ICCJ. Decizia nr. 5703/2004. Civil
| Comentarii |
|
La data de 4 decembrie 2003, contestatoarea R.Ș. prin procurator R.M. a solicitat în contradictoriu cu intimații Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Dolj, SC M. SA Craiova, Consiliul Local al Municipiului Craiova și SC A. SA Craiova anularea deciziei nr. 4957 din 25 noiembrie 2003 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, întrucât aceasta este rezultatul unei greșeli materiale în sensul art. 318 C. proc. civ.
în motivarea contestației se susține că înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în mod greșit faptul că terenul în suprafață de 4352,92 mp, expropriat de la autorii contestatoarei a fost folosit potrivit scopului exproprierii.
Astfel, suprafața de 2122 mp expropriată prin Decretul nr. 332/1949 în vederea construirii unui garaj a fost folosită pentru edificarea unei construcții cu un nivel, care ocupă doar 1087,30 mp și ca atare nu a fost atins scopul exproprierii.
Prin urmare, instanța de recurs în mod eronat a considerat că terenul are regimul juridic al utilității publice, în realitate fiind vorba despre o construcție care aparține unei societăți comerciale private ce ocupă fără titlu legal terenul.
Referitor la terenul în suprafață de 1900 mp, expropriat prin Decretul nr. 64/1981, instanța de recurs a reținut că este ocupat de o platformă betonată unde era amplasată o stație de benzină și alte anexe ce ocupă 2/3 din teren iar restul suprafeței este afectată de căi de acces către blocurile de locuințe din zonă.
Din probele administrate rezultă că platforma betonată, nu putea fi construită în anul 1949 întrucât terenul a fost expropriat în anul 1981, iar stația de benzină și anexele au fost demolate în anul 1989. Ca atare, nefiind dată o nouă declarație de utilitate publică se cuvenea ca terenul să fie restituit în natură contestatoarei-reclamante.
Dacă se avea în vedere raportul de expertiză efectuat în cauză se putea conchide că nici restul terenului nu este afectat de căi de acces către blocurile de locuințe din zonă.
Se mai arată că în pronunțarea hotărârii contestate, instanța supremă nu a avut în vedere decizia nr. 2696 din 25 mai 2001 a Curții Supreme de Justiție dată în alt dosar, dar tot în legătură cu terenul în litigiu în care s-a stabilit conform unei alte expertize, că suprafața de 2172,23 mp este ocupată parțial de o clădire și căi de acces la aceasta, iar restul de 2180,57 mp este teren liber.
Analizând hotărârea atacată în raport de motivele contestației în anulare circumscrise art. 318 C. proc. civ., Curtea va reține următoarele.
Prin decizia nr. 4957 din 25 noiembrie 2003 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, au fost admise recursurile declarate de pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, SC M. SA Craiova și Consiliul Local al Municipiului Craiova și a fost casată decizia civilă nr. 173 din 16 octombrie 2002 a Curții de Apel Craiova precum și sentința nr. 149 din 26 mai 2002 a Tribunalului Dolj iar în fond a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta R.Ș.
Totodată a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta R.Ș. împotriva aceleiași decizii.
în esență, recursurile pârâților au fost admise de înalta Curte de Casație și Justiție deoarece din probele administrate s-a reținut că terenurile expropriate de la autorii reclamantei, prin decretele de expropriere nr. 332/1949 și nr. 64/1981, au fost afectate de utilitățile publice la care se refereau decretele menționate, așa încât nu pot fi retrocedate acesteia.
Este adevărat că potrivit art. 318 C. proc. civ. “hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale" dar sintagma “greșeală materială" are în vedere acele greșeli evidente, involuntare, realizate prin confundarea unor elemente sau a unor date aflate la dosarul cauzei.
Această contestație în anulare specială la care se referă art. 318 C. proc. civ., nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale de drept material sau procesual.
Din această perspectivă, contestația în anulare se înfățișează ca o cale de atac extraordinară de retractare creată de lege doar pentru remedierea unor greșeli materiale și nu a unor greșeli de fond.
Analizând motivele contestației de față se constată că se invocă doar greșeli privind aprecierea probelor și se contestă concluziile la care a ajuns instanța de recurs, or, în acest mod sunt invocate greșeli de judecată și nu greșeli materiale în înțelesul art. 318 C. proc. civ.
Față de considerentele expuse, contestația în anulare a fost respinsă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5669/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5391/2004. Civil → |
|---|
