ICCJ. Decizia nr. 5039/2004. Civil. încuviintare executare silita. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 5039

Dosar nr. 11845/2004

Şedinţa publică din 9 iunie 2005

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 9807 din 4 noiembrie 2003, Judecătoria Cluj Napoca a admis cererea înregistrată de Biroul executorului judecătoresc C.M.R. şi a încuviinţat executarea silită a titlurilor executorii, sentinţa civilă nr. 1395/2003 a Judecătoriei Cluj Napoca şi Decizia civilă nr. 853/A/2003 a Tribunalului Cluj privind pe debitorii C.E., C.M. şi C.D.A. şi creditorii L.P. şi L.M., instanţa constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 3731 C. proc. civ.

Curtea de Apel Cluj, prin Decizia civilă nr. 307 din 16 decembrie 2003, a admis apelul declarat de debitori şi a schimbat încheierea respingând cererea de încuviinţare a executării silite.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut, că prin sentinţa instanţei de fond pârâţii (apelanţi în prezenta cauză) fiind obligaţi să elibereze o suprafaţă de teren, implicit au fost obligaţi să strămute hotarele proprietăţii lor. De aceea, se aplică excepţia din art. 300 C. proc. civ., privitoare la strămutarea de hotare, desfiinţarea de construcţii etc.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs creditorii, care invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţin că în mod greşit instanţa de apel a calificat cauza ca „strămutare de hotare şi desfiinţare de construcţii", deşi este o acţiune în grăniţuire şi revendicarea unei fâşii de teren.

Arată recurenţii, că între cauzele care au ca obiect strămutare de hotare şi cele care privesc grăniţuirea există o deosebire netă, pentru că scopul acţiunii în grăniţuire, care are caracter petitoriu, este delimitarea proprietăţilor limitrofe, în timp ce acţiunea în strămutare de hotare este posesorie.

Recurenţii prezintă deosebirile dintre cele două acţiuni posesorii şi petitorii, şi susţin că art. 300 C. proc. civ. interzice punerea în executare „a acţiunilor în strămutare de hotare, pentru că lipsa titlului de proprietate, impune prudenţă până la soluţionarea recursului".

Mai susţin recurenţii, că pârâţii le-au recunoscut dreptul de proprietate asupra fâşiei de teren revendicate şi implicit a liniei de hotar, însă au formulat cerere reconvenţională prin care solicită recunoaşterea dreptului lor de proprietate asupra acestei fâşii, drept dobândit prin uzucapiune.

Intimaţii au depus întâmpinare, prin care au cerut să se respingă recursul.

Recursul va fi respins, pentru următoarele considerente.

Criticile formulate de recurenţi fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă dispoziţiile acestui text nu sunt incidente în cauză, deoarece instanţa de apel a aplicat corect art. 300 alin. (1) C. proc. civ., care dispune „Recursul suspendă executarea hotărârii numai în cauzele privitoare la strămutarea de hotare, desfiinţarea de construcţii, plantaţii sau a oricăror lucrări având o aşezare fixă, precum şi în cazurile anume prevăzute de lege".

Textul citat nu priveşte numai hotărârile pronunţate în acţiunile posesorii, aşa cum susţin recurenţii, ci toate hotărârile judecătoreşti care cuprind dispoziţii ce presupun strămutarea hotarelor dintre proprietăţi, desfiinţarea construcţiilor, plantaţiilor sau a oricăror lucrări având o aşezare fixă.

Or, în prezenta cauză, aşa cum rezultă din hotărârile ce constituie titluri executorii, respectarea suprafeţelor de teren cu care fiecare parte este înscrisă în cartea funciară şi trasarea liniei de hotar dintre cele două proprietăţi, presupune ridicarea unei construcţii edificată de intimaţi.

De altfel, în procesul verbal întocmit la data de 24 noiembrie 2003, când s-au făcut măsurătorile conform sentinţei civile nr. 1395/2003, se consemnează că trebuie demolat gardul făcut la stradă şi cămară, căzute pe proprietatea creditorilor, fixându-se termene de desfiinţare a acestora până la 15 decembrie 2003 (cămara) şi 30 decembrie 2003 (gardul).

Prin urmare, conform art. 300 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de pârâţii debitori împotriva hotărârilor a căror executare silită s-a cerut a suspendat executarea, aşa cum corect s-a reţinut prin hotărârea atacată. De aceea, soluţia respingerii cererii de încuviinţare a executării silite, pronunţată de instanţa de apel, este legală.

Pentru considerentele expuse, se va respinge recursul declarat de creditori.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de creditorii L.P. şi L.M. împotriva deciziei nr. 307 din 16 decembrie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 iunie 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5039/2004. Civil. încuviintare executare silita. Recurs