ICCJ. Decizia nr. 5420/2004. Civil. Actiune în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5420
Dosar nr. 8864/2004
Şedinţa publică din 20 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 24 septembrie 2003, reclamantul G.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta comuna Iacobeni, prin primar, să se constate că a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra terenului de 1172 mp, identic cu parcela formată nr. 1355/23 din C.F. nr. 168 a comunei Iacobeni şi a se dispune înscrierea dreptului de proprietate al reclamantului cu acest titlu în cartea funciară.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a folosit terenul de peste 35 ani, iar anterior l-au folosit părinţii săi, exercitând o posesie utilă şi neviciată.
Judecătoria Vatra Dornei, prin sentinţa civilă nr. 1415 din 28 noiembrie 2003, a respins acţiunea reclamantului ca nefondată.
Instanţa a reţinut că reclamantul nu a dovedit realizarea condiţiilor pretinse de lege pentru dobândirea proprietăţii prin prescripţie achizitivă.
Apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, prin Decizia nr. 464 din 2 martie 2004, cu aceeaşi motivare, a neîndeplinirii condiţiilor de dobândire a proprietăţii prin uzucapiune.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul.
Recurentul a expediat recursul la Tribunalul Suceava, unde s-a şi înregistrat la 13 aprilie 2004, încălcând astfel prevederile art. 302 C. proc. civ. care pretind, sub sancţiunea nulităţii, depunerea recursului la instanţa a cărei hotărâre se atacă.
În consecinţă, nerespectarea cerinţei prevăzute în art. 302 C. proc. civ., atrage nulitatea recursului, instanţa urmând a constata nulitatea acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nulitatea recursului declarat de reclamantul G.M. împotriva deciziei nr. 464 din 2 martie 2004 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 5419/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5392/2004. Civil → |
---|