ICCJ. Decizia nr. 5457/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la 20 aprilie 2004, reclamantul D.S. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta M.F., să se constate că între părți a intervenit un antecontract de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul din Timișoara, și să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 40.000 mărci germane, reprezentând dublul avansului achitat, conform clauzei penale convenite, inserată în antecontract.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în baza antecontractului încheiat între părți la 27 noiembrie 2000, a achitat pârâtei un avans în cuantum de 20.000 mărci germane, aceasta obligându-se la rândul său să restituie dublul sumei primite, în cazul în care renunță la înstrăinarea imobilului.
Ulterior pârâta a refuzat încheierea actului autentic.
Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Timiș, prin sentința civilă nr. 368 din 15 iunie 2001, a respins acțiunea, soluție menținută de Curtea de Apel Timișoara care, prin decizia civilă nr. 137 din 8 noiembrie 2001, a respins ca nefondat apelul reclamantului.
Pentru a se pronunța astfel, instanțele au reținut în esență că pentru a opera clauza penală convenită de părți era necesar ca reclamantul să facă dovada culpei pârâtei în neexecutarea obligației asumată prin convenție, culpă nedovedită în condițiile în care reclamantul nu și-a îndeplinit propriile obligații stipulate prin antecontract.
în cauză a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamantul D.S.
în motivarea recursului, reclamantul, fundamentându-și criticile pe dispozițiile art. 304 pct. 7 teza finală, pct. 8 și 9 C. proc. civ., susține că în măsura în care a fost posibil și-a îndeplinit obligațiile asumate prin convenție, o parte din acestea rămânând neexecutate tot din culpa pârâtei care a refuzat să se prezinte la notarul public în vederea încheierii contractului autentic și nu i-a comunicat noul domiciliu.
Recursul este nefondat.
Prin antecontractul autentificat sub nr. 603 din 27 noiembrie 2000, părțile au convenit asupra înstrăinării imobilului situat în Timișoara, (construcție și teren de 400 mp) pentru prețul de 180.000 mărci germane.
Din suma de 50.000 mărci germane, reprezentând avansul stipulat, reclamantul a achitat promitentei vânzătoare 20.000 mărci germane, la data încheierii convenției, urmând ca restul arvunei, de 30.000 mărci germane, să fie plătită până la data de 15 ianuarie 2001.
Prin aceeași convenție, părțile s-au obligat ca în maximum 3 luni să încheie actul autentic, dată la care urma a se achita și restul prețului de 130.000 mărci germane.
Pentru eventualitatea în care părțile urmau a se răzgândi cu privire la întocmirea actului autentic, în convenție a fost inserată o clauză penală potrivit căreia, într-o asemenea ipoteză, promitenta vânzătoare urma să achite cumpărătorului dublul arvunei, respectiv 100.000 mărci germane, iar acesta din urmă să piardă suma achitată.
Reclamantul nu și-a respectat obligația înserată în antecontract de a achita cea de a 2-a rată a avansului, până la data de 15 ianuarie 2001, situație în care în mod corect au reținut instanțele că pârâta îi poate opune acestuia excepția de neexecutare a contractului.
Caracteristica esențială a contractelor sinalagmatice o constituie reciprocitatea și interdependența obligațiilor ce revin părților, împrejurarea că fiecare dintre obligațiile reciproce este cauza juridică a obligației corelative, implicând simultaneitatea de executare a acestor obligații, deci posibilitatea de invocare a excepției de neexecutare, în cazul în care simultaneitatea nu este respectată. Ca atare, exceptio non adimpleti contractus este o sancțiune specifică a faptului că partea care pretinde executarea obligației nu înțelege să-și îndeplinească propriile îndatoriri contractuale, pe care și le-a asumat.
în cauză, din probele administrate rezultă că într-adevăr reclamantul a notificat-o pe pârâtă la 21 decembrie 2000 pentru a se prezenta la 15 ianuarie 2001 la cabinetul avocatului său în vederea încasării sumei de 30.000 mărci germane, reprezentând a doua parte a arvunei, în notificare menționându-se însă, că în cazul neprezentării promitentei vânzătoare, suma va fi consemnată la CEC pe numele acesteia.
în loc să-și respecte această obligație, reclamantul a înțeles să o notifice din nou pe pârâtă la 1 februarie 2001, pentru a se prezenta la biroul notarului public, în vederea achitării diferenței de preț și încheierii contractului în formă autentică.
Mai mult, din actele cauzei rezultă că reclamantul a consemnat la BCR, sucursala Timiș, suma de 30.000 mărci germane reprezentând a doua parte a avansului, pe numele său, iar nu pe numele și la dispoziția pârâtei (dos. 41326/2001 al Tribunalului Timiș).
Or, așa cum în mod judicios s-a reținut, numai oferta reală urmată de consemnațiune, îl putea elibera pe reclamant de obligația asumată prin antecontract.
în considerarea celor ce preced, recursul a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5425/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5426/2004. Civil → |
|---|
