ICCJ. Decizia nr. 4737/2004. Civil. Legea nr.10/2001; constatare nulitate absoluta act juridic de înstrainare; restituire în natura. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4737
Dosar nr. 9875/2004
Şedinţa de la 2 iunie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Prahova, prin sentinţa civilă nr. 745 din 19 iunie 2003, a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtele M.I. SA, A.P.A.P.S. Bucureşti şi SC E. SA Prahova.
A fost respinsă acţiunea precizată, formulată de reclamanţii P.R. şi S.G., în contradictoriu cu pârâtele SC E. SA, Primăria municipiului Ploieşti, A.P.A.P.S. Bucureşti şi SIF IV Muntenia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că excepţia inadmisibilităţii cererii de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare de acţiuni, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, se respinge, deoarece nulitatea absolută poate fi cerută de orice persoană interesată, iar reclamanţii, în calitate de moştenitori ai foştilor proprietari, au interesul de a formula acţiunea.
Restituirea în natură a imobilului este posibilă în raport cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001, iar reclamanţii au depus la dosar precizări cu privire la actul a cărui nulitate se cere.
Se mai reţine, că la momentul efectuării partajului între moştenitorii defunctului V.P.(în anul 1940) imobilul se compunea din aproximativ 1600 mp teren, pe care era construită o brutărie sistematică, în stare de folosinţă, precum şi o casă de locuit, grajduri, magazin şi toate celelalte îmbunătăţiri.
Brutăria a fost naţionalizată şi trecută în administrarea comunelor, potrivit art. 1 alin. penultim din Legea nr. 119/1948, iar Primăria municipiului Ploieşti, cu adresa nr. 304354/2002, a confirmat că imobilul din strada C. nr. 18 este inclus în imobilul situat în strada C. nr. 17, care se află în proprietatea SC E. SA.
Această unitate nu a emis decizie, însă adresa nr. 7158 din 13 septembrie 1994 şi adresele ulterioare echivalează cu un răspuns negativ.
Referitor la contractul de vânzare cumpărare, se reţine că priveşte vânzarea de acţiuni şi nu de active. Între FPP IV Muntenia, reorganizat SIF Muntenia şi Asociaţia M.P. Prahova, Programul acţiunilor salariaţilor s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 2 din 15 iunie 1995 pentru acţiuni reprezentând 30% din capitalul social al SC E. SA, iar între F.P.S. Bucureşti şi aceeaşi asociaţie, s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 495 din 10 februarie 2003 pentru acţiuni reprezentând 70% din capitalul societăţii. De aceea, cererea reclamanţilor privind anularea contractelor de vânzare cumpărare se respinge, pentru că este lipsită de relevanţă juridică schimbarea acţionarilor.
Reţine instanţa de fond, că din modul cum este formulată acţiunea nu rezultă dacă preluarea imobilelor s-a făcut cu titlu sau fără titlu valabil, dar din probele dosarului rezultă că pentru stat a existat titlu valabil de preluare, titlu care nu a fost contestat de reclamanţi.
Prin Decizia civilă nr. 339 din 11 februarie 2004, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul declarat de reclamanţii contestatori P.R. şi S.G., a schimbat în parte sentinţa apelată şi pe fond a admis în parte contestaţia formulată de reclamanţi. Intimata–pârâtă SC E. SA Prahova a fost obligată să restituie contestatorilor în natură terenul în suprafaţă de 751,60 mp, situat în Ploieşti, identificat prin expertiza tehnică topografică şi schiţa de plan aferentă, au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei şi a fost obligată intimata să plătească apelanţilor suma de 13.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de apel a reţinut că străbunicul, apoi bunicul reclamanţilor, au fost proprietarii brutăriei şi terenului aferent, în suprafaţă de 1671 mp, imobile situate în municipiul Ploieşti. Construcţia, în suprafaţă desfăşurată de 526 mp, care a făcut obiectul naţionalizării în baza Legii nr. 119/1948, a fost demolată, reconstruită şi extinsă pe o suprafaţă de 919 mp.
Reţine instanţa de apel, că moara a fost preluată cu titlu valabil, aşa cum se prevede în HG nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. De aceea, dobândirea imobilului de către Formaţiunea nr. 14 de Panificaţie Ploieşti din cadrul SC E. SA Prahova în cadrul procesului de privatizare, fiind realizată cu respectarea condiţiilor legale, prin încheierea contractelor de vânzare cumpărare de acţiuni, sunt incidente dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar reclamanţii au doar vocaţia de a fi despăgubiţi prin echivalent.
Cu privire la terenul liber de construcţii, în suprafaţă de 751,60 mp, se reţine că nu a format obiectul naţionalizării conform Legii nr. 119/1948 şi nu a fost legal transmis societăţii pârâte. In acest sens, în adresa nr. 1543 din 17 noiembrie 1997, F.P.S. filiala Ploieşti face menţiunea expresă că pârâta s-a privatizat fără temei, fapt ce rezultă din contractul de vânzare cumpărare de acţiuni.
Actul emis în anul 2000 (certificat de atestare a dreptului de proprietate) pentru terenul aferent construcţiilor nu este opozabil reclamanţilor şi nu este de natură a constitui pentru pârâtă drept de proprietate asupra terenului care nu a trecut în proprietatea statului. Această parte din imobil fiind trecută fără titlu valabil în proprietatea statului, contestaţia formulată de reclamanţi este întemeiată în parte.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii şi pârâtele SC E. SA, cu sediul în Ploieşti judeţul Prahova şi Primăria municipiului Ploieşti.
Reclamanţii, invocând art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., fac următoarele susţineri.
Articolul 2.1 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 încalcă prevederile legii, deoarece naţionalizarea, care contravenea prevederilor Constituţiei din anul 1948, s-a făcut fără titlu valabil. De aceea, imobilul fiind preluat în totalitate fără titlu valabil, instanţa trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 9 alin. (1) şi art. 22 din Legea nr. 10/2001 şi să dispună restituirea lui în natură.
Greşit s-a hotărât restituirea în natură doar a suprafeţei de 751,60 mp teren, din suprafaţa totală de 1671 mp, fiind neclarificată problema retrocedării în natură şi a diferenţei de 920 mp teren, deşi instanţa de apel reţine că pârâta s-a privatizat fără temei şi fără teren şi că actul prin care s-a atestat dreptul de proprietate în anul 2000 nu este opozabil reclamanţilor.
Greşit s-a reţinut că vechea construcţie a fost demolată, fără ca instanţa să facă referiri la precizarea din expertiză că SC E. SA nu deţine nici un act doveditor privind demolarea. Expertul însă omite cu bună ştiinţă casa de locuit şi alte imobile prevăzute în planul primăriei, menţionate în actul de proprietate şi autorizaţia care prevede că imobilul cuprindea şi casa de locuit.
Deşi s-au solicitat probe pentru dovedirea acestor împrejurări, instanţa de apel nu a admis efectuarea unei alte expertize, obiecţiunile la expertiză şi nici proba testimonială.
Pârâta SC E. SA, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., în esenţă formulează următoarele critici.
Greşit s-a trecut peste excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în raport cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001 care prevăd că persoana îndreptăţită se poate adresa instanţei numai după emiterea deciziei, iar în cauză nu a fost emisă o asemenea decizie. Cererea reclamanţilor este de fapt o acţiune în anularea contractului nr. 495/1995 încheiat între F.P.S. şi Asociaţia M.P. Prahova şi a contractului nr. 250/1995 încheiat între FPP Muntenia şi Asociaţia M.P. Prahova.
Cererea privind restituirea în natură este inadmisibilă în temeiul art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, deoarece datorită caracterului de lege specială a Legii nr. 10/2001 acţiunea în revendicare nu mai poate fi promovată.
Arată recurenta-pârâtă că, în lipsa unei decizii, reclamanţii puteau doar să formuleze acţiune pentru obligarea la emiterea deciziei şi nu cerere de restituire în natură.
S-a ignorat faptul că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
Corect s-a reţinut că imobilul, construcţie şi teren aferent, a fost trecut în proprietatea statului cu titlu, însă greşit s-a reţinut că suprafaţa de 751,60 mp teren este liberă de construcţii. Această suprafaţă de teren a fost betonată după preluarea imobilului şi este afectată în întregime construcţiilor.
De aceea, indiferent de titlu cu care a fost preluat terenul, restituirea în natură nu este posibilă, iar conform art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 se acordă despăgubiri prin echivalent.
Instanţa nu s-a pronunţat asupra concluziilor expertizei tehnice, care erau hotărâtoare în cauză.
Din expertiză rezultă că imobilul este nou, fiind integral reconstruit şi întreaga suprafaţă de teren este necesară pentru folosirea construcţiei, expertul arătând modalitatea în care terenul este traversat de fluxurile obligatorii de producţie necesare clădirii.
Susţine recurenta, că suplimentul de expertiză, efectuat în apel, are concluzii identice cu cele ale expertizei efectuate la instanţa de fond şi că prin restituirea căii de acces este în imposibilitate de a mai folosi clădirea.
Pârâta Primăria municipiului Ploieşti, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arată că imobilul nu se află în evidenţa Consiliului local Ploieşti. De aceea, în raport cu prevederile Legii nr. 10/2001, care dispun că notificarea se soluţionează de unitatea ce deţine bunul, primăria nu are calitate procesuală pasivă.
Pentru considerentele la care ne vom referi în continuare, recursurile declarate de reclamanţi şi de pârâta SC E. SA vor fi admise, iar recursul declarat de Primăria municipiului Ploieşti va fi respins.
Susţinerile recurenţilor reclamanţi şi ale recurentei pârâte SC E. SA că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unor mijloace de apărare şi a dovezilor administrate, că datorită acestor omisiuni s-a dispus restituirea către reclamanţi numai a suprafeţei de 751,60 mp teren şi că brutăria rămasă în stăpânirea pârâtei nu poate fi folosită, sunt întemeiate.
În prezenta cauză, reclamanţii au formulat acţiune pentru restituirea imobilului în natură, după ce anterior au recurs la procedura administrativă prevăzută de Legea nr.10/2001.
Aceştia au formulat notificare la data de 30 aprilie 2001, iar pârâta SC E. SA nu a emis dispoziţia prevăzută de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, însă din conţinutul adresei nr. 6016 din 7 august 2001 şi apărările făcute în cursul procesului rezultă refuzul acesteia de a face ofertă de restituire.
De aceea, reclamanţii pot să-şi realizeze drepturile printr-o acţiune în justiţie, deoarece nu pot fi lipsiţi de posibilitatea de a-şi apăra drepturile la măsuri reparatorii (inclusiv restituirea în natură).
Prin urmare, cererea formulată de reclamanţi nu este inadmisibilă, aşa cum susţine recurenta SC E. SA, iar imobilul nefiind preluat de stat prin expropriere, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, text care conţine reguli speciale pentru imobilele expropriate.
Instanţa de apel, reţinând că terenul aferent construcţiei (moara), în suprafaţă de 751,60 mp, este liber şi nu a făcut obiectul naţionalizării, a dispus restituirea lui în natură, iar soluţia este întemeiată pe art. 3, art. 9 şi art. 10 alin. (1), art. 20 şi urm. din Legea nr. 10/2001.
Referitor la brutăria existentă pe teren la momentul preluării, s-a reţinut că preluarea s-a făcut cu titlu valabil, în raport cu HG nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, fără ca valabilitatea titlului de preluare să fie analizată în raport cu art. 8 din Constituţia din 1948, şi art. 2 din Legea nr. 10/2001, texte invocate de apelanţi.
S-a mai reţinut că brutăria existentă pe teren la momentul preluării imobilului de către stat a fost demolată total şi a fost stabilit dreptul reclamanţilor apelanţi la restituirea terenului liber, în suprafaţă de 751,60 mp, în raport cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Instanţa însă nu s-a pronunţat asupra apărărilor formulate de apelanţi prin cererea aflată la filele 56,57 din dosar, privitoare la construcţia aflată pe teren şi asupra cererii aflate la fila 63, prin care se solicită să se ţină seama de două declaraţii extrajudiciare (autentificate), aflate la filele 61,62 sau să se dispună audierea nemijlocită a celor doi martori.
Or, faţă de precizările din aceste declaraţii, că la construcţie s-au făcut numai reparaţii, instanţa de apel trebuia să dispună audierea nemijlocită a persoanelor indicate de apelanţi.
Administrarea probelor noi propuse de reclamanţii apelanţi la instanţa de apel era necesară pentru soluţionarea cauzei, deoarece în raportul de expertiză tehnică în construcţii, întocmit de ing. C.R., există precizarea că delegatul pârâtei a declarat că nu dispune de acte doveditoare privind data construirii, modificării, demolării brutăriei, pentru că nu există carte tehnică a construcţiei şi că pentru stabilirea faptului că brutăria preluată de stat nu este una şi aceeaşi construcţie cu cea aflată în prezent pe teren, expertul a luat informaţii de la persoane care au locuit în zonă şi de la persoane care în acea perioadă lucrau în domeniul construcţiei.
Este întemeiată şi critica formulată de recurenta SC E. SA că modul în care s-a dispus restituirea în natură către reclamanţi a terenului aferent brutăriei, fără ca instanţa să se pronunţe asupra expertizei topografice, face imposibil accesul în clădire.
Expertul D.M., în raportul de expertiză judiciară tehnică topografică, aflat la fila 166 din dosarul instanţei de fond, a identificat terenul care face obiectul procesului şi l-a evaluat la suma de 1.700.309.340 lei.
Instanţa de apel a dispus completarea raportului de expertiză, iar din modul în care s-a formulat obiectivul pentru completarea expertizei rezultă că s-a avut în vedere posibilitatea ca, în ipoteza rămânerii construcţiei în stăpânirea pârâtei, apelanţilor să le fie restituită în natură suprafaţa de teren liberă, care excede suprafeţei necesare pentru folosirea construcţiilor.
Obiectivul stabilit de instanţă prin încheierea din 6 octombrie 2003 a fost ca „expertul să delimiteze suprafaţa ocupată de construcţii (Formaţia nr. 14), să arate care este suprafaţa de teren necesară pentru folosirea acestor construcţii, iar, în final, să precizeze care este suprafaţa de teren liberă şi care eventual poate fi restituită în natură apelanţilor".
Or, expertul nu a determinat suprafaţa de teren liberă, în sensul obiectivului stabilit de instanţă. A arătat că suprafaţa de teren ocupată cu construcţii este 919,40 mp, că diferenţa de 751,60 mp este o platformă betonată, că platforma este necesară pentru folosirea construcţiilor şi că în eventualitatea retrocedării în natură, reclamanţii doresc să repună acest activ în funcţiune. Având în vedere opţiunea reclamanţilor, expertul a stabilit şi fluxuri de deservire în interiorul suprafeţei de 751,60 mp teren.
Prin urmare, destinaţia terenului aferent construcţiei a fost stabilită de expert pentru eventualitatea retrocedării în natură către reclamanţi a întregului imobil, teren şi construcţie.
Instanţa de apel, fără să dispună ca expertul să răspundă obiectivului stabilit şi fără să se pronunţe asupra acestei probe, restituie reclamanţilor în natură întreaga suprafaţă de teren necesară folosirii construcţiei, lăsând construcţia în stăpânirea pârâtei.
Procedând astfel, nu a fost stabilit dreptul reclamanţilor la măsuri reparatorii pentru suprafaţa de teren ocupată cu construcţii şi s-a creat o situaţie care face imposibilă folosirea construcţiei.
Pentru considerentele expuse, se vor admite recursurile declarate de reclamanţi şi de pârâta SC E. SA, va fi casată hotărârea atacată şi se va trimite cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecare.
Instanţa de trimitere, va avea în vedere probele administrate în cauză, toate apărările formulate de apelanţii recurenţi şi de pârâta recurentă SC E. SA şi va completa probatoriul, pentru stabilirea situaţiei de fapt, în raport cu care se va dispune acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001, asigurându-se posibilitatea de folosire a imobilului construit.
Recursul declarat de Primăria municipiului Prahova va fi respins, deoarece prin sentinţa instanţei de fond acţiunea formulată de reclamanţi a fost respinsă în contradictoriu cu toţi pârâţii, hotărârea a fost apelată numai de reclamanţi, iar prin Decizia atacată fiind obligată doar pârâta SC E. SA să restituie reclamanţilor suprafaţa de 751,60 mp teren, s-a menţinut soluţia respingerii acţiunii formulate în contradictoriu cu pârâta recurentă Primăria municipiului Prahova.
Prin urmare, această pârâtă, care a obţinut câştig de cauză la instanţa de fond şi în apel, nu justifică interes în exercitarea căii de atac a recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanţii P.R. şi S.G. şi de pârâta SC E. SA Ploieşti împotriva deciziei nr. 339 din 11 februarie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, şi trimite cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecare.
Respinge recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Ploieşti împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 470/2004. Civil. Contestaţie în anulare | ICCJ. Decizia nr. 4680/2004. Civil. Legea 9/1998. Recurs → |
|---|
