ICCJ. Decizia nr. 5177/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 3 ianuarie 2001 pe rolul Tribunalului Brăila, sub nr. 84/2001, reclamantele T.M., I.E., T.A. și T.N. au chemat în judecată pe pârâții Consiliul Județean Brăila, Președintele Consiliului Județean Brăila, Consiliul Local Brăila și Primăria municipiului Brăila, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții să le restituie imobilul de 387 mp cu construcția de pe acesta, care a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950 sau să le acorde despăgubiri potrivit dispozițiilor legale.
în susținerea acțiunii, reclamantele au arătat că imobilul în cauză a fost dobândit prin cumpărare de către T. zis și T.C.(zis C.) soțul primei reclamante și tatăl celorlalte reclamante și figurează pe lista de naționalizare la nr. 373.
Mai arată reclamantele că în anul 1983 imobilul a fost demolat, construindu-se blocuri de locuințe, astfel că reclamanții solicită fie restituirea unui imobil de aceiași valoare, fie despăgubiri.
Curtea Supremă de Justiție, prin încheierea nr. 1105 din 16 februarie 2001 a dispus strămutarea judecării cauzei la Tribunalul Prahova.
La Tribunalul Prahova cauza a fost înregistrată sub nr. 3201/2001, iar la termenul din 11 aprilie 2001 s-a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001, la cererea reclamantelor.
Ulterior, la data de 22 aprilie 2003, reclamantele au depus la dosar un memoriu învederând instanței că Primarul municipiului Brăila a emis Dispoziția nr. 1250 din 29 octombrie 2001 prin care a fost aprobată cererea de acordare despăgubiri pentru imobil, în cuantum stabilit de 27.961 dolari SUA, plătibili în lei, la cursul zilei de la data efectuării plății și că solicită introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Prefecturii județului Brăila, căreia i-a fost înaintată dispoziția emisă de primar, pentru a face plata acestei sume, dar aceasta nu s-a conformat.
Prin sentința civilă nr. 526 din 5 mai 2003, instanța a constatat perimată acțiunea.
împotriva acestei hotărâri judecătorești au declarat recurs reclamantele, motivat de faptul că suspendarea a fost dispusă în baza art. 47 din Legea nr. 10/2001, al cărui caracter este similar cu al prevederilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ., în acest interval de timp cauza neputând fi perimată.
Prin decizia nr. 1123 din 10 iunie 2003 Curtea de Apel Ploiești a admis recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Prahova.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului sub nr. 7760/2003, iar la termenul de judecată din 18 septembrie 2003, reclamantele au menționat că obiectul acțiunii a fost precizat, respectiv obligarea Prefecturii județului Brăila la plata sumei de bani stabilită.
Față de această susținere, tribunalul a invocat excepția de necompetență materială a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, unde cauza a fost înregistrată la nr. 12284/2003.
Prin sentința civilă nr. 280 din 12 ianuarie 2004 Judecătoria Ploiești a admis în parte acțiunea precizată, a obligat pârâta Prefectura județului Brăila să plătească reclamanților despăgubirile stabilite prin Dispoziția nr. 1250 din 29 octombrie 2001, emisă de Primăria municipiului Brăila, cu respectarea dispozițiilor art. 40 din H.G.R. nr. 498/2003 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, respingând acțiunea față de pârâții Primăria Municipiului Brăila și Consiliul Județean Brăila.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin dispoziția nr. 1250 din 29 octombrie 2001 emisă de Primăria Municipiului Brăila, a fost admisă cererea petenților privind acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul în cauză, iar în conformitate cu art. 36 pct. 1 din H.G. nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 se stabilesc două variante procedurale prin care se poate analiza dreptul la despăgubiri bănești. în speță, despăgubirile au fost stabilite conform variantei a), însă Prefectura Brăila nu a plătit reclamantelor aceste despăgubiri, deși a fost somată în acest sens, așa încât se impune admiterea acțiunii față de acest pârât.
împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantele, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul reținerii în mod eronat, în dispozitivul sentinței civile, ca plata despăgubirilor să se facă cu respectarea dispozițiilor art. 40 din H.G.R. nr. 498/2002, întrucât Dispoziția nr. 1250 din 29 octombrie 2001 a fost emisă potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 și a normelor de aplicare existente și valabile la data adoptării acestei dispoziții.
Prin decizia civilă nr. 1268 din 22 aprilie 2004 Curtea de Apel Ploiești a admis apelul și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a înlăturat din dispozitiv mențiunea referitoare la prevederea art. 40 din H.G. nr. 498/2003 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, păstrând restul dispozițiilor sentinței.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că H.G. nr. 498 a intrat în vigoare începând cu 14 martie 2003, deci la aproximativ doi ani de la data stabilirii despăgubirilor a cărei plată nu a fost făcută din culpa intimatei și, în concluzie, aceste despăgubiri au fost stabilite prin dispoziția nr. 1250 din 29 octombrie 2001, cu respectarea normelor legale în vigoare la acea dată și ca urmare a intrat în puterea lucrului judecat, dispozițiile legale apărute ulterior nefiind aplicabile în speță.
împotriva acestei decizii au exercitat calea de atac a recursului pârâta Prefectura județului Brăila și instituția Primarului Municipiului Brăila, criticând-o în esență pentru că în mod eronat a fost admis apelul, înlăturându-se din dispozitivul hotărârii de fond, mențiunile privitoare la prevederile art. 40 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 498/2003, întrucât și în textul inițial al legii era prevăzută reglementarea plății despăgubirilor prin lege specială și că plata acestor despăgubiri cade în sarcina Ministerului Finanțelor Publice, atribuția Prefecturii limitându-se doar la înregistrarea și cuantificarea acestor despăgubiri până la apariția acestei legi.
Față de motivele de recurs invocate de cei doi recurenți, ce sunt identice, se impune ca acestea să fie supuse unei singure analize.
Recursurile sunt nefondate.
Prin cererea depusă la data de 22 aprilie 2003 în dosarul nr. 3201/2001 al Tribunalului Prahova, spre a fi avută în vedere la termenul de judecată din 5 mai 2003, reclamantele și-au precizat acțiunea în sensul introducerii în cauză în calitate de pârâtă a Prefecturii județului Brăila, pentru a fi obligată în solidar cu ceilalți pârâți la plata despăgubirilor bănești stabilite prin Dispoziția nr. 1250 din 29 octombrie 2001.
Față de această precizare a acțiunii, Judecătoria Ploiești în calitate de instanță de fond după declinarea competenței de soluționare a cauzei, a admis în parte acțiunea precizată și a obligat pârâta Prefectura județului Brăila să plătească reclamanților despăgubirile acordate prin Dispoziția nr. 1250/2001, cu respectarea art. 40 din H.G. nr. 498/2003.
Această hotărâre judecătorească a fost apelată numai de reclamante, nu și de pârâți, Curtea de Apel Ploiești admițând apelul declarat și schimbând în parte sentința atacată, în sensul înlăturării din dispozitiv a mențiunii referitoare la prevederea art. 40 din H.G. nr. 498/2003, de limitare a cuantumului despăgubirilor cuvenit.
Din cele ce preced, rezultă cu evidență faptul că nici reclamanții, dar nici pârâții nu au solicitat de-a lungul desfășurării procesului ca instanțele să se pronunțe prin hotărârile judecătorești, în sensul de a introduce sau nu în dispozitiv limitarea despăgubirilor conform textului menționat.
Așadar această limitare nu a fost cerută de nici una dintre părți, nu a fost apelată de pârâți, situație în care instanțele judecătorești nu aveau a se pronunța cu privire la aceasta, astfel că în mod corect instanța de apel, investită așa cum s-a arătat numai de reclamante, a înlăturat această mențiune din dispozitiv.
Cu privire la dispoziția nr. 15095 din 1 septembrie 2004, emisă de Primarul Municipiului Brăila, act nou, depus în recurs la termenul din 8 septembrie 2004, este de reținut că acest înscris nu afectează în nici un fel soluția din cauza de față, întrucât "revocarea" a intervenit după intrarea actului în circuitul civil, ce nu a fost contestat sau retractat în condițiile și termenul legal și în plus că hotărârea de fond, dată în pricina de față nu a fost apelată de Prefectura Județului Brăila.
Prin urmare față de această parte sentința este definitivă și nesusceptibilă de recurs, iar dispoziția nr. 1250 din 29 octombrie 2001 a Municipiului Brăila este în vigoare.
în raport de considerentele arătate, recursurile au fost respinse ca nefondate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6410/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5154/2004. Civil → |
|---|
