ICCJ. Decizia nr. 5396/2004. Civil

Prin sentința civilă nr. 158 din 13 mai 2002 a Tribunalului Satu Mare a fost admisă acțiunea formulată de M.L.G. și alte 22 persoane încadrate la Judecătoria Negrești-Oaș, dispunându-se obligarea Ministerului Justiției și Tribunalului Satu Mare să restituie celor în cauză sumele reținute cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate în procent de 7 %, raportat la salariul lunar, precum și reactualizarea acestor sume. A fost respinsă cererea de chemare în garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. A fost respinsă acțiunea reclamanților P.T. și G.G., întrucât aceștia nu fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate.

Recursurile declarate de Ministerul Justiției și Tribunalul Satu Mare împotriva acestei sentințe au fost admise prin decizia nr. 990 din 13 septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea, secția civilă, prin care a fost schimbată în parte sentința în sensul admiterii cererii de chemare în garanție și obligării C.A.S. să plătească pârâților sumele la care aceștia au fost obligați către reclamanți.

Pentru a hotărî astfel, instanțele au avut în vedere în esență că potrivit prevederilor Legii nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească și H.G. nr. 409/1998 s-a instituit gratuitatea asigurării medicale pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, acestea fiind acte normative cu caracter special față de Legea nr. 145/1997, privind asistența medicală, care nu cuprinde dispoziții de abrogare a actelor normative menționate.

Considerând că aceste hotărâri au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recursul în anulare de față în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., solicitând casarea lor și pe fond respingerea acțiunii.

Se susține că magistrații și personalul auxiliar de specialitate are dreptul la asistență medicală gratuită numai dacă fac dovada că plătesc contribuția lunară de asigurare de sănătate. Sunt invocate prevederile Legii nr. 145/1997, în sensul asigurării obligatorii, cu excepția unor categorii de persoane, între care nu se regăsesc și magistrații.

Recursul în anulare este întemeiat.

Potrivit art. 99 din Legea nr. 92/1992, modificată prin Legea nr. 142/1997, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, condițiile de acordare a acestora urmând a fi stabilite prin Hotărâre a Guvernului. Ca urmare, a fost emisă H.G. nr. 409 din 2 iulie 1998, potrivit căreia, astfel cum se prevede expres în art. 1, de gratuitățile menționate se poate beneficia în condițiile Legii Asigurărilor de Sănătate nr. 145/1997 în vigoare de la data de 1 ianuarie 1998.

în același sens sunt prevederi și în Normele comune nr. 318/F.B./64/807/C/1999 din 26 mai 1999 ale Ministerului Justiției, Curții Supreme de Justiție și Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, emise în aplicarea H.G. nr. 409/1998.

Astfel, potrivit pct. 6/1 din normele menționate soții sau soțiile magistraților și ale personalului auxiliar de specialitate în activitate sau pensionari beneficiază de gratuitățile prevăzute de art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 409/1998, dacă fac dovada că plătesc contribuția lunară de asigurări de sănătate sau fac parte din categoriile de persoane, care, potrivit legii, sunt scutite de plata contribuției lunare de asigurări de sănătate, această din urmă ipoteză, nefiind incidentă în speță.

Printr-o interpretare sistemică a dispozițiilor legale redate, se poate concluziona că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală numai dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate, ceea ce s-a prevăzut expres prin referire la beneficiul gratuităților "în condițiile Legii nr. 145/1997".

Este de observat că în Legea nr. 92/1992 nu putea fi cuprinsă obligația de contribuție la fondul de asigurări sociale de sănătate pentru magistrații și personalul auxiliar, deoarece Legea asigurărilor de sănătate a fost adoptată ulterior și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1998. Aceasta cuprinde reglementări stricte în legătură cu persoanele și condițiile în care acestea sunt scutite de plata contribuției de asigurări sociale și dacă magistrații nu sunt cuprinși în aceste categorii de excepție, rezultă fără dubiu că în tăcerea legii, intenția a fost ca aceștia să nu fie scutiți de plata contribuției pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate.

De altfel, prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a fost modificat, prevăzându-se expres că beneficierea de asistență medicală, medicamente și proteze are loc în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, ceea ce demonstrează în plus că voința legiuitorului a fost constantă în sensul ca gratuitățile să se acorde numai cu condiția plății contribuției lunare menționate.

De altfel, reclamanta a încheiat contract cu C.A.S., astfel confirmând că au cunoștință de prevederile art. 4 din Legea nr. 145/1997, în temeiul căruia angajatorul, în ceea ce îl privește pe angajat, are obligația de a vira contribuția de asigurări de sănătate, prevăzută de lege.

în raport de cele arătate, rezultă că instanțele care au reținut în hotărârile atacate prin recursul în anulare de față că sintagma "în condițiile Legii nr. 145/1997", a fost necesară numai pentru a atesta existența și raportul dintre Legea specială nr. 92/1992 și Legea generală nr. 145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele normative menționate, încălcând esențial legea, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

De aceea, în raport de considerentele arătate, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., recursul în anulare a fost admis, au fost casate în parte hotărârile atacate și pe fond a fost respinsă acțiunea, precum și prin consecință și cererea de chemare în garanție, cu menținerea soluției de respingere a acțiunii altor persoane încadrate.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5396/2004. Civil