ICCJ. Decizia nr. 521/2004. Civil. Contestatie Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 521
Dosar nr. 27819/1/2004
(nr. vechi 8550/2004)
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2006
Asupra recursurilor civile de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 9695 din 11 octombrie 1994, completată prin încheierea din 20 decembrie 1995, rămasă definitivă şi irevocabilă, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis acţiunea introdusă de P.A. împotriva SC R. SA Bucureşti şi Consiliul Local al municipiului Bucureşti, a constatat că P.A. este proprietara imobilului situat în Bucureşti, compus din teren în suprafaţă de 175 mp şi construcţiile aferente acestuia, amplasat conform schiţei plan anexă la contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 30 octombrie 1949, şi a obligat pe pârâţi să lase reclamantei imobilul în deplină proprietate şi posesie.
Pentru executarea acestei sentinţe, primarul general al municipiului Bucureşti a emis dispoziţia nr. 569 din 19 aprilie 1995, completată prin dispoziţia nr. 109 din 30 ianuarie 1996, dispunând restituirea terenului şi construcţiilor în proprietatea numitei P.A., imobilul fiind predat efectiv prin procesul verbal nr.1337 din 4 aprilie 1996.
Prin notificarea nr.1932 din 20 martie 2001, G.I. şi P.V., în calitate de moştenitori ai defunctei G.A., au cerut Primăriei municipiului Bucureşti restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafaţă de 318 mp şi construcţii aferente, identificabil potrivit contractului de vânzare-cumpărare şi schiţei de plan autentificate sub nr. 8174 din 2 decembrie 1949, situat în Bucureşti, sectorul 1, naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950.
La 8 mai 2001, P.A. a notificat Primăria municipiului Bucureşti, cerându-i să nu dea curs notificării formulate de G.I. şi P.V. până la soluţionarea unui proces civil aflat pe rolul justiţiei, susţinând că prin acea notificare G.I. şi P.V. au cerut restituirea în natură a unei suprafeţe de teren ce excede dreptului lor, incluzând parte din terenul proprietatea petentei.
Primarul General al municipiului Bucureşti a emis, în temeiul art. 23 din Legea nr. 10/2001, dispoziţia nr. 66 din 17 august 2001 prin care a restituit în natură notificatorilor G.I. şi P.V., în cote de ½ pentru fiecare, partea din faţă a imobilului situat în Bucureşti, compusă din teren în suprafaţă de 318 mp cu construcţiile aflate pe acesta.
Dispoziţia de mai sus a fost adusă la îndeplinire prin procesul verbal nr. 17269 din 29 august 2001.
Prin cererea din 25 martie 2002, reclamanta P.A. a chemat în judecată pe pârâtele Primăria municipiului Bucureşti şi Administraţia Fondului Imobiliar Bucureşti solicitând anularea dispoziţiei nr. 66 din 17 august 2001 emisă de prima pârâtă şi a procesului verbal nr. 17269 din 28 august 2001 întocmit de secunda pârâtă, precum şi anularea înscrierii celor două acte atacate în evidenţele cadastrale, în cartea funciară, a rolului fiscal şi a numărului poştal nou primit.
Consecinţă a anulării mai sus arătate, reclamanta a cerut să se consemneze în dispozitivul hotărârii ce se va da că terenul restituit în natură numiţilor G.I. şi P.V. are suprafaţa de 301 mp în loc de 318 mp, iar reclamanta are în proprietate două camere în corpul A parter, una în suprafaţă de 16, 40 mp, iar alta în suprafaţă de 22, 20 mp (total 38, 60 mp).
Motivând acţiunea, reclamanta a susţinut că dispoziţia dată de primarul general şi procesul verbal de punere în posesie atacate au fost emise cu încălcarea legii, deoarece urmare somaţiei sale procedura trebuia suspendată, iar prin acestea au fost restituite în natură numiţilor G.I. şi P.V. suprafaţa de 17 mp teren şi două camere, care constituie proprietatea reclamantei.
Cererea descrisă a făcut obiectul dosarului nr. 2610/2003 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în care au intervenit G.I. în interesul pârâtei Primăria municipiului Bucureşti şi S.C. în interes propriu, precum şi în interesul aceleiaşi primării, ambii solicitând respingerea cererii principale, iar intervenientul S.C. a mai cerut constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate exhibat de reclamantă şi a două procese verbale prin care reclamanta a fost pusă în posesia unei părţi din imobilul în litigiu.
Cererea de intervenţie introdusă de S.C. a fost respinsă în principiu prin încheierea din 31 martie 2003, iar cererea de intervenţie introdusă de G.I. a fost admisă în principiu la 5 mai 2003.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a pronunţat sentinţa civilă nr. 448 din 19 mai 2003, prin care a admis cererea principală, a respins ca neîntemeiată cererea de intervenţie şi a anulat dispoziţia şi procesul verbal atacate de reclamantă.
La 26 mai 2003, reclamanta P.A. a cerut completarea dispozitivului sentinţei civile de mai sus în sensul de a se dispune anularea unor înscrieri de carte funciară şi din evidenţele cadastrale şi fiscale, cererea fiind respinsă ca prematură de către Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin încheierea din 10 iunie 2003.
Reclamanta P.A. a declarat apel împotriva încheierii din 10 iunie 2003.
Pârâta Primăria municipiului Bucureşti şi intervenientul G.I. au declarat apel împotriva sentinţei.
Intervenientul S.C. a declarat apel atât împotriva sentinţei, cât şi a încheierii din 31 martie 2003.
Prin Decizia civilă nr. 505 A din 3 noiembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis apelurile declarate de Primăria municipiului Bucureşti şi G.I., a respins apelurile declarate de P.A. şi S.C. şi a schimbat în tot sentinţa primei instanţe în sensul că a admis cererea de intervenţie formulată de G.I. şi a respins contestaţia formulată de P.A. pentru lipsa calităţii procesuale a acesteia.
Prin încheierea din 8 decembrie 2003, aceeaşi instanţă a respins ca nefondată cererea reclamantei P.A. având ca obiect îndreptarea, lămurirea şi completarea deciziei de mai sus.
Reclamanta P.A. a declarat recurs solicitând casarea deciziei instanţei de apel pentru cazurile prevăzute de art. 304 pct. 4, 5, 6, 7, 9 şi 10 C. proc. civ., respingerea apelurilor declarate de către părţile adverse şi pe fond anularea dispoziţiei şi procesului verbal atacate.
Dezvoltând recursul, reclamanta a susţinut că instanţa de apel a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti expropriind-o pentru a-i acorda lui G.I. o cameră în plus; nu a aplicat prevederile art. 225 C. proc. civ. în condiţiile în care pârâta Primăria municipiului Bucureşti nu s-a prezentat la judecata fondului, nu a depus întâmpinare şi nu a răspuns la interogatoriu, fiind astfel decăzută din dreptul de a invoca excepţii: a acordat intervenientului G. mai mult decât acesta a cerut (318 mp în loc de 307 mp), a motivat contradictoriu hotărârea prin considerarea că diferenţa de 17 mp dintre suprafaţa cuvenită intervenientului G. (301 mp ) şi cea acordată de primărie (318 mp ) nu justifică anularea actelor atacate; nu a avut în vedere adresa nr. 1432 din 14 martie 2000 a Administraţiei străzilor; a soluţionat cauza pe excepţie fără a motiva soluţia şi a încălcat prevederile art. 48 din Legea nr. 10/2001.
Ulterior declarării şi motivării recursului, reclamanta P.A. a decedat, locul său procesual fiind luat şi continuat de către moştenitoarea Ş.C.A.
Împotriva aceleiaşi decizii a instanţei de apel a declarat recurs intervenientul S.C., care, la data de 3 noiembrie 2005, a formulat în faţa instanţei de recurs şi cerere de intervenţie în interesul reclamantei- recurente Ş.C.A.
Examinând cele astfel deduse judecăţii, Înalta Curte constată cele ce succed.
Cererea de intervenţie în interesul reclamantei-recurente Ş.C.A. formulată de S.C. va fi admisă în principiu potrivit art. 52 alin. (1) C. proc. civ., întrunind cerinţele art. 49 alin. (1) şi (3) şi ale art. 51 C. proc. civ.
Recursul declarat de reclamanta iniţială P.A., decedată ulterior, continuat de moştenitoarea Ş.C.A., nu este întemeiat.
Decizia instanţei de apel este pe deplin legală şi corect motivată, cu adevărat reclamanta iniţială P.A. fiind lipsită de calitate procesuală activă în a cere anularea dispoziţiei prin care, în temeiul Legii nr. 10/2001, Primarul General a dispus restituirea în natură a unui imobil către alţi notificatori decât reclamanta, chiar dacă această dispoziţie ar aduce atingere dreptului de proprietate preeexistent al reclamantei.
Aceasta pentru că, potrivit art. 24 alin. (7)şi (8) din Legea nr. 10/2001, numai persoana îndreptăţită poate ataca în justiţie, la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare, Decizia sau dispoziţia motivată prin care i s-a respins cererea de măsuri reparatorii sau i s-a făcut o ofertă pe care nu a acceptat-o.
În concret, dispoziţia atacată de reclamantă a rezolvat cererea de restituire în natură formulată de G.I. şi P.V. pe cale de notificare adresată Primăriei generale a municipiului Bucureşti, reclamanta fiind astfel un terţ faţă de acest raport juridic.
Conform art. 23 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, dispoziţia în cauză face dovada proprietăţii persoanelor îndreptăţite (G.I. şi P.V.) asupra imobilului care le-a fost restituit în natură şi are forţa probantă a unui înscris autentic, astfel că revocarea sau anularea ulterioară a dispoziţiei nu se poate realiza la cererea unui terţ nici pe calea contestaţiei prevăzute de art. 24 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 10/2001, nici pe cale administrativă, ci numai prin constatarea nulităţii absolute pe calea dreptului comun.
Or, faptul că prin asemenea dispozitive s-ar fi adus atingere dreptului de proprietate preexistent al unui terţ, care exhibă propriul titlu de proprietate valabil, nu constituie motiv de nulitate absolută a dispoziţiei intrate în circuitul civil general, neoperând nici unul din cazurile de nulitate absolută reglementate prin art. 948 C. civ.
Asemenea stare de fapt, reală dacă ar fi, dă numai posibilitatea ca pe calea dreptului comun, fie prin acţiune petitorie, fie pe cale incidentală, terţul vătămat să opună propriul titlu de proprietate celui constând în dispoziţia de restituire în natură, urmând ca instanţa investită cu soluţionarea unui asemenea proces să procedeze la compararea titlurilor de proprietate.
Reclamanta nu a ales o atare cale în justiţie, astfel că nu are calitate procesuală activă în procesul pe care l-a pornit.
Pe cale de consecinţă, nici celelalte înscrisuri atacate nu pot fi anulate, ele constituind doar acte de îndeplinire a dispoziţiei în cauză.
Cele de mai sus constituie temei suficient pentru respingerea recursului analizat, soluţie care va fi adoptată potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., fiind de prisos cercetarea celorlalte motive de recurs.
Urmare modului de soluţionare a acestui recurs, va fi respinsă ca nefondată şi cererea de intervenţie în interesul recursului, care a fost admisă în principiu conform celor mai sus arătate, dat fiind că, potrivit art. 49 alin. (3) C. proc. civ., asemenea cerere are funcţia doar de a sprijini apărarea părţii în favoarea căreia se intervine.
În fine, recursul intervenientului S.C. este tardiv declarat şi va fi respins ca atare.
Astfel, potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Decizia supusă recursului a fost comunicată intervenientului S.C. la 11 noiembrie 2003, iar acesta a declarat recurs la 31 decembrie 2003, fiind depăşit în mod evident termenul de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în principiu cererea de intervenţie în interesul reclamantei-recurente Ş.C.A. formulată la 3 noiembrie 2005 de către recurentul-intervenient S.C.
Respinge ca nefondate recursul declarat de P.A., decedată ulterior, continuat de moştenitoarea Ş.C.A. împotriva deciziei civile nr. 505 A din 3 noiembrie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi cererea de intervenţie admisă în principiu potrivit paragrafului precedent.
Respinge ca fiind tardiv recursul declarat împotriva aceleiaşi decizii de către intervenientul S.C.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5215/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5139/2004. Civil. Constatare nulitate absoluta... → |
|---|
