ICCJ. Decizia nr. 5449/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiune, P.I., P.A. și P.I.N., au solicitat instanței, în contradictoriu cu M.A., M.M.D. și Consiliul local al Municipiului Timișoara, să constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 12102 din 25 februarie 1997 și nr. 12651 din 4 aprilie 1997 încheiate între pârâți, având ca obiect imobilul situat în Timișoara.
în motivarea acțiunii, reclamanții au arătat în esență că sunt foștii proprietari tabulari ai imobilului, care a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974, iar contractele de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor art. 9 alin. (6) și art. 11 din Legea nr. 112/1995.
Soluționând cauza în primă instanță, prin sentința civilă nr. 6632 din 25 aprilie 2001, Judecătoria Timișoara a respins acțiunea ca fiind lipsită de interes, reținând că reclamanții (cărora printr-o hotărâre anterioară, definitivă și irevocabilă, li s-a respins cererea prin care au solicitat să se constate că imobilul în litigiu a trecut fără titlu în proprietatea statului) nu au justificat, la data exercitării dreptului la acțiune, un interes legitim, personal, direct și actual, în condițiile în care imobilul nu mai poate intra în patrimoniul acestora.
Apelul declarat de reclamanți a fost admis prin decizia nr. 2506/A din 19 octombrie 2001 a Tribunalului Timiș, secția civilă, care, a anulat sentința apelată și rejudecând cauza în fond, a admis acțiunea formulată de reclamanți și a constatat nulitatea absolută a celor două contracte de vânzare-cumpărare încheiate de RA U. Timișoara cu pârâții M.A. și M.M.D.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamanții și-au justificat interesul, urmare notificării adresate Consiliului local al Municipiului Timișoara prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului în litigiu iar pârâții, la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare se aflau în situația prevăzută de art. 9 alin. (6) din Legea 112/1995, fiind exceptați de la posibilitatea cumpărării locuinței pe care o ocupau cu contract de închiriere.
Hotărârea instanței de apel a fost confirmată prin decizia nr. 383 din 14 februarie 2002 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, care, cu aceeași motivare, a respins recursurile declarate de pârâți precum și cererile de intervenție accesorii formulate de M.I. și M.L.
împotriva ultimelor două hotărâri pronunțate în cauză, Procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a declarat în termen legal recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ.
în motivarea recursului în anulare s-a arătat în esență că, în condițiile în care acțiunea în revendicarea imobilului în litigiu, formulată de reclamanți, a fost respinsă prin hotărâre irevocabilă, anterioară introducerii acțiunii vizând constatarea nulității absolute a celor două contracte de vânzare-cumpărare, cererea acestora apare ca fiind lipsită de interes.
Deasemenea, se mai susține, instanțele au reținut în mod greșit incidența în cauză a dispozițiilor art. 9 alin. (6) din Legea 112/1995, întrucât existența unei construcții neterminate, edificată pe un teren proprietate personală a pârâților nu putea reprezenta, în sensul legii, un impediment la cumpărarea locuinței deținută în calitate de chiriaș.
Recursul în anulare este nefondat.
Reclamanții sunt foștii proprietari tabulari ai imobilului, în litigiu, trecut în proprietatea statului prin decizia nr. 923 din 1 februarie 1977 a fostului Consiliul popular al județului Timiș, emisă în baza Decretului nr. 223/1974.
Este adevărat că prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, pronunțată anterior nașterii prezentului litigiu (sentința civilă nr. 15803 din 23 noiembrie 1999 a Judecătoriei Timișoara) a fost respinsă cererea reclamanților de a se constata că imobilul a trecut fără titlu în proprietatea statului și a se restabili situația anterioară de carte funciară.
Prin intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, reclamanții au dobândit însă calitatea de persoane îndreptățite în înțelesul art. 3 alin. (1) lit. a) din acest act normativ și respectiv vocația de a întreprinde noi demersuri în vederea restituirii imobilului preluat în mod abuziv.
Or, acțiunea în constatarea nulității celor două contracte de vânzare-cumpărare încheiate de RA U. Timișoara cu pârâții M.A. și M.M.D. a fost introdusă după intrarea în vigoare a legii, interesul reclamanților fiind justificat de vocația la restituire în virtutea căreia au și notificat Consiliul local al Municipiului Timișoara, cerând restituirea în natură a imobilului situat în Timișoara.
în ceea ce privește fondul litigiului, în mod corect au reținut instanțele, prin hotărârile atacate, incidența în cauză a dispozițiilor art. 9 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, potrivit cărora sunt exceptați de la prevederile alin. (1), chiriașii care au dobândit sau au înstrăinat o locuință proprietate personală după 1 ianuarie 1990, în localitatea de domiciliu.
Astfel, din actele cauzei rezultă că, în baza autorizației nr. 55 din 22 martie 1993 emisă de Primăria Municipiului Timișoara (dosar nr. 3819/2001 al Judecătoriei Timișoara) pârâții au edificat un imobil compus din parter și două etaje, cu o suprafață utilă de 170 mp, prin adresa nr. T.H. 396-991 din 22 aprilie 1996, Consiliul local al Municipiului Timișoara atestând existența construcției cu destinație de locuință și cabinet medical.
Ulterior edificării și respectiv intabulării acestui imobil în C.F., la 21 mai 1996, pârâții au încheiat cu RA U. Timișoara, contractele de vânzare-cumpărare nr. 12102 din 25 februarie 1997 și nr. 12651 din 4 aprilie 1997, având ca obiect spațiile pe care le dețineau în calitate de chiriași.
împrejurarea că la data încheierii celor două contracte, construcția edificată de pârâți nu era perfect funcțională, ca urmare a lipsei unor utilități și finisaje, nu este de natură să facă inoperabile dispozițiile art. 9 alin. (6) din Legea 112/1995, textul sancționând, fără a face nici un fel de distincție, chiriașii titulari de contract, care au dobândit sau înstrăinat o locuință proprietate personală în localitatea de domiciliu.
De altfel, ambele critici ale recursului în anulare au rămas fără finalitate, în raport de schimbarea situației juridice a imobilului în litigiu.
Astfel, prin dispoziția nr. 12 din 6 ianuarie 2003, emisă înainte de exercitarea acestei căi extraordinare de atac, Primarul municipiului Timișoara, urmare notificării nr. 2595/2001, le-a restituit reclamanților în natură imobilul în litigiu, situat în Timișoara, aceștia reîntabulându-și dreptul de proprietate, la 26 ianuarie 2003 (dos. 329/2003 al î.C.C.J.).
în consecință, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5516/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5425/2004. Civil → |
|---|
