ICCJ. Decizia nr. 5392/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5392
Dosar nr. 21068/2004
Şedinţa publică din 17 iunie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 575 din 7 mai 2003 Judecătoria Făgăraş a admis, în parte, acţiunea civilă principală formulată de SC M. SRL împotriva pârâţilor I.M., N.N., N.L., B.O., P.V., P.L., G.E., D.E., M.N., M.S., N.M., S.V. şi S.I., C.I., pentru stabilirea liniei de graniţă şi obligaţia de a face şi, în consecinţă:
A constatat că pârâţii au ocupat suprafaţa înscrisă în C.F. 2171 Făgăraş, nr. top 2330, 2331 proprietatea reclamantei, după cum urmează: I.M.– suprafaţa de 210,70 mp; N.N. şi N.L.– suprafaţa de 85,90 mp; B.O.– suprafaţa de 20,70 mp; G.E.– suprafaţa de 19 mp; D.E.– suprafaţa de 38,50 mp, M.N. şi M.S.– suprafaţa de 8,50 mp, S.V. şi S.I.– suprafaţa de 24,70 mp şi C.I.– suprafaţa de 63 mp.
A stabilit linia de graniţă dintre imobilul proprietatea reclamantei şi imobilul proprietatea pârâţilor conform raportului de expertiză tehnică întocmit de experţii tehnici B.C. şi M.E. ce face parte integrantă din sentinţă, ca fiind linia de culoare roşie marcată în planul de situaţie, cu punctele 39, 45, 61, 60, 57, 55 a, b, c, d, e, f g, 86 h, k, 41, 56, 84 şi k.
A obligat pe pârâţi să-şi retragă gardul şi construcţiile amplasate pe terenul reclamantei sau în caz de refuz autorizează pe reclamantă să efectueze lucrările pe cheltuiala pârâţilor.
A respins acţiunea principală a reclamantei împotriva pârâţilor B.C., F.M., M.V. şi Statul Român prin Municipiul Făgăraş, prin primar, pentru stabilirea liniei de graniţă şi obligaţia de a face.
A respins cererea reconvenţională a pârâţilor D.E. şi D.C.N. pentru revendicare.
A respins acţiunea civilă a reclamanţilor M.N. şi M.S. împotriva pârâtei SC M. SRL Beclean pentru revendicare.
A respins cererea reconvenţională a pârâtului C.I. pentru revendicare.
L-a obligat pe pârâtul C.I. să plătească expertului tehnic judiciar C.M. suma de 1.675.000 lei, reprezentând onorariu de expertiză.
A obligat pe pârâţii I.M., N.N., N.L., B.O., P.V., P.L., G.E., D.E., M.N., M.S., N.M., S.V., S.I. şi C.I. să plătească reclamantei suma de 14.545.500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamanta este proprietara tabulară a imobilului înscris în C.F. 2171 Făgăraş nr. top 2330, 2331, teren cu construcţii în suprafaţă de 4.046,4 mp, imobil dobândit prin cumpărare de la Cooperativa de Consum Făgăraş. Cu privire la stabilirea liniei de graniţă între acest imobil şi imobilele proprietatea pârâţilor s-a mai formulat o acţiune, litigiul fiind soluţionat prin sentinţele civile nr. 408/1974 şi nr. 147/1975 ale Judecătoriei Făgăraş, însă fostul proprietar al imobilului nu a pus în executare cele două hotărâri.
Prin raportul de expertiză tehnică nr. 444/2002 întocmit de experţii B. şi M., a fost stabilită linia de graniţă între imobilul proprietatea reclamantei şi imobilele proprietatea pârâţilor, lucrare care a ţinut seama de linia de graniţă stabilită prin hotărârile de mai sus.
Cererile reconvenţionale formulate de pârâţii D.E., D.C.N. şi C.I., cât şi acţiunea civilă a reclamanţilor M.N. şi M.S. au fost respinse de prima instanţă, întrucât aceştia nu au făcut dovada că reclamanta ar fi ocupat suprafeţele de teren revendicate.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii C.I., D.C.N., D.E., M.N., M.S. şi B.O.
Apelantul-pârât C.I. a criticat hotărârea primei instanţe pentru următoarele motive:
Reclamanta a ocupat cu forţa şi prin abuz peste 100 mp din grădina casei apelantului-pârât, pe care acesta şi părinţii săi au folosit-o de peste 50 de ani, în condiţiile cerute de art. 1847 C. civ.
Expertiza este complet eronată şi s-a bazat în exclusivitate pe afirmaţiile şi susţinerile imaginare ale reclamantei, care doreşte să-şi mărească nejustificat terenul cumpărat ilegal, în dauna apelantului şi a celorlalţi pârâţi.
Cererea reconvenţională formulată de apelantul-pârât nu a fost discutată.
În legătură cu obligarea sa la plata sumei de 1.675.000 lei, onorariu de expertiză către expert C.M., apelantul-pârât arată că acest expert nici nu a făcut expertiza.
Apelantul critică şi acordarea cheltuielilor de judecată, reclamantei.
În consecinţă, apelantul-pârât C.I. solicită casarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Apelantul-pârât B.O. a criticat sentinţa Judecătoriei Făgăraş, pentru următoarele motive:
Reclamanta a devenit proprietara imobilului în anul 2000 ca urmare a contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu F. Braşov.
Linia de graniţă existentă este delimitată pe întreg perimetrul proprietăţii reclamantei, inclusiv pe latura unde reclamanta are graniţă comună cu apelantul.
Perimetrul a fost stabilit de comun acord în procesul care a avut loc cu vechiul proprietar, sentinţa fiind pusă în executare de către executorul judecătoresc. Această grăniţuire a rămas aşa cum s-a stabilit cu fostul proprietar şi astăzi.
În actul de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică de către reclamantă cu fostul proprietar nu se face nici o referire cu privire la existenţa vreunui litigiu cu privire la acest imobil, la graniţa existentă, reclamanta cumpărând ceea ce era în posesia vânzătorului la data la care s-a încheiat şi contractul. Reclamanta nu poate pretinde alte drepturi cu privire la acest imobil decât acelea existente în realitate la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Din memoriul tehnic întocmit de organele abilitate rezultă faptul că apelantul-pârât are în prezent o suprafaţă de 338,72 mp, ceea ce corespunde cu suprafaţa înscrisă în C.F. de 339 mp, diferenţa de 0,28 mp încadrându-se din punct de vedere tehnic în toleranţele admise pentru acest tip de măsurători. De asemenea, în contractul de vânzare-cumpărare încheiat de către apelantul-pârât cu vechiul proprietar este trecută suprafaţa de 337,50 mp, această suprafaţă fiind reală, actul de vânzare-cumpărare încheindu-se la o dată relativ recentă, respectiv la 17 iunie 1058, pe baza unei măsurători precise, planuri de situaţie şi dezmembrare, precise.
Constatarea făcută de expertiză că apelantul ar deţine în plus o suprafaţă de 45,90 mp este infirmată atât de memoriul tehnic cât şi de faptul că în suprafaţa stabilită în expertiză pentru imobilele cu numerele administrative 59 şi 61 în care a fost inclusă şi o suprafaţă din faţa casei apelantului-pârât care aparţine domeniului public.
Apelantul-pârât B.O. mai arată că la stabilirea cheltuielilor de judecată prima instanţă a încălcat prevederile art. 584 C. civ.
Apelantele D.E. şi D.C.N. critică hotărârea primei instanţe, pentru următoarele motive:
Reclamanta a devenit proprietara imobilului prin cumpărare de la F. Braşov, fără ca în prealabil, să se întocmească o schiţă care să cuprindă întinderea exactă a imobilului. Deci, reclamanta cumpără imobilul cu graniţele existente la data vânzării, astfel cum se află în prezent. În contractul de vânzare-cumpărare nu se face nici o menţiunea cu privire la existenţa vreunui certificat privind linia de graniţă.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că imobilul proprietatea apelantelor are o suprafaţă de 482 mp, iar în realitate, acesta are numai 425 mp, deci cu 57 mp mai puţin.
Apelantele mai arată că au criticat raportul de expertiză efectuat iniţial şi pe cele ulterioare, arătând că nu s-a efectuat o verificare a hărţii C.F., privind imobilele pârâţilor. S-a invocat faptul că str. Narciselor a rezultat din comasarea şi apoi dezmembrarea unui teren agricol.
Neţinând seama de aceste cerinţe, expertizele efectuate în cauză, nu pot constitui o probă de specialitate, impunându-se a fi coroborate cu alte probe.
Este cunoscut faptul că înscrierile din C.F. nu garantează suprafaţa şi nici configuraţia imobilului ci numai proprietatea. Or, ignorând acest lucru, instanţa a admis acţiunea.
Din lipsa unei suprafeţe de teren din imobilul proprietatea apelantelor nu se poate trage o altă concluzie decât că suprafaţa lipsă din imobilul proprietatea reclamantei nu se află în imobilul proprietatea lor. Prin cedarea către reclamantă a suprafeţei de 38,5 mp imobilul apelantelor se reduce cu aproape 100 mp. Dacă instanţa de fond reţine că înscrierile în C.F. garantează suprafaţa pentru reclamantă, nu se explică această diferenţă foarte mare în minus. Este evident că negrăniţuind suprafaţa de teren, C.F. face ca fiecare dintre proprietari să-şi suporte lipsa de teren.
În imobilul proprietatea apelantelor a fost inclusă şi o suprafaţă de teren ce aparţinea domeniului public al municipiului Făgăraş. Acest lucru rezultă şi din dosarul nr.153/1972 al Judecătoriei Făgăraş, din care rezultă că imobilele proprietatea tuturor pârâţilor au o lungime de la strada Narciselor şi până la graniţa cu imobilul proprietatea reclamantei, de 35 m. Tot în acel dosar s-a mai stabilit că de la linia de graniţă dintre apelante şi până la linia de graniţă cu vecinul de la nr.91 A este o distanţă de 16 m pe partea cu nr.53 şi 22, 60, nu pe partea cu nr. administrativ 57. Aceasta este graniţa dintre cele două imobile, aşa cum susţine F. Braşov, antecesoarea reclamantei. Reclamanta, cumpărând de la F., nu putea pretinde mai mult decât a avut aceasta.
Reclamanta trebuie să dovedească că apelantele au mutat gardul, strămutând graniţa dintre cele două imobile.
Apelantele mai critică hotărârea în ceea ce priveşte stabilirea cheltuielilor de judecată făcută cu ignorarea dispoziţiilor art. 584 C. civ.
Un alt motiv de critică a sentinţei îl constituie respingerea cererii reconvenţionale fără o motivare corespunzătoare.
Apelanţii-pârâţi M.N. şi M.S. nu au formulat motive de apel, astfel încât instanţa se va pronunţa pe baza motivelor şi mijloacelor de apărare invocate la prima instanţă, conform art. 292 alin. (2) C. proc. civ.
Intimata-reclamantă SC M. SRL Beclean a depus la dosar întâmpinări, solicitând respingerea tuturor apelurilor, ca nefondate.
Tribunalul Braşov, secţia civilă, prin Decizia nr. 225 A din 6 aprilie 2004 a admis apelurile declarate de pârâţii C.I., D.C.N., D.E., M.N., M.S. şi B.O. împotriva sentinţei civile nr. 575 din 7 mai 2003 a Judecătoriei Făgăraş, pe care o schimbă în parte, în sensul că:
Obligă pe pârâţii I.M., N.N. şi N.L., în calitate de moştenitor al pârâtei N.L., B.O., P.V. şi P.L., G.E., D.E., M.N. şi M.S., N.M., S.V. şi S.I. şi pe C.I. să plătească reclamantei SC M. SRL, următoarele sume de bani, cu titlu de cheltuieli de judecată:
- I.M. – suma de 1.702.545 lei;
- N.N. şi N.L. – suma de 1.702.545 lei;
- B.O. – suma de 1.702.545 lei;
- P.V. şi P.L. – suma de 1.702.545 lei;
- G.E. – suma de 1.702.545 lei;
- D.E. – suma de 27.545 lei;
- M.N. şi M.S. – suma de 27.545 lei;
- N.M. – suma de 1.702.545 lei;
- S.V. şi I. – suma de 1.702.545 lei;
- C.I. – suma de 27.545 lei.
Înlătură din sentinţa apelată dispoziţia privind obligarea pârâţilor amintiţi la plata sumei de 14.575.500 lei.
Păstrează restul dispoziţiilor.
Obligă intimata-reclamantă SC M. SRL să plătească apelantului-pârât B.O. suma de 4.000.000 lei, reprezentând cheltuieli în apel.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut că în timpul soluţionării apelurilor, intimata-pârâtă N.L. a decedat, moştenitorii săi fiind N.N., în calitate de soţ, parte în proces şi L.N., în calitate de fiu, instanţa dispunând introducerea acestuia în cauză, prin Încheierea din 26 noiembrie 2003.
S-a mai reţinut că analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de apel invocate de apelanţii-pârâţi C.I., D.C.N., D.E. şi B.O. precum şi în raport de motivele şi mijloacele de apărare invocate în faţa primei instanţe, pentru apelul declarat de apelanţii-pârâţi M.N. şi M.S., se constată următoarele:
Apelantul-pârât C.I. a invocat uzucapiunea terenului în suprafaţă de 100 mp, în condiţiile cerute de art. 1847 C. civ.
Or, invocarea acestui temei de drept este inadmisibilă în Transilvania, unde este aplicabil sistemul de publicitate prin cărţi funciare, Decretul-lege nr. 115/1938 fiind cel care reglementează uzucapiunea.
Prin Legea nr. 389/1943, în Transilvania s-au extins prevederile Codului civil, iar în nordul Transilvaniei, prin Legea nr. 260/1945 s-a menţinut vechea reglementare a cărţii funciare.
În ceea ce priveşte uzucapiunea începută anterior intrării în vigoare a legilor menţionate, s-a prevăzut că va fi cârmuită în ceea ce priveşte natura, durata şi efectele ei de prevederile legii sub care a început. Întrucât apelantul-pârât susţine că a început posesiunea în urmă cu 50 ani, rezultă că legea aplicabilă este Decretul-lege nr. 115/1938. Întrucât terenul pentru care apelantul susţine că a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune se află pe un teritoriu în care transmiterea dreptului de proprietate prin uzucapiune este reglementată prin dispoziţiile art. 27 şi art. 28 din acest act normativ iar nu de dispoziţiile Codului civil. Această soluţie se bazează pe faptul că în sistemul de carte funciară drepturile reale imobiliare se pot dobândi, în afară de cazurile expres prevăzute de lege (art. 26), numai prin înscriere în cartea funciară, astfel că uzucapiunea dreptului de proprietate imobiliară având un caracter de excepţie, se aplică dispoziţiile Decretului-lege nr. 115/1938, iar Legile nr. 511/1938 şi 241/1947 de punere în aplicare a acestei legi prevăd că dispoziţiile Codului civil nu se vor aplica în măsura în care sunt contrarii prevederilor legii pentru unificarea cărţilor funciare.
Ca urmare, în speţă, apelantul-pârât putea dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune, numai în condiţiile art. 27 şi art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938. Art. 27 dispune că în situaţia în care s-a înscris în cartea funciară un titlu nevalabil, drepturile reale vor putea fi dobândite prin uzucapiune, dacă uzucapantul le-a posedat cu bună-credinţă timp de 10 ani.
Or, apelantul nu a invocat o astfel de înscriere în temeiul unui titlu nevalabil, nefiind îndeplinite, în consecinţă, condiţiile uzucapiunii tabulare prevăzute de art. 27. Art. 27 dispune că acela care a posedat imobilul în condiţiile legii o perioadă de 20 de ani de la moartea titularului dreptului de proprietate intabulat va putea solicita intabularea dreptului dobândit prin uzucapiune. În speţă, nu poate fi vorba de o posesiune după moartea titularului dreptului de proprietate intabulat, de vreme ce proprietarul tabular al imobilului a fost F. , care a transmis apoi dreptul său reclamantei, persoană juridică.
Pe de altă parte, chiar dacă în speţă ar fi aplicabile dispoziţiile Codului civil, apelatul-pârât C.I. nu a făcut dovada posesiunii în condiţiile art. 1169 C. civ., că a existat intenţia de a dobândi dreptul de proprietate asupra terenului respectiv, nefiind vorba de o simplă detenţie materială a imobilului, că această posesie a fost utilă, nu a fost viciată sau precară.
Prin urmare, motivul de apel referitor la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 100 mp de către apelantul-pârât C.I. este neîntemeiat.
Apelantul mai arată că expertiza este complet eronată, bazându-se în exclusivitate pe afirmaţiile reclamantei.
Aşa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit de experţii B. şi M., concluziile acestuia s-au bazat pe cercetarea arhivei de C.F. şi pe măsurătorile realizate cu instrumente precise, urmărindu-se, în special, limitele imobilelor şi construcţiilor. Suprafeţele s-au calculat analitic din coordonate şi s-au verificat geometric. Identificarea scriptică a imobilelor s-a completat cu măsurători în teren, ţinându-se cont de schiţa de carte funciară. Experţii mai arată că la stabilirea graniţei nu s-au putut lua în considerare dezmembrările figurate pe planşele executate în vederea sistematizării cvartalului, deoarece acestea ar afecta nr. top 2330 şi 2331, numere care, în evidenţa cărţii funciare, nu au fost afectate de dezmembrări sau comasări. Instanţa de apel ca şi prima instanţă achiesează la această concluzie a experţilor, având în vedere efectul constitutiv de drepturi al înscrierii în C.F., prevăzut de art. 17 şi art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1958.
Prin completarea la raportul de expertiză şi răspunsul la obiecţiuni s-au refăcut măsurătorile conform graniţei stabilite prin sentinţele civile nr. 408/1974 şi 147/1975, graniţă trasată conform expertizei întocmite de ing. S.Ş. Diferenţele dintre această lucrare şi expertiza întocmită de experţii B. şi M. se datorează faptului că prima expertiză s-a bazat pe măsurători realizate cu ruleta, iar expertiza de faţă cu aparatură topografică performantă. Ca urmare, expertiza în temeiul căreia s-a dispus stabilirea graniţei s-a bazat pe o probă ştiinţifică, care se coroborează cu concluziile expertizei întocmite de expert S., cu planul C.F. şi cu înscrierile din C.F.
Nefondată este şi susţinerea recurentului C.I. că cererea reconvenţională i-ar fi fost respinsă fără a fi fost discutată.
Or, prima instanţă a respins cererea cu motivarea că pârâtul-reclamant reconvenţional nu a făcut dovada că reclamanta ar fi ocupat suprafaţa de teren revendicată. Deşi succintă, această motivare fundamentează dispoziţia primei instanţe privind respingerea cererii reconvenţionale. Din raportul de expertiză rezultă că reclamanta nu a ocupat nici o porţiune de teren din proprietatea pârâtului C., ci dimpotrivă, că acest pârât a ocupat 63 mp din terenul reclamantei.
Apelantul solicită casarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Făgăraş, însă art. 297 C. proc. civ. prevede doar posibilitatea schimbării în tot sau în parte a hotărârii atacate sau anularea acesteia.
Tot nefondată este şi critica recurentului C.J. referitoare la plata onorariului de expertiză către expertul C., acest expert întocmind lucrarea ce se află în dosar. Faptul că hotărârea judecătorească nu s-a întemeiat pe această expertiză nu înseamnă că ea nu trebuie plătită.
Din motivele de apel invocate de apelantul-pârât rezultă că acesta a înţeles să critice şi obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, critică făcută şi de apelanţii-pârâţi D.C.N., D.E. şi B.O.
Potrivit art. 584 C. civ., orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grăniţuirea proprietăţii lipite cu a lui, cheltuielile grăniţuirii se vor face pe jumătate. Ca urmare şi reclamanta trebuie să suporte o parte din cheltuielile purtate cu prezentul proces.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată pentru grăniţuire, instanţa constată că s-au dovedit: 300.000 lei taxă judiciară de timbru şi 3000 lei timbru judiciar; 13.400.000 lei onorarii experţi, plătite de reclamantă; 1.675.000 lei, onorariu expert C., la care a fost obligat pârâtul C.J.; 1.675.000 lei, onorariu expert C., plătit de pârâţii M. şi 1.675.000 lei onorariu expert C., plătit de pârâta D.
În total, s-au făcut cheltuieli de judecată de 18.728.000 lei din care fiecare proprietar al fondurilor învecinate, faţă de care a fost admisă acţiunea, trebuie să suporte o parte egală. Fiind vorba de 11 fonduri, rezultă că fiecare proprietar trebuie să suporte câte 1.702.545 lei.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 296 C. proc. civ., Tribunalul urmează să admită apelul declarat de apelantul-pârât C.J. pentru motivul de apel vizând cheltuielile de judecată, schimbând, în parte, hotărârea primei instanţe.
În ceea ce priveşte apelul declarat de D. şi D.R., Tribunalul constată următoarele:
Neîntocmirea unei schiţe a terenului la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare între F. şi reclamantă şi nemenţinerea vreunui litigiu existent în legătură cu linia de graniţă nu au nici o relevanţă în cauză, reclamanta înscriindu-şi dreptul de proprietate în cartea funciară, înscriere care garantează dreptul său, în conformitate cu dispoziţiile art. 17 şi art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938. Fiind proprietar tabular al imobilului în limitele identificate prin planul de situaţie de C.F., pe baza căruia s-a întocmit şi raportul de expertiză realizat de experţii B. şi M., reclamanta are dreptul să solicite stabilirea liniei de graniţă dintre terenul proprietatea sa şi fondurile învecinate.
Deşi contestă măsurătorile realizate de expert, apelantele nu au solicitat efectuarea unui nou raport de expertiză. De altfel, întinderea exactă a proprietăţilor nu are importanţă, de vreme ce, în speţă, încetează doar graniţa dintre fondurile învecinate.
Apelantele s-au plâns că nu s-a făcut o verificare a hărţii de C.F. Or, aşa cum s-a arătat raportul de expertiză conform căruia s-a stabilit linia de graniţă, s-a întemeiat pe planul de C.F. Experţii au ţinut seama, în primul când, de înscrierile din cartea funciară, de actele care au stat la baza acestor înscrieri, ca şi de planurile de situaţie, de la C.F.
Dintre toate motivele de apel invocate de apelante este întemeiat doar motivul referitor la cheltuielile de judecată, ceea ce va face ca, în temeiul art. 296 C. proc. civ., Tribunalul să admită apelul declarat de apelantele-pârâte D. şi D.R. schimbând, în parte, hotărârea primei instanţe.
În ceea ce priveşte apelul declarat de apelantul-pârât B.O., instanţa constată următoarele:
Apelantul-pârât susţine că linia de graniţă este delimitată în baza unei hotărâri puse în executare, respectiv a sentinţei civile nr. 708/1974 a Judecătoriei Făgăraş. Apelantul nu a făcut, însă, nici o dovadă, în acest sens.
Din expertiza întocmită de experţii B. şi M. rezultă că linia de graniţă stabilită prin raportul de expertiză realizat de expertul S. nu este respectată. De altfel, experţii desemnaţi în cauză au întocmit planul de situaţie final, în funcţie de planul de situaţie final, acest fapt rezultând din răspunsul la obiecţiuni.
Motivele de apel referitoare la contractul de vânzare-cumpărare nu sunt fondate, situaţia fiind similară cu cea reţinută la apelantele D. şi D.R.
Nici memoriul tehnic invocat de apelantul-pârât nu poate determina o modificare a concluziilor expertizei în temeiul căreia prima instanţă a dispus stabilirea liniei de graniţă, de vreme ce este o expertiză extrajudecătorească, iar identificarea limitelor de proprietate s-a făcut doar în prezenţa proprietarilor imobilului apelantului, fără citarea tuturor părţilor, ca în cazul expertizei B. şi M.
De asemenea, nu poate fi primit motivul de apel referitor la suprafaţa reală a imobilului proprietatea sa, relevantă fiind doar stabilirea corectă a liniei de graniţă.
Pentru motivul de apel referitoare la cheltuielile de judecată, Tribunalul urmează a admite apelurile declarate de apelanţii B.O., M.N. şi M.S. schimbând, în parte, hotărârea primei instanţe.
În ceea ce priveşte apelul declarat de apelanţii M. instanţa apreciază că instanţa de fond a stabilit corect linia de graniţă pe aliniamentul indicat în raportul de expertiză întocmit de experţii B. şi M. şi a dispus legal asupra acţiunii formulate de aceşti pârâţi, ţinând cont de faptul că din raportul de expertiză rezultă că pârâţii M. ocupă din terenul proprietatea reclamantei suprafaţa de 8,50 mp.
Având în vedere aceste considerente de fapt şi de drept, în temeiul art. 296 C. proc. civ., Tribunalul urmează să admită apelurile declarate de pârâţii C.I., D.C.N., D.E., M.N., M.S. şi B.O. împotriva sentinţei civile nr. 575 din 7 mai 2003 a Judecătoriei Făgăraş, pe care o va schimba, în parte, numai în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, înlăturând dispoziţia referitoare la plata sumei de 14.575.000 lei către reclamanta şi păstrând restul dispoziţiilor.
Instanţa va obliga, în baza art. 274 C. proc. civ. pe reclamantă la 4.000.000 lei cheltuieli de judecată către apelantul-pârât B.O.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recursuri pârâţii D.E., D.C.N., M.N., M.S. şi B.O.
În susţinerea recursurilor declarate, recurenţii au reiterat aceleaşi motive ca la apel.
Recursurile sunt nefondate.
Atât la fond, cât şi în apel, s-a demonstrat pe larg, de ce instanţele consideră criticile formulate de recurenţi ca nefondate.
Aceleaşi considerente, temeinic întemeiate pe elemente de fapt şi de drept rezultate din actele şi probele dosarului duc această Curte la concluzia temeiniciei şi legalităţii hotărârilor pronunţate şi implicit la concluzia netemeiniciei recursurilor declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâţii D.E., D.C.N., M.N., M.S. şi B.O. împotriva deciziei nr. 225 din 6 aprilie 2004 a Tribunalului Braşov.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5420/2004. Civil. Actiune în constatarea... | ICCJ. Decizia nr. 5390/2004. Civil. Constatare nulitate... → |
|---|
