ICCJ. Decizia nr. 4741/2004. Civil. încuviintare executare silita. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4741
Dosar nr. 11214/2004
Şedinţa din 2 iunie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 2615 din 26 septembrie 2003, dată în dosarul nr. 3189/2003, Judecătoria Mediaş a încuviinţat executarea silită, solicitată de creditorul B.T., în contradictoriu cu R.N., în baza titlului executoriu ataşat şi a cheltuielilor de executare, reţinând că, potrivit deciziei civile nr. 1949/1999 a Tribunalului Sibiu, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1013/2000 a Curţii de Apel Alba Iulia, debitorul datorează creditorului suma de 6.931.972 lei.
Prin încheierea dată la 8 octombrie 2003, Judecătoria Mediaş a dispus îndreptarea erorii materiale din încheierea de încuviinţare a executării silite, în sensul că numele creditorului este B.I. şi nu „B.T." cum din greşeală s-a menţionat.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia civilă nr. 542/A din 19 decembrie 2003, a admis apelul declarat de debitorul R.N. împotriva încheierii prin care s-a încuviinţat executarea silită şi a schimbat încheierea apelată, în sensul respingerii cererii de încuviinţare a executării silite.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că cererea pentru încuviinţarea executării silite a fost formulată după expirarea termenului de prescripţie prevăzut de art. 405 alin. (1) C. proc. civ. şi nu s-a făcut dovada întreruperii cursului prescripţiei decât până la data de 17 august 2000, conform chitanţei nr. 859/2003. Reţine instanţa de apel, că celelalte chitanţe şi înscrisuri privesc plăţi făcute anterior datei de 17 august 2000 sau sume datorate în baza altor titluri executorii. Prin urmare, la data de 17 august 2000 a început să curgă un nou termen de prescripţie, dar la data de 12 septembrie 2003, când a fost înregistrată cererea de executare, titlul invocat de creditor îşi pierduse puterea executorie.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs ambele părţi.
Creditorul B.I., invocând art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., susţine, în esenţă, că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a art. 101 alin. (1) şi art. 405 C. proc. civ. şi că instanţa de apel nu a avut în vedere plicul depus la dosar, pe care este aplicată ştampila poştei care atestă expedierea cererii la data de 19 august 2003.
Susţine recurentul, că cererea de executare silită a fost trimisă biroului executorului judecătoresc prin scrisoare recomandată, la data de 19 august 2003.
De aceea, termenul de prescripţie s-a întrerupt la această dată şi pentru că, potrivit art. 101 alin. (1) C. proc. civ., termenele se înţeleg pe zile libere, cererea a fost formulată în termen.
Referitor la termenul de prescripţie, recurentul mai susţine că s-a întrerupt şi la data de 4 septembrie 2001, când intimatul a recunoscut debitul la interogatoriul ce i-a fost luat în dosarul nr. 1835/2001, iar în raport cu această dată cererea de executare s-a formulat cu respectarea termenului prevăzut de lege.
Recurentul arată că s-au încălcat dispoziţiile art. 156 C. proc. civ., pentru că, fiindu-i respinsă cererea de amânare a judecăţii, nu i s-a dat posibilitatea să-şi facă apărări. Instanţa nu a avut în vedere toate înscrisurile depuse la dosar, care atestă că cererea de executare silită a fost formulată în termen şi că debitorul îi datorează suma de 6.931.972 lei, recunoscută de acesta la interogatoriul luat într-un alt dosar.
Debitorul R.N., invocând art. 304 pct. 5 C. proc. civ., arată că soluţia respingerii cererii de încuviinţare a executării silite, pronunţată prin hotărârea atacată este legală, însă în mod greşit instanţa nu a dispus nimic în legătură cu cheltuielile de judecată şi cere să fie modificată hotărârea pronunţată de instanţa de apel cu privire la aceste cheltuieli şi să fie obligat intimatul la plata lor.
Recursul declarat de creditor va fi admis, iar recursul declarat de debitor se va constata nul, pentru următoarele considerente.
Termenul de prescripţie a executării silite fiind statornicit pe ani şi nu pe zile libere, cum susţine recurentul creditor, se calculează conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ. şi se sfârşeşte în ziua anului corespunzătoare zilei de plecare.
Instanţa de apel a pronunţat însă soluţia admiterii apelului declarat de debitor şi respingerii cererii de încuviinţare a executării silite, reţinând că, potrivit art. 405 alin. (3) C. proc. civ., dreptul creditorului recurent de a cere executarea silită s-a prescris, fără ca împrejurările de fapt în raport cu care să se poată reţine că este întemeiată excepţia invocată de apelant să fie pe deplin stabilite şi fără să se pronunţe asupra tuturor apărărilor formulate de intimatul creditor prin întâmpinarea depusă la dosarul instanţei de apel.
Prin declaraţia de apel debitorul a invocat prescripţia dreptului creditorului de a cere executarea silită şi faptul că, potrivit chitanţelor depuse la dosar, a făcut plata integrală a debitului, iar creditorul, prin întâmpinarea formulată, a susţinut că termenul de prescripţie a executării a fost întrerupt prin plata unor sume de bani făcută de debitor în luna august 2000, dar şi prin recunoaşterea debitului de către debitor la interogatoriul ce i-a fost luat într-un alt dosar.
Or, instanţa de apel a reţinut că termenul prevăzut de lege pentru executarea creanţei a început să curgă la data de 17 august 2000, când debitorul a făcut plata unei părţi din debit, ignorând apărarea formulată de creditor că termenul a fost întrerupt şi prin recunoaşterea debitului, la interogatoriul luat datornicului într-un alt proces purtat între părţi.
Hotărârea atacată este nelegală, deoarece întreruperea termenului de prescripţie a executării operează prin recunoaşterea debitului de către debitor, recunoaştere care poate fi făcută inclusiv la interogatoriul luat în instanţă.
De altfel, considerentele sentinţei civile nr. 3899 din 23 decembrie 2003, anexată la declaraţia de recurs, cuprind referiri la faptul că la interogatoriul luat debitorului R.N., în dosarul nr. 1835/2001, la data de 4 noiembrie 2001, acesta ar fi recunoscut debitul.
Înalta Curte, constatând că instanţa de apel a reţinut că dreptul recurentului-creditor de a cere executarea silită s-a prescris, fără să se pronunţe asupra tuturor mijloacelor de apărare invocate de acesta şi că pentru a se verifica susţinerile creditorului se impune ataşarea dosarului în care a fost luat interogatoriul debitorului sau depunerea la dosar a unei copii legalizate a interogatoriului, va admite recursul declarat de creditor, va casa hotărârea atacată şi conform art. 312 alin. (5), art. 314 C. proc. civ., va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Instanţa de trimitere se va pronunţa asupra mijloacelor de apărare invocate de ambele părţi şi va avea în vedere faptul că apelantul a formulat şi contestaţie la executarea debitului la care se referă încheierea apelată.
Recursul declarat de debitor va fi constatat nul, în raport cu dispoziţiile art. 3021 lit. c) şi art. 306 alin. (1) C. proc. civ.
Art. 3021 lit. c) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 306 alin. (1) C. proc. civ., prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar motivele de recurs sunt prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea ori modificarea hotărârii recurate. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin invocarea unuia din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la motivul de recurs invocat.
Debitorul recurent, căruia hotărârea atacată i-a fost comunicată la data de 2 februarie 2004, a declarat recurs la data de 11 februarie 2004.
În declaraţia de recurs invocă art. 304 pct. 5 C. proc. civ., însă dezvoltă critici care nu fac posibilă încadrarea în acest motiv de recurs.
Critica formulată de recurent, care priveşte omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra cererii de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată, constituia motiv de recurs în vechea redactare a art. 304 pct. 6 C. proc. civ. Textul a fost însă modificat prin OUG nr. 138/2000, iar după modificare priveşte numai situaţiile în care instanţele acordă plus petita sau extra petita, nu şi omisiunea de a soluţiona o cerere, cum este cazul, în speţă.
Prin urmare, deoarece art. 304 pct. 6 C. proc. civ., în noua lui redactare, prevede că hotărârea atacată poate fi modificată numai dacă instanţa „a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut", omisiunea soluţionării cererii, invocată de recurent, nu face posibila încadrare în vreunul dintre motivele prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de creditorul B.I. împotriva deciziei civile nr. 542/A din 19 decembrie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Constată nul recursul declarat de debitorul R.N. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4748/2004. Civil. Reziliere contract de... | ICCJ. Decizia nr. 4739/2004. Civil. Servitute de trecere. Recurs → |
|---|
