ICCJ. Decizia nr. 5324/2004. Civil. Obligaţia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5324
Dosar nr. 20270/2004
Şedinţa publică din 6 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Judecătoria Craiova, prin sentinţa civilă nr. 10623 din 21 octombrie 2004, a admis acţiunea formulată de reclamantul S.L. împotriva pârâtei SC C.F. SA Craiova şi drept consecinţă, a obligat-o pe aceasta din urmă să-i vândă locuinţa deţinută de el în baza contractului de închiriere nr. 98 din 28 decembrie 1999, situată în Craiova, jud. Dolj, în condiţiile Legii nr. 85/1992 şi Decretului-lege nr. 61/1990.
Totodată, instanţa a admis în parte cererea reconvenţională precizată şi l-a obligat pe reclamant să-i plătească pârâtei suma de 2.050.700 lei chirie şi cheltuieli de întreţinere, a respins celelalte capete şi a compensat cheltuielile de judecată.
S-a reţinut că:
- reclamantul ocupă în calitate de chiriaş o cameră din căminul de nefamilişti construit de pârâtă în anul 1979.
- acest spaţiu se încadrează în categoria locuinţelor de serviciu şi poate fi vândut chiriaşului conform art.4 alin. (1) din Legea nr. 85/1992 şi Decretul-lege nr. 61/1990;
- deşi pârâta susţine că ar fi aprobat vânzarea acestor locuinţe către chiriaşi, până în prezent nu s-a întrunit acordul de voinţă;
- potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/1992, instanţa este în măsură să pronunţe o hotărâre prin care să oblige pe pârâtă să achieseze la încheierea contractului;
- între părţi există raporturi locative în sensul art. 969 C. civ.;
- reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a plăti chiria şi cheltuielile de întreţinere, având un debit de 2.050.700 lei.
Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia nr. 1864 din 18 iunie 2004, a admis apelul declarat de pârâtă şi a schimbat în parte sentinţa în sensul că l-a obligat pe reclamant să-i plătească apelantei 2.218.044 lei chirie şi cheltuieli de întreţinere şi 109.870 lei cheltuieli de judecată.
Aceeaşi instanţă a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei şi a respins apelul declarat de reclamant, pe care l-a obligat la 10.000 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că:
- motivul de apel referitor la neconstituţionalitatea art. 7 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 85/1992 a rămas fără obiect deoarece prin Decizia nr. 203 din 17 mai 2004, Curtea Constituţională a respins excepţia invocată de pârâtă;
- potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/1992, pârâta are obligaţia de a vinde locuinţele de serviciu construite până la data intrării în vigoare a legii, chiar dacă s-a privatizat;
- prin dispozitivul sentinţei, instanţa de fond a stabilit obiectul vânzării şi elementele legale pentru determinarea preţului;
- deoarece a obligat-o pe pârâtă să vândă, prima instanţă nu mai poate dispune evacuarea reclamantului;
- instanţa de fond a calculat greşit cuantumul chiriei şi cheltuielilor de întreţinere restante;
- pârâta este îndreptăţită să primească de la reclamant taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar, corespunzător sumei acordate în apel;
- reclamantul nu şi-a pierdut calitatea de chiriaş deoarece pârâta nu a pus în executare hotărârea judecătorească de evacuare a acestuia şi a acceptat să primească în continuare chiria.
Pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut concret că.
- preţul de vânzare trebuia stabilit conform art. 7 alin. (8) din Legea nr. 85/1992 şi nu art. 7 alin. (1) şi (4) din lege;
- întrucât reclamantul nu mai are calitatea de angajat şi este rău platnic, se impunea condiţionarea vânzării pe achitarea debitelor restante şi a preţului;
- instanţele nu s-au pronunţat asupra capătului de cerere ca hotărârea să ţină loc de act de vânzare cumpărare.
Criticile sunt nefondate deoarece:
- condiţiile de vânzare a spaţiilor de natura celui închiriat de reclamant sunt prevăzute de art. 7 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 85/1992, alin. (8) al aceluiaşi text referindu-se la alte aspecte;
- reclamantul a fost obligat la plata cheltuielilor de întreţinere restante şi nu va putea dobândi locuinţa dacă nu-i va plăti pârâtei preţul de achiziţie;
- prin precizările din 11 februarie 2003, pârâta nu a mai reiterat cererea ca hotărârea să ţină loc de act de vânzare-cumpărare.
Aşa fiind, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta SC C.F. Craiova SA împotriva deciziei nr. 1864 din 18 iunie 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5327/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5314/2004. Civil → |
|---|
