ICCJ. Decizia nr. 5391/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la data de 5 martie 2002 reclamantul H.G. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul de Finanțe, pentru repararea pagubei ce i-a fost provocată prin condamnarea și executarea pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1164 din 22 noiembrie 1989 a Judecătoriei Focșani, sentința casată prin decizia penală nr. 1128 din 2 martie 2001 a Curții Supreme de Justiție
Prin sentința civilă nr. 200 din 10 aprilie 2002 Tribunalul Bacău a respins acțiunea ca inadmisibilă, reținând că, temeiul achitării, art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., nu dă dreptul reclamantului la reparație potrivit art. 504 C. proc. pen.
Curtea de Apel Bacău, prin decizia civilă nr. 60 din 16 octombrie 2002, a admis apelul reclamantului, a anulat sentința și a reținut cauza pentru judecarea pe fond în considerarea faptului că acțiunea este admisibilă, dreptul la repararea prejudiciului cauzat printr-o eroare judiciară existând nu numai în acele două cazuri prevăzute de art. 504 C. proc. pen.
Soluționând pe fond cauza, prin decizia civilă nr. 94 din 18 decembrie 2002, Curtea de Apel Bacău, a admis în parte acțiunea, a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor să plătească reclamantului suma de 27.910.000 lei reprezentând contravaloarea a 5 salarii medii brute, cu titlu de daune materiale. A respins capătul de cerere privind acordarea daunelor morale.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Prin decizia penală nr. 16 din 10 ianuarie 1990 a Tribunalului Vrancea, s-a constatat grațiată pedeapsa de 10 luni închisoare, cu obligare la muncă corecțională aplicată prin sentința penală nr. 1164 din 22 noiembrie 1989 a Judecătoriei Focșani.
Prin sentința penală nr. 31 din 7 octombrie 1992 a Judecătoriei Bacău, reclamantul a mai fost condamnat, pentru alte două infracțiuni, cu reținerea stării de recidivă, la 2 ani și 6 luni închisoare, rezultând prin revocarea grațierii pedepsei anterioare de 10 luni închisoare și contopire, pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare.
Executarea pedepsei a început la data de 12 iunie 1991, urmând a expira la 11 octombrie 1994, reclamantul fiind eliberat condiționat la 22 februarie 1993.
Prin decizia penală nr. 1128 din 2 martie 2001, Curtea Supremă de Justiție, admițând recursul în anulare declarat împotriva sentinței penale nr. 1164 din 22 noiembrie 1989 a Judecătoriei Focșani și deciziei penale nr. 16 din 10 ianuarie 1990 a Tribunalului Vrancea, a casat cele două hotărâri și l-a achitat pe inculpat.
Din pedeapsa totală de 2 ani și 4 luni reclamantul a executat 1 an și 8 luni, jumătate din durata pedepsei, în conformitate cu art. 58 C. pen., situație în care, dacă nu s-ar fi adăugat ca efect al revocării grațierii, pedeapsa de 10 luni închisoare, pentru care, ulterior, a fost achitat, ar fi fost eliberat condiționat după 1 an și 3 luni ceea ce înseamnă că a executat în plus 5 luni închisoare, pentru care, reclamantul este îndreptățit la repararea pagubei, dar numai pentru despăgubiri reprezentând daune materiale constând în cinci salarii medii brute pe economie.
în ce privește daunele morale, cererea nu este întemeiată, întrucât prejudiciul moral nu poate fi legat cauzal de condamnarea la pedeapsa pentru care reclamantul a fost ulterior achitat.
împotriva acestei decizii au declarat recurs, reclamantul H.G. și D.G.F.P. Bacău pentru Ministerul Finanțelor Publice.
în recursul promovat de pârâtă se susține că, în raport de prevederile art. 504 C. proc. pen. reclamantul nu întrunește condiția esențială, în sensul executării pedepsei privative de libertate, cele 10 luni închisoare fiind incluse în pedeapsa rămasă neexecutată urmare liberării condiționate.
în recursul său astfel cum a fost formulat în termenul legal, reclamantul consideră hotărârea instanței de apel ca nelegală și netemeinică, întrucât, în ce privește daunele materiale, greșit s-a acordat numai jumătate din suma, care nici nu a fost actualizată cu indicele de inflație, după cum, referitor la daunele morale, cererea a fost respinsă în mod nelegal.
Recursul Ministerului Finanțelor Publice nu este întemeiat.
Nu se poate susține că pedeapsa de 10 luni închisoare, poate fi sau este inclusă în restul de pedeapsă rămas neexecutată urmare eliberării condiționate, câtă vreme, pedeapsa supusă executării de 3 ani și 4 luni închisoare, este o pedeapsă rezultată prin revocarea grațierii și contopire.
Tocmai de aceea, important este a se reține, că în lipsa existenței primei condamnări, cu privire la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru care, ulterior, reclamantul a fost achitat, pedeapsa de executat ar fi fost, firesc, mai redusă, situație în care, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, reclamantul ar fi fost liberat condiționat, conform prevederilor art. 59 C. pen., mai devreme cu 5 luni de zile.
Așa fiind, nu poate fi primită susținerea din recurs, după care, reclamantul nu ar avea dreptul la despăgubiri, motiv pentru care, îndeplinite fiind cerințele art. 504 C. proc. pen., recursul urmează a fi respins.
Recursul reclamantului, este fondat în parte potrivit celor ce urmează, cu privire la capătul de cerere privind acordarea daunelor morale.
Sub acest aspect, în raport de cele deja arătate, instanța de fond, deși a stabilit corect că reclamantul a executat mai mult cu 5 luni închisoare, decât ar fi executat în lipsa primei condamnări, eronat, contrar celor reținute astfel, apreciază că daunele morale nu sunt cuvenite.
Este evident că, în consecința stării de fapt reținute astfel, concluzia firească și legală, nu poate fi decât aceea că, întrunite fiind astfel condițiile cerute de art. 504 C. proc. pen., reclamantul are dreptul la acoperirea prejudiciului moral suferit, datorită executării închisorii pe perioada menționată.
Ca atare, apreciind asupra perioadei de 5 luni de zile executate, asupra consecințelor executării pedepsei cu închisoare în regim de detenție, pe plan moral, urmează ca, prin admiterea recursului, cererea formulată sub acest aspect să fie admisă, cuantumul despăgubirilor acordate cu acest titlu, fiind stabilit la suma de 50.000.000 lei.
Referitor la motivul de recurs, vizând daunele materiale acesta nu este fondat.
Instanța de fond, apreciind asupra perioadei executate în plus, de 5 luni de zile, firesc, a acordat daune materiale raportat la această perioadă (5 salarii medii brute) și nu la perioada de 10 luni închisoare aplicată pentru primul termen al recidivei.
în ce privește actualizarea valorică a sumei acordate astfel, corect instanța a reținut că acțiunea introductivă nu a avut un asemenea capăt de cerere, iar solicitările cu acest titlu, vizând despăgubirile acordate, au fost formulate în apel, ele neputând fi primite în raport de prevederile art. 294 C. proc. civ.
Eventual, în vederea și în cadrul executării, reclamantul va putea apela la procedura instituită în acest sens prin dispozițiile art. 3712alin. (3) C. proc. civ.
Față de cele arătate, recursul pârâtului a fost respins, iar recursul reclamantului, a fost admis în sensul celor de mai sus.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5703/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5409/2004. Civil → |
|---|
