberat de Biroul Notarului Public S.V.
Judecătoria Câmpina prin sentinţa civilă nr. 2092 din 14 octombrie 2003, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul F.M. împotriva pârâţilor Banca Naţională a României, sucursala judeţeană Prahova, şi Ministerul Finanţelor Publice.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Oficiului Pentru Protecţia Consumatorului Prahova, pentru Autoritatea Naţională Pentru Protecţia Consumatorului şi a obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamantului suma de 981.478.357 lei, cu titlu de despăgubiri civile, conform expertizei O.V.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond, a reţinut în esenţă că din relaţiile comunicate de Banca Naţională a României, sucursala Bucureşti, a rezultat că cele 418 monede din aur au fost valorificate, nemaiexistând în materialitatea lor, iar suma obţinută a fost virată la bugetul de stat, astfel că sunt îndeplinite cerinţele art. 341 din Legea nr. 261/2002.
Pe de altă parte, instanţa de fond a reţinut caracterul abuziv al preluării, dat fiind că la data de 28 mai 1960 era în vigoare Legea nr. 284 din 14 august 1947 şi Constituţia României care prin art. 12 garanta dreptul de proprietate privată al cetăţenilor, ceea ce înseamnă că dispoziţiile Legii nr. 284/1947 erau neconstituţionale.
S-a mai reţinut că preluarea bunurilor nu s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor Codului de procedură penală în vigoare la acea dată, întrucât nu există o hotărâre penală prin care să se fi dispus confiscarea bunurilor.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantul F.M., Banca Naţională a României, sucursala Prahova, şi D.G.F.P. Prahova, în numele Ministerului Finanţelor Publice.
Prin apelul declarat reclamantul F.M. a criticat sentinţa întrucât în mod greşit nu a fost omologată varianta a II-a a raportului de expertiză întocmit de O.V. prin care a fost stabilită valoarea de circulaţie numismatică în sumă de 1.585.511.138 lei.
Pârâta Banca Naţională a României, sucursala Prahova, prin apelul declarat a criticat hotărârea pe motive de netemeinicie şi nelegalitate, susţinând că preluarea monedelor s-a făcut cu respectarea Legii nr. 284/1947, obiectele din aur fiind găsite într-o casetă îngropată lângă un puiet de nuc, pe terenul unui vecin.
A mai susţinut că soluţia instanţei de fond este şi netemeinică întrucât a reţinut baremul calculat de expert, ori în astfel de situaţii, se aplică cataloagele de specialitate ale B.N.R., după cum rezultă din adresa sucursalei municipiului Bucureşti nr. 12407 din 2 aprilie 2003, fiind vorba de despăgubiri în raport de conţinutul de aur fin, care pentru anul 2003, preţul stabilit de B.N.R. era de 375.351 lei/gram şi de aceea despăgubirile trebuiau stabilite la 940.712.183,22 lei.
Printr-un ultim motiv de apel a criticat hotărârea pronunţată întrucât legiuitorul a limitat posibilitatea acordării de măsuri reparatorii numai persoanelor fizice ale căror bunuri au fost confiscate nu şi moştenitorilor acestora.
Pârâtele D.G.F.P. Prahova şi Ministerul Finanţelor Publice, prin apelul declarat, au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, motivat de faptul că potrivit art. 40 alin. (2) din HG nr. 1344/2003, reprezentarea statului în faţa instanţelor de judecată în litigiile prevăzute de art. 34 alin. (1) din OUG nr. 190/2000, modificată prin Legea nr. 261/2002, este asigurată de Banca Naţională a României.
Apelantele au mai invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, întrucât legea a limitat posibilitatea acordării măsurilor reparatorii numai persoanelor fizice şi juridice ale căror bunuri au fost confiscate, nefăcându-se nici o referire şi la moştenitori.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 659 din 8 martie 2004, a admis apelul comun declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice şi de pârâta D.G.F.P. Prahova, a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 2092 din 14 octombrie 2003 pronunţată de Judecătoria Câmpina în sensul că a fost obligată pârâta Banca Naţională a României, sucursala Prahova, să plătească reclamantului F.M., despăgubiri civile în sumă de 981.478.357 lei, înlăturând obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice de la plata acestei sume.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei şi a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantul F.M. şi pârâta Banca Naţională a României, sucursala Prahova, împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pentru a decide astfel curtea a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 40 alin. (2) din Normele Metodologice pentru aplicarea OUG nr. 190/2000 privind regimul metalelor şi pietrelor preţioase în România, reprezentarea statului în faţa instanţelor de judecată în astfel de litigii, este asigurată de Banca Naţională a României şi de aceea, în mod greşit instanţa de fond a dispus obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamantului despăgubiri civile.
Referitor la critica formulată de apelantul-reclamant cu privire la omologarea variantei I din expertiza O., a reţinut că aceasta corespunde normelor legale, suma fiind calculată în raport de greutatea, respectiv de conţinutul de aur fin a tuturor monedelor confiscate şi nu în raport de valoarea numismatică, întrucât ar fi încălcate dispoziţiile art. 39 alin. (2) din Normele Metodologice pentru aplicarea OUG nr. 190/2000.
În ceea ce priveşte critica apelanţilor-pârâţi referitoare la nepreluarea abuzivă a celor 418 monede din aur, curtea a reţinut că preluarea s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor Codului de procedură penală, în vigoare la acea dată (art. 187 şi art. 261), în sensul că nu a existat o ordonanţă dată de procuror şi nici nu s-a pronunţat o hotărâre judecătorească de confiscare a bunurilor.
A respins ca neîntemeiată şi critica privind modul de evaluare şi stabilire a despăgubirilor, întrucât s-a avut în vedere valoarea aurului fin uzitată în tranzacţiile bancare, la valoarea din ziua expertizei, respectiv de 391.617 lei/gram aur fin.
Referitor la motivul comun de apel, vizând excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, a reţinut că în calitate de moştenitor al titularului iniţial, reclamantul este persoană îndreptăţită în sensul OUG nr. 190/2000.
În cauză au declarat recurs reclamantul F.M. şi pârâta Banca Naţională a României, sucursala judeţeană Prahova.
Invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul a susţinut că ar fi trebuit omologată varianta a II-a din raportul de expertiză prin care s-a stabilit valoarea de circulaţie numismatică în sumă de 1.585.511.138 lei a monedelor în litigiu.
Invocând nelegalitatea hotărârilor pronunţate de instanţele de fond şi de apel, prin aplicarea şi interpretarea greşită a legii, recurenta-pârâtă Banca Naţională a României, sucursala judeţeană Prahova, a solicitat modificarea celor două hotărâri în sensul de a se acorda despăgubiri pentru cantitatea de 2506,22 grame/aur fin, la preţul practicat de B.N.R. la data plăţii, conform Normelor Metodologice de aplicare a OUG nr. 190/2000 modificată prin Legea nr. 591/2004.
Cu privire la expertiza efectuată în cauză de expert O.V., a susţinut că acesta şi-a depăşit atribuţiile, stabilind în mod eronat caracterele monedelor ca fiind numismatice, acestea fiind uzate şi nu a ţinut cont de această împrejurare.
Recursul pârâtei Banca Naţională a României, sucursala Prahova, este fondat, pentru considerentele ce vor urma.
Modalitatea de restituire a metalelor şi pietrelor preţioase este reglementată de art. 39 alin. (1) şi (2) din HG nr. 1344/2003, prin care se aprobă Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor OUG nr. 190/2000.
Potrivit acestui text de lege, restituirea acestor bunuri se face prioritar în natură, dacă acestea se mai regăsesc fizic la sucursala Municipiului Bucureşti a Băncii Naţionale a României, iar pe cale de excepţie se va plăti persoanelor îndreptăţite, în baza hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, investite cu formulă executorie, contravaloarea metalului preţios fin conţinut în respectivele bunuri, calculată la preţul practicat de Banca Naţională a României la data plăţii.
Din adresa nr. 16980 din 23 mai 2003, emisă de Banca Naţională a României, sucursala Municipiului Bucureşti, rezultă că cele 418 monede din aur, confiscate pe numele F.I. zis F., au fost valorificate în folosul statului şi nu mai există fizic în tezaurul băncii.
În ceea ce priveşte valoarea celor 418 monede din aur, conform cataloagelor de specialitate, acestea au avut un conţinut de 2506,22 grame aur fin.
În speţă, instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 39 alin. (2) din HG nr. 1344/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea OUG nr. 190/2000, obligând pârâta-recurentă la plata sumei de 981.478.357 lei despăgubiri civile, în loc să dispună acordarea de despăgubiri pentru cantitatea de 2506.22 grame aur fin, la preţul practicat de Banca Naţională a României, la data plăţii.
În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamantul F.M., acesta este nefondat întrucât cererea sa de a-i fi acordate despăgubiri conform variantei a II-a din raportul de expertiză contravine criteriilor prevăzute de art. 39 alin. (1) şi (2) din HG nr. 1344/2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Banca Naţională a României, sucursala judeţeană Prahova, împotriva deciziei nr. 659 din 8 martie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, pe care o casează în parte în sensul că, păstrând celelalte dispoziţii obligă pârâta Banca Naţională a României, sucursala judeţeană Prahova, să plătească reclamantului F.M. contravaloarea a 2506,22 grame aur fin calculată potrivit preţului de evidenţă al B.N.R. de la data plăţii.
Respinge ca nefondat recursul declarat împotriva aceleiaşi decizii de către reclamantul F.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4611/2004. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4583/2004. Civil. Constatare drept de... → |
|---|
