ICCJ. Decizia nr. 5390/2004. Civil. Constatare nulitate absolută contract de vânzare-cumpărare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5390
Dosar nr. 21018/2004
Şedinţa publică din 17 iulie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele;
Prin sentinţa civilă nr. 59/2004 pronunţată de Judecătoria Sebeş în dosarul nr. 1487/2003 s-a admis acţiunea formulată de reclamanta A.O. împotriva pârâţilor M.J., A.M., D.M. şi G.R., şi ca urmare s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1420 din 21 septembrie 2001 de Biroul notarului public I.S., încheiat între pârâtele de ordin 3-4, în calitate de vânzătoare şi pârâţii de ordin 1-2, în calitate de cumpărători.
Au fost obligaţi pârâţii în solidar la plata sumei de 2.421.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că preţul de vânzare cumpărare trecut în contractul în litigiu a fost de 25.000.000 lei dar cel real a fost de 95.000.000 lei.
Ca urmare, s-a reţinut incidenţa, în speţă, a art. 6 din OG nr. 12/1998 care sancţionează cu nulitatea declararea în actul autentic a unui preţ mai mic decât cel real.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel pârâtul M.J., solicitând admiterea acestuia.
În motivarea apelului, a arătat că la încheierea contractului de vânzare cumpărare toţi cumpărătorii au fost de acord ca suma înscrisă în act să fie cea de 25.000.000 lei.
După cumpărarea acestui imobil, apelantul susţine că a divorţat de fiica reclamantei, acesta fiind motivul pentru care s-a solicitat anularea contractului de vânzare cumpărare.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, prin Decizia nr. 1340/A din 21 septembrie 2004 a respins ca nefondat, apelul declarat de pârâtul M.J. împotriva sentinţei civile nr. 59 din 28 ianuarie 2004 a Judecătoriei Sebeş.
S-au reţinut următoarele:
Potrivit art. 6 alin. (1) din OG nr. 12 din 29 ianuarie 1998 "este nulă vânzarea prin care părţile se înţeleg, printr-un act secret să se plătească un preţ mai mare decât cel care se declară în actul autentic".
În faţa instanţei de apel, pârâtul nu a negat faptul că în realitate, preţul de vânzare al imobilului a fost mult mai mare decât cel înscris în actul autentic, însă, a arătat că prin această practică, părţile au urmărit să nu achite taxe notariale prea mari.
Aceeaşi poziţie au avut-o în faţa instanţei de fond şi celelalte pârâte care au declarat că preţul real plătit a fost de 95.000.000 lei, dar s-a trecut mai puţin, în actul autentic, pentru ca taxele să fie mai mici.
Este adevărat că dintr-o eroare s-a reţinut de către instanţa de fond că apelantul a fost de acord cu admiterea acţiunii, însă acest aspect, nu schimbă cu nimic soarta acestui proces.
De asemenea, aspectele legate de problemele familiale ale apelantului nu au relevanţă în prezenta cauză.
Faţă de toate aceste aspecte, hotărârea instanţei de fond este la adăpost de criticile formulate, soluţia de constatare a nulităţii contractului în litigiu, fiind una legală, câtă vreme părţile contractante au deghizat preţul real plătit, în scopul eludării taxelor de timbru.
Prin urmare, apelul de faţă, va fi respins, ca nefondat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs M.J. susţinând că aceasta ca şi hotărârea primei instanţe, este netemeinică şi nelegală, de natură a-l prejudicia.
Recurentul a arătat că reclamanta, prin acţiunea civilă formulată, solicitând a se constatat nulitatea contractului de vânzare cumpărare, îşi invocă, în fapt, propria culpă, urmărind, astfel, un ilicit şi anume înlăturarea sa, din calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra imobilului cumpărat. Aceasta este de natură a-l prejudicia deoarece preţul pentru imobil a fost achitat în întregime, tocmai în baza contractului anulat.
Recursul este nefondat şi se impune a fi respins, ca atare.
Aşa cum, în mod judicios, au motivat cele două instanţe, art. 6 alin. (1) din OG nr. 12 din 29 ianuarie 2004, sancţionează cu nulitatea convenţia de vânzare, prin care pârâtele se înţeleg, printr-un act secret, să se plătească un preţ mai mare decât cel care se declară în actul autentic, cu scopul evident, de a se plăti o taxă de timbru mai mică statului.
Analiza textului enunţat demonstrează că acesta instituie o nulitate absolută, având la bază nu numai culpa unei părţi, la încheierea contractului ci şi a părţii cocontractante, ceea ce exclude, în speţă, temeinicia susţinerii recurentului că reclamanta ar fi obţinut câştig de cauză, invocând propria-i culpă.
În speţă, încheind vânzarea cumpărarea imobilului, în condiţiile reţinute de instanţă, practic, ambele părţi şi-au asumat riscul intervenirii sancţiunii nulităţii, prevăzute de lege.
În ceea ce priveşte preţul plătit, în baza convenţiei constatate nule, acesta va putea fi solicitat, de la vânzătorul care în prezent îl deţine fără titlu.
În raport de cele arătate, Curtea va trebui să respingă, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul M.J., împotriva deciziei nr. 1340/A din 21 septembrie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul M.J. împotriva deciziei nr. 1340 din 21 septembrie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5392/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5386/2004. Civil → |
|---|
