ICCJ. Decizia nr. 531/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 531
Dosar nr. 2059/2004
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 20 iunie 2002 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. dosar nr. 4632/2002, reclamanta L.M. a contestat hotărârea Serviciului de Protecţie şi Pază, UM 0149 Bucureşti, comunicată cu adresa nr. D 577 din 27 mai 2002 prin care i-a fost respinsă cererea de restituire în natură a apartamentului nr. 4 compus din 6 camere şi dependinţe plus camere de serviciu, situat la etaj 2 şi cota aferentă de teren de 50 mp din suprafaţa totală de 900 mp, situat în Bucureşti, solicitând şi obligarea pârâtului la plata lipsei de folosinţă a imobilului începând cu data de 1 februarie 2002 şi până la predarea efectivă a imobilului, evaluat provizoriu la 100.000.000 lei. Ulterior, reclamanta şi-a precizat acţiunea, renunţând la judecarea acestui ultim capăt de cerere.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1028 din 27 mai 1919 la Tribunalul Ilfov şi transcris sub nr. 5067 din 30 mai 1919, fraţii G. şi E.G. au cumpărat un teren în suprafaţă de 900 mp, pe care au construit un imobil cu 7 etaje, din care ulterior, au vândut mai multe apartamente, ei păstrându-şi doar o parte dintre acestea şi o parte din spaţiile comerciale aflate la parterul imobilului. În baza Decretului nr. 92/1950 au fost naţionalizate 3 apartamente pe numele G.G., iar în ceea ce priveşte apartamentele şi prăvălia aparţinând lui G.E., nu există nici o dispoziţie legală de preluare în proprietatea statului, cu toate că acestea efectiv au fost preluate.
Mai arată reclamanta, în motivarea acţiunii, că de pe urma fraţilor E. şi G.G. a rămas moştenitoare C.S., care a fost la rândul ei moştenită de C.C., legatar universal şi C.M. legatar cu titlu particular, reclamanta fiind unica moştenitoare de pe urma defunctului C.C.
În această calitate, reclamanta a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru apartamentul în litigiu, Serviciului de Protecţie şi Pază comunicându-i prin adresa mai sus-menţionată refuzul de a restitui în natură imobilul cu motivarea că acesta a fost preluat cu titlu valabil în proprietatea statului şi a fost trecut în domeniul public de interes naţional şi ca atare, este inalienabil şi insesizabil.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 27 din 13 ianuarie 2003 a respins ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă acţiunea formulată de reclamantă, reţinând, în esenţă, că din probele dosarului nu reiese că aceasta are calitate procesuală activă, întrucât bunul revendicat nu se afla în patrimoniul autorului său, C.C.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că imobilul revendicat ar aparţine legatarului cu titlu particular C.M., când, în fapt, acest apartament nu face obiectul legatului particular, sens în care numitul C.M. nu s-a erijat niciodată în moştenitor al acestui bun imobil şi al celorlalte apartamente rămase de pe urma fraţilor G. Aceasta deoarece, mai arată apelanta, legatul cu titlu particular are în vedere numai un spaţiu comercial şi terenul aferent în suprafaţă de 8 mp, situat la parterul aceluiaşi imobil.
La termenul de judecată din 11 aprilie 2003, numitul C.M. a formulat o cerere de intervenţie în interesul reclamantei, prin care a confirmat susţinerile acesteia, solicitând admiterea acţiunii, cerere ce a fost pusă în discuţia părţilor la acelaşi termen şi admisă în principiu.
Prin Decizia civilă nr. 375/A din 27 iunie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că a admis contestaţia şi cererea de intervenţie, anulând hotărârea Serviciului de Protecţie şi Pază comunicată reclamantei cu adresa nr. D577 din 27 mai 2002 şi obligând intimatul să restituie în natură apelantei, reclamante apartamentul nr.4 compus din 6 camere şi dependinţe plus camere de serviciu, situat la etajul 2 în imobilul din Bucureşti şi cota aferentă de teren de cca. 50 mp din suprafaţa totală de 900 mp.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că, din probele dosarului rezultă că numitul C.M. este beneficiarul unui legat cu titlu particular asupra unui spaţiu comercial şi teren aferent aflat la parterul imobilului şi că reclamanta a făcut dovada calităţii sale procesuale active, precum şi a faptului că apartamentul revendicat se afla în patrimoniul autorului său la data decesului.
Curtea de apel a arătat, de asemenea, în motivarea sa, că apartamentul în litigiu a fost preluat în proprietatea statului fără titlu şi că susţinerile intimatului - pârât în sensul că imobilul revendicat nu s-ar identifica cu cel pe care îl deţine, nu sunt dovedite cu probele administrate în cauză.
Împotriva acestei decizii a exercitat calea de atac a recursului pârâtul, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct.7, 9 şi 10 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că reclamanta nu are calitate procesuală activă în cauză, aşa cum în mod corect a apreciat prima instanţă şi că, în mod greşit şi nemotivat s-a reţinut în hotărârea recurată faptul că imobilul revendicat ar fi fost preluat în proprietatea statului fără titlu valabil, precum şi faptul că ar exista identitate între apartamentul a cărei restituire se cere şi cel deţinut de pârât. De asemenea, a arătat recurentul că instanţa de apel a acordat mai mult decât s-a cerut şi nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare, hotărâtor pentru dezlegarea pricinii, în sensul că a obligat intimatul la restituirea unui apartament compus din 6 camere şi a unei suprafeţe de aproximativ 50 mp, când, în fapt, acesta deţine un apartament de 5 camere şi o suprafaţă de teren aferent de 26,38 mp şi, după ce a prorogat discutarea probei cu expertiză tehnică construcţii, a trecut la dezbaterea fondului fără a mai pune în discuţia părţilor necesitatea administrării acestei probe, lămuritoare în soluţionarea litigiului prin identificarea imobilului.
Recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse.
Reclamanta L.M., prin acţiunea introductivă şi ulterior, pe parcursul derulării procesului, a arătat că este unica moştenitoare a tatălui său C.C. (legatar universal), care, la rândul său a moştenit-o pe soţia sa C.S., iar aceasta este moştenitoarea apartamentului în discuţie după unchiul său G.E.
În ceea ce-l priveşte pe C.M., reclamanta a susţinut că acesta este legatar cu titlu particular pentru terenul în suprafaţă de 2,9 ha situat în comuna Chiajna, şi prăvălia aflată la parterul imobilului din Bucureşti, în suprafaţă de 42 mp şi cota indiviză de teren de 8 mp.
Pe de altă parte, pârâtul Serviciul de Protecţie şi Pază şi-a formulat apărările arătând că reclamanta şi-a probat doar calitatea de moştenitoare a defunctului C.C., care nu a avut nici un drept de proprietate asupra imobilului din Bucureşti, şi nici nu a moştenit de la soţia sa C.S., eventualele drepturi ce s-ar naşte din revendicarea acestui imobil, aceste drepturi revenind legatarului particular C.M., după cum reiese şi din Decizia civilă nr. 1311 din 7 noiembrie 1994 a Curţii de Apel Bucureşti, în care se reţine că de pe urma defunctei C.S. unicul moştenitor pentru imobilul situat în Bucureşti este C.M.
De asemenea, pârâtul a susţinut că nu există dovezi din care să rezulte câte apartamente şi prăvălii şi-au păstrat fiecare din fraţii G. şi câte au vândut şi pe care anume, pentru a se putea stabili cu certitudine cui i-a revenit apartamentul în litigiu. Pe cale de consecinţă, din probele administrate în cauză, nu se poate stabili cu certitudine ce apartamente au aparţinut fraţilor G. şi dreptul de proprietate al reclamantei asupra spaţiilor ce le revendică.
Faţă de susţinerile părţilor şi probele administrate în cauză, situaţia de fapt nu a fost pe deplin stabilită.
Instanţele de fond şi apel au soluţionat cauza fără a completa probatoriul pentru a stabili bunurile imobile ce au aparţinut celor doi fraţi G.– G. şi E. -, precum şi masa succesorală a lui C.S., C.C. şi C.M., aceasta pentru a determina, implicit, calitatea procesuală activă a reclamantei L.M. Or, administrarea de dovezi se impunea pentru o justă soluţionare a cauzei, aşa încât hotărârile pronunţate sunt supuse casării.
Cum conform prevederilor art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite şi, în speţă, acest lucru nu s-a întâmplat, recursul urmează a fi admis, iar Decizia atacată, precum şi sentinţa instanţei de fond casate, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare.
Cu prilejul rejudecării cauzei, instanţa de trimitere va aprecia şi va dispune administrarea dovezilor necesare în vederea completării probatoriului în sensul celor mai înainte arătate pentru o corectă stabilire a situaţiei de fapt şi o justă soluţionare a pricinii.
De asemenea, vor fi avute în vedere toate susţinerile şi apărările părţilor în proces.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Serviciul de Protecţie şi Pază prin U.M. 0149 Bucureşti împotriva deciziei nr. 375/A din 27 iunie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Casează Decizia recurată, precum şi sentinţa civilă nr. 27 din 13 ianuarie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV- a civilă, şi trimite cauza pentru rejudecare la aceiaşi instanţă, de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 555/2004. Civil. îndreptare eroare materiala.... | ICCJ. Decizia nr. 470/2004. Civil → |
|---|
