ICCJ. Decizia nr. 5458/2004. Civil
| Comentarii |
|
în calitate de persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001, C.C.E. și M.C.C. au cerut Primăriei Comunei Licurici, județul Gorj, restituirea în natură a unei părți din terenul de 7295 mp, de care au fost deposedați abuziv antecesorii lor și anume suprafața de 1158 mp aflată în folosința Școlii primare nr. 2 din Licuriciul de Sus, precum și acordarea de despăgubiri pentru diferență.
în subsidiar, reclamanții au solicitat atribuirea unui teren echivalent sau acordarea de despăgubiri bănești.
Prin dispoziția nr. 39 din 23 august 2001, Primarul Comunei Licurici a respins notificarea, cu motivarea că terenul în suprafață de 7295 mp, fosta proprietate a părinților celor doi reclamanți ar fi fost expropriată pentru utilitate publică, în vederea construirii școlii din satul Licuriciul de Sus, conform hotărârii judecătorești nr. 2 din 14 iunie 1949 a Tribunalului Județean Gorj.
Prin dispoziția menționată s-a mai arătat că pentru întregul teren expropriat s-a atribuit titlu de proprietate în favoarea Școlii Licuriciul de Sus, în baza sentinței civile nr. 4891 din 30 iunie 1992 a Judecătoriei Tg. Cărbunești, județul Gorj.
Prin contestația înregistrată la 26 septembrie 2001 la Tribunalul Gorj, reclamanții au susținut în esență că dispoziția ar fi nelegală întrucât exproprierea ar fi fost abuzivă și fără plata despăgubirilor, suprafața de teren de 1158 mp este înscrisă în domeniul privat al comunei, așadar la dispoziția Primăriei cât și faptul că aceasta în calitate de deținător legal nu s-a pronunțat asupra cererilor lor făcute în subsidiar în sensul atribuirii unui alt teren echivalent sau acordarea de măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor.
Soluționând cauza în primă instanță, prin sentința nr. 261 din 29 noiembrie 2001, Tribunalul Gorj, secția civilă, a respins contestația ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a considerat că în cauză ar fi aplicabile dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, întrucât terenul expropriat de la autorii contestatorilor ar fi făcut obiectul Legii nr. 18/1991, din sentința civilă definitivă nr. 4891 din 30 iunie 1992 a Judecătoriei Tg. Cărbunești rezultând că pentru suprafața de 7295 mp, în litigiu, s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea Școlii generale nr. 2 din comuna Licurici.
Hotărârea primei instanța a fost menținută prin decizia nr. 30 din 13 martie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, ca urmare a respingerii apelului contestatorilor.
Instanța de apel a considerat la rândul său că apelanții-contestatori nu ar putea beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, întrucât terenul ar fi intrat în domeniul de aplicare al Legii n. 18/1991.
Contrar însă celor stabilite de prima instanță, Curtea a socotit că înșiși contestatorii ar fi beneficiat de prevederile Legii nr. 18/1991, întrucât prin sentința civilă nr. 4891 din 30 iunie 1998 a Judecătoriei Tg. Cărbunești a fost desființată hotărârea nr. 95/1998 a Comisiei Județene Gorj de aplicare a Legii fondului funciar și s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea lor.
împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs în termenul și cu respectarea cerințelor procedurale, contestatorii C.C.E. și M.C.C.
Invocând lipsa de temei legal a deciziei atacate, aplicarea greșită a legii și nesocotirea unor dovezi esențiale pentru stabilirea regimului juridic real al imobilului, recurenții au pretins punctual că a fost încălcat dreptul la apărare al contestatorului M.C. , s-a omis examinarea și pronunțarea asupra capătului de cerere privind acordarea unor măsuri reparatorii în echivalent pentru o parte din terenul cerut și totodată că nu au fost examinate toate motivele de apel.
Recursul este fondat.
în garantarea dreptului fundamental la apărare, potrivit dispozițiilor art. 156 C. proc. civ., instanța poate acorda la cererea părții un singur termen pentru lipsa de apărare temeinic motivată.
Prin cererea depusă de apelantul M.C.C. înaintea primului termen de judecată (fila 9 dosar apel) s-a solicitat instanței de apel amânarea judecății cu motivarea că apelantul este bolnav, netransportabil și că dorește să-și angajeze un apărător.
în dovedirea cererii, apelantul a depus la dosarul cauzei și adeverința medicală (fila 8 dosar apel) care atestă că la data de 12 martie 2002, cu o zi înaintea termenului, se afla în imposibilitate de deplasare din cauze medicale.
Din a analiza deciziei atacate rezultă însă că instanța a procedat la dezbaterea în fond a cauzei, la primul termen de judecată, în lipsa apelantului M.C. și fără să fie luată în discuție cererea acestuia de amânare pentru lipsa de apărare.
Incontestabil, aceasta reprezintă în condițiile legii, o încălcare vădită a dreptului la apărare, motiv de natură să conducă, cu precădere, la admiterea apelului și casarea hotărârii, cu consecința rejudecării cauzei.
în rejudecare, instanța de apel va trebui însă să țină seama de faptul că în stabilirea temeiului de drept și în aplicarea dispozițiilor legii speciale, și-a întemeiat hotărârea pe constatarea flagrant greșită că reclamanții ar fi beneficiat de dispozițiile Legii nr. 18/1991, în raport de care li s-ar fi reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul în litigiu, prin sentința civilă nr. 4891 din 30 iunie 1998 a Judecătoriei Tg. Cărbunești.
Se va observa în acest sens că dimpotrivă din hotărârea evocată, rezultă, cum de altfel au confirmat și intimații, că prin aplicarea Legii nr. 18/1991 s-a dispus constituirea unui drept de proprietate pentru terenul în litigiu, în beneficiul Școlii generale nr. 2 Licurici și nu în favoarea moștenitorilor și totodată că nici Primăria, nici Inspectoratul Școlar Județean Gorj nu au înfățișat în acest sens un titlu de proprietate emis în condițiile legii.
în fine, în raport de cele ce se vor constata pe baza probelor cu privire la situația juridică actuală reală a terenului, instanța de rejudecare va trebui să examineze și cererea recurenților-contestatori privind îndreptățirea lor la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent prevăzute de lege.
în consecință, recursul a fost admis.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5407/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5451/2004. Civil → |
|---|
