ICCJ. Decizia nr. 5215/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5215
Dosar nr. 11782/2004
Şedinţa publică din 15 iunie 2005
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, la data de 20 decembrie 2002, reclamanta B.E. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Târgovişte, a solicitat instanţei, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea dispoziţiei cu nr. 3807 din 13 septembrie 2002 emisă de pârâtă şi restituirea, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri băneşti, pentru terenul situat în intravilanul municipiului Târgovişte, zona I, în suprafaţă de 715 mp.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că în mod greşit i-a fost respinsă notificarea prin care a solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri băneşti, deoarece pentru acest imobil, preluat abuziv în anul 1974, nu a primit nici o despăgubire.
Prin întâmpinarea formulată Primăria Municipiului Târgovişte, a arătat că reclamantei i-au fost propuse despăgubiri în baza Legii nr. 1/2000 şi că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Separat de această acţiune, la data de 7 ianuarie 2003, pe rolul aceleiaşi instanţe a fost înregistrată acţiunea reclamantei B.E. în contradictoriu cu aceiaşi pârâtă, prin care a solicitat anularea dispoziţiei cu nr. 3580 din 29 octombrie 2002, emisă de pârâtă, prin care i s-a respins notificarea privind restituirea, acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru acelaşi imobil.
În motivarea acţiunii, aceasta a arătat că dispoziţia emisă de pârâtă nu este legală, deoarece comisia de aplicare a Legii nr. 1/2000, nu era abilitată să o propună pe cumnata sa B.E. (care a formulat aceleaşi pretenţii) la despăgubiri, că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 40 din Legea nr. 1/2000, iar cumnata sa nu a optat pentru aceste despăgubiri.
Cele două cauze au fost conexate şi prin sentinţa civilă nr. 490 din 10 octombrie 2003, Tribunalul Dâmboviţa a admis cererile formulate de reclamante, a dispus anularea celor două decizii emise de pârâtă şi a constatat că reclamantele sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul din litigiu.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa a reţinut că reclamantele sunt moştenitoarele legale ale defuncţilor Bucur Ion şi Bucur Ioana, proprietarii imobilului din litigiu, că reclamanta B.E. nu a solicitat despăgubiri conform Legii nr. 1/2000 şi că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat apel Primăria municipiului Târgovişte, prin care a criticat această hotărâre pentru netemeinicie şi nelegalitate.
În motivarea apelului, pârâta a arătat că pentru reclamanta B.E. nu pot fi aplicabile dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 1/2000 deoarece aceasta nu a solicitat conform Legii nr. 1/2000 acordarea de despăgubiri băneşti ci restituirea în natură a terenului.
În ceea ce o priveşte pe reclamanta B.E. s-a arătat că, aceasta nu a solicitat conform legii fondului funciar, reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul din litigiu şi că pentru recuperarea despăgubirilor ce i se cuvin are la îndemână calea dreptului comun.
S-a mai arătat că în mod greşit au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent, pentru un teren, pentru care reclamanta era propusă la acordarea de măsuri reparatorii în temeiul altei legi.
Prin Decizia civilă nr. 47 din 9 ianuarie 2004, Curtea de Apel Ploieşti a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că imobilul nu poate fi restituit în natură pentru că face parte din domeniul public, dar reclamantele sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii prin echivalent pentru acesta.
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel, pârâta a declarat recurs, prin care a criticat această hotărâre, în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, pârâta a arătat în esenţă că reclamanta B.E. dacă era nemulţumită de soluţia pronunţată prin procedura administrativă, avea posibilitatea atacării acesteia şi că prin hotărârile pronunţate în cauză instanţele au creat posibilitatea petiţionarelor de a-şi fructifica dreptul la despăgubiri prin două legi speciale: Legea fondului funciar şi Legea nr. 10/2001.
Analizând cauza prin prisma motivului de casare invocat de recurenta-pârâtă; recursul va fi respins ca nefondat pentru următoarele:
Faptul că reclamantele au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 1/2000 nu înseamnă că atrage automat incidenţa acestei legi, aceasta fiind atrasă numai de situaţia juridică a terenului, ceea ce implică a se verifica dacă terenul în speţă face parte din sfera de aplicabilitate a acestei legi.
Din analiza actelor şi lucrărilor cauzei se constată că terenul din litigiu este preluat fără titlu, că aparţine domeniului public şi că este situat în intravilanul localităţii.
Situaţia terenurilor aflate în intravilanul localităţilor a fost prevăzută în art. 36 din Legea nr. 18/1991, dar terenul din litigiu nu se încadrează în nici una din categoriile de terenuri reglementate prin dispoziţiile acestui articol.
În cauză nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 1/2000 pentru că reclamantele în baza acestei legi, au formulat cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate în sensul art. 2 din această lege şi nu au optat pentru acordarea de despăgubiri.
Cum terenul aflat în intravilanul localităţii nu este liber (aşa cum rezultă din răspunsul primăriei şi din raportul de expertiză tehnică) iar reclamantele nu au optat pentru acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 1/2000, în mod corect instanţa de fond a reţinut că acest teren preluat abuziv se află sub incidenţa Legii nr. 10/2001, situaţie care a fost menţinută şi prin hotărârea instanţei de apel.
În aceste condiţii, corect instanţele judecătoreşti au reţinut că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, regimul juridic al terenurilor nefiind reglementat, aşa cum s-a arătat prin Legile nr. 18/1991 şi 1/2000 şi că reclamantele sunt îndreptăţite la măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri băneşti în baza Legii nr. 10/2001, aşa cum au solicitat prin notificările formulate.
Aşa fiind, hotărârea atacată este temeinică şi legală fiind pronunţată cu aplicarea corectă a legii, motiv pentru care în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Târgovişte împotriva deciziei civile nr. 47 din 9 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5222/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 521/2004. Civil. Contestatie Legea 10/2001.... → |
|---|
