ICCJ. Decizia nr. 5224/2004. Civil. Executare silita. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5224
Dosar nr. 12139/2004
Şedinţa publică din 15 iunie 2005
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 370 din 16 februarie 2004, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondat apelul declarat de numiţii I.P. şi I.A. menţinând astfel încheierea dată de Judecătoria Ploieşti la data de 23 decembrie 2003 prin care s-a dispus încuviinţarea executării silite a actului de adjudecare din 29 aprilie 2003, în sensul predării imobilului înscris în C.F. Păuleşti din mâinile debitorilor I.P. şi A., în mâinile creditoarei R. SA.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel a reţinut în esenţă că au fost îndeplinite toate condiţiile legale şi toate etapele procedurale vizând executarea silită, iar debitorii au un comportament de rea-credinţă atât în îndeplinirea obligaţiilor decurgând din calitatea de debitori, cât şi în îndeplinirea obligaţiei de predare a bunului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs debitorii I.P. şi A., recurs prin care au solicitat modificarea deciziei Curţii de Apel în sensul respingerii cererii de încuviinţare a executării silite.
În motivarea recursului s-a invocat greşita admitere a încheierii deoarece nu s-a observat faptul că, debitorii nu mai locuiesc în imobil.
Mai mult, recurenţii au arătat că, la data de 25 iunie 2002 au încheiat un contract de locaţiune cu numita M.C. astfel încât, creditoarei SC R. SA îi este opozabil în prezent, acest contract.
Prin urmare, recurenţii nu mai au calitatea de debitori.
Pe de altă parte, recurenţii au invocat greşita soluţionare a apelului şi condiţiile în care procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, fiind realizată prin afişare. Recurenţii au fost internaţi la spital astfel încât şi din acest punct de vedere procedura nu a fost legal îndeplinită.
S-a mai invocat greşita necomunicare a întâmpinării depuse de intimaţi, fapt care a dus la încălcarea dreptului la apărare al apelanţilor precum şi la încălcarea principiului contradictorialităţii dezbaterilor căci, instanţa avea obligaţia să stăruie în prezentarea la proces a debitorilor-apelanţi.
Examinând recursul debitorilor prin prisma criticilor invocate se constată că acesta este nefondat, iar Decizia Curţii de Apel este legală şi temeinică.
Astfel, în ce priveşte îndeplinirea procedurii de citare, aceasta s-a realizat prin afişare ca urmare a respingerii nici unei persoane la data deplasării factorului poştal. Atâta timp cât adresa la care s-a făcut citarea a fost corectă şi nu este contestată, modalitatea de citare este şi ea corectă.
Faptul că numitul I.P. a fost internat la spital nu este nici el de natură să ducă la concluzia neîndeplinirii procedurii de citare deoarece, conform art. 98 C. proc. civ., el avea obligaţia de a încunoştiinţa instanţa despre locul unde se găseşte sau despre schimbarea reşedinţei, în vederea citării. De altfel, soţia sa, recurenta I.A. nu a fost internată şi nu s-a făcut dovada absenţei sale de la adresa de la care au fost citaţi, la indicarea debitorilor înşişi.
Pe cale de consecinţă, constatându-se că procedura de citare s-a făcut în faţa instanţei de apel cu respectarea condiţiilor impuse de art. 90 alin. (1) şi urm. C. proc. civ., critica recurenţilor cu privire la acest aspect va fi găsită ca nefondată.
Nu este fondată nici critica referitoare la respectarea principiului contradictorialităţii dezbaterilor deoarece, absenţa debitorilor la dezbaterea în fond a apelului, se datorează culpei acestora şi nu vreunui viciu de procedură.
Cât priveşte necomunicarea întâmpinării, se constată că dispoziţiile art. 115 şi urm. C. proc. civ. nu prevăd nici o sancţiune procedurală pentru situaţia în care acest act nu a fost comunicat aşa încât, nici această critică nu este întemeiată cu atât mai mult cu cât, intimaţii nu au depus acte noi şi nici nu au formulat apărări cu excepţii care să nu fi fost cunoscute apelanţilor.
Nu este fondată nici critica referitoare la greşita nereţinere de către instanţa de apel, a lipsei calităţii procesuale pasive a apelanţilor, decurgând din faptul închirierii imobilului în favoarea numitei M.C. Ala după cum corect reţine instanţa de apel, această persoană este fiica recurenţilor, iar contractul, a cărui dovadă nu a fost făcută, s-a încheiat evident, pro causa având în vedere calitatea în raport cu debitorii, a persoanei beneficiare.
În condiţiile în care încheierea contractului nu a fost dovedită şi în condiţiile în care, debitorii aveau obligaţia de a preda bunul ipotecat, această obligaţie le este lor opozabilă şi drept urmare, în intervalul cuprins între încuviinţarea executării şi finalizarea acestei executări, aceiaşi debitori trebuiau să se abţină de a încheia acte juridice de natură a împiedica ori îngreuna executarea.
Prin urmare, obligaţia de predare a bunului revine debitorilor în raport cu care s-au încheiat actele de executare conform art. 572 C. proc. civ. şi nu altor persoane cărora debitorii le-au cedat folosinţa bunului, ulterior adjudecării acestuia de către creditor deoarece operaţiunea debitorilor are un caracter evident de fraudare a intereselor creditorilor.
Fiind stabilită corect şi calitatea procesuală pasivă, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică astfel încât, nefiind îndeplinit nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., calea de atac exercitată de către debitori va fi respinsă conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de debitorii I.P. şi I.A. împotriva deciziei civile nr. 370 din 16 februarie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 525/2004. Civil. Leg.10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5222/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
