ICCJ. Decizia nr. 5554/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la nr. 1739, la data de 30 aprilie 2002, contestatorul C.F. a solicitat să se anuleze formele de executare din dosarul Biroului Executorului Judecătoresc F.M., nr. 213/2002 și să se constate nulitatea contractului de împrumut cu gaj general, autentificat sub nr. 7096 din 14 iulie 1998, în baza căruia s-a pornit executarea.
Judecătoria Câmpina, prin sentința civilă nr. 2570 din 4 septembrie 2002, a respins excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită și a admis cererea de suspendare a executării silite până la soluționarea definitivă a contestației la executare.
Au fost respinse ca neîntemeiate cererile formulate de contestatorul C.F. (contestația la executare și constatarea nulității contractului de împrumut, autentificat sub nr. 7096/1998).
De asemenea, a fost respinsă cererea reconvențională formulată de intimatul I.H.Y.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, la data de 13 iulie 1998, în baza contractului nr. 7095, intimatul a cesionat acțiuni către soția contestatorului, iar contestatorul s-a obligat, împreună cu toți cesionarii înscriși în contract, să plătească valoarea acțiunilor în sumă de 30.000 dolari SUA, în rate lunare de câte 3000 dolari, începând cu data de 10 noiembrie1998.
între contestator și intimat a fost încheiat și un alt contract, împrumut cu gaj general, în care se consemnează că intimatul a împrumutat contestatorului suma de 10.000 dolari SUA, reprezentând contravaloarea acțiunilor cesionate, și că suma urmează a fi restituită în 10 rate lunare de câte 1.000 dolari SUA.
Martorul audiat la cererea contestatorului a declarat că la data încheierii contractului de vânzare a acțiunilor contestatorul nu a plătit prețul, iar contractul de împrumut a fost încheiat pentru ca intimatul să se asigure că va primi c/val. acțiunilor. Declarația martorului se coroborează cu mențiunile făcute în contractul de împrumut.
Prin cererea reconvențională, formulată de intimat, s-a solicitat să se constate că chitanța care atestă plata sumei de 970 dolari SUA de către contestator este falsă, însă pentru că nu s-au indicat mijloacele de apărare, se aplică dispozițiile art. 182 C. proc. civ.
Reține instanța de fond, că scopul mediat, ca element al cauzei juridice a actului, fiind intenția intimatului de a primi contravaloarea acțiunilor cedate contestatorului, actul de împrumut nu este afectat de nulitate absolută. Nu a existat eroare asupra motivului determinant la încheierea contractului, iar excepția prescrierii dreptului de a cere executarea silită nu este întemeiată, pentru că restituirea sumei urma să se facă în rate și pentru fiecare rată curge termenul de prescripție de la data scadenței, iar contestatorul a îndeplinit voluntar un act de executare, achitând suma de 970 dolari SUA.
Se mai reține, că, potrivit art. 66 din Legea nr. 36/1995, contractele autentice sunt titluri executorii, iar conform art. 376 C. proc. civ., aceste contracte pot fi investite cu formulă executorie. Obligația asumată de contestator este o datorie comună, în îndeplinirea nevoilor obișnuite ale căsniciei.
Tribunalul Prahova, prin decizia civilă nr. 2847 din 6 decembrie 2002, a respins recursul declarat de contestator împotriva acestei hotărâri, reținând că în contractul încheiat de părți nu lipsește contraprestația, iar contestatorul, care a semnat actul în fața notarului, îi contestă valabilitatea după patru ani de la data încheierii lui.
Reține instanța de recurs, că actului încheiat de părți nu-i lipsește scopul imediat, dreptul intimatului de a cere executarea silită nu este prescris, bunul comun poate fi urmărit pentru această datorie comună, soția contestatorului nu a contestat executarea silită, iar investirea contractului autentic a fost făcută cu respectarea art. 66 din Legea nr. 36/1995 și art. 376 C. proc. civ.
împotriva acestor hotărâri, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat, la data de 28 august 2003, recurs în anulare, susținând că hotărârile atacate au fost date cu încălcarea esențială a legii, pentru următoarele considerente:
- Instanțele au nesocotit dispozițiile art. 3 și art. 12 din Decretul nr. 167/1958, deoarece făcând aplicarea principiului consacrat de art. 12 din decret, față de data la care creditorul a cerut executarea, 27 martie 2002, dreptul la executarea silită a ratelor scadente în lunile noiembrie și decembrie 2001, ianuarie, februarie și martie 2002, era prescris.
- Instanța de fond și-a întemeiat soluția pe prevederile art. 32 lit. c) C. fam., reținând că pentru împrumutul contractat de contestator poate fi urmărit imobilul bun comun, însă potrivit acestui text, soții răspund cu bunurile comune pentru obligațiile contractate de fiecare dintre ei pentru îndeplinirea nevoilor obișnuite ale căsniciei. Or, obligația este comună dacă a fost asumată în acest scop.
Nu se poate susține însă că un împrumut de 10.000 dolari SUA, care în mod evident excede nevoilor obișnuite ale căsniciei, se înscrie în aceste nevoi. De aceea, instanța nu trebuia să îngăduie executarea silită asupra imobilului care face obiectul proprietății comune a contestatorului și soției sale.
- Deși s-a reținut că împrumutatul nu a primit suma de 10.000 dolari SUA, a fost respinsă cererea pentru constatarea nulității contractului.
Or, dacă F.C. s-a obligat să restituie o sumă pe care nu a primit-o, contractul este lipsit de cauză, iar în actele reale, când lipsa cauzei se datorează nepredării bunului, urmarea este nulitatea absolută a acestora. Lipsa cauzei contractului de împrumut nu este acoperită de faptul reținut de instanță, că intimatul creditor ar fi urmărit să se asigure că va primi contravaloarea acțiunilor cesionate.
Recursul în anulare este nefondat.
Potrivit actelor depuse la dosar, în luna iulie 1998, s-au încheiat două contracte semnate de ambele părți.
La data de 13 iulie 1998 s-a încheiat contractul de cesiune, prin care intimatul H.I.Y. a cedat soției contestatorului întregul capital ce îl deținea la SC A. SA București, în valoare de 11.000 dolari SUA, reprezentând aport în natură.
în contract există mențiunea că cedentul pierde calitatea de acționar la această societate, iar prin același contract mai mulți acționari au cedat capitalul social deținut la SC A. SA tot soției contestatorului. Doar acțiunile cedentului C.T. au fost preluate de 5 cesionari, printre care sunt înscriși contestatorul și soția sa.
Contractul de cesiune este semnat de contestator, care a reprezentat-o pe soția sa, fiind împuternicit prin procură specială, iar în contract s-a înscris clauza referitoare la prețul tuturor acțiunilor cesionate, stabilit la suma de 30.000 dolari SUA și obligația de plată a sumei, asumată de toți cesionarii, printre care este înscris și contestatorul.
A doua zi (14 iulie 1998) a fost încheiat contractul care face obiectul procesului, intitulat împrumut cu gaj general, în care se consemnează că intimatul H.I.Y. dă cu împrumut contestatorului suma de 10.000 dolari SUA reprezentând contravaloarea acțiunilor cesionate de la SC A. SA.
Aceste contracte, ambele semnate de părțile din proces, nu produc efecte în mod separat. Legătura dintre ele rezultă din clauzele contractului, intitulat impropriu, contract de împrumut cu gaj general, în care este înscrisă clauza că se împrumută contravaloarea acțiunilor de la SC A. SA, cesionate de intimat.
întrucât, conform mențiunii din contractul de cesiune, intimatul, la data de 13 iulie 1998, a pierdut calitatea de acționar la SC A. SA, situație cunoscută de contestator, este evident că suma de 10.000 dolari SUA înscrisă în contractul care face obiectul procesului, reprezintă parte din suma datorată, conform contractului de cesiune, pentru acțiunile cedate de intimat soției contestatorului.
Pentru a stabili intenția părților, în raport cu toate circumstanțele cauzei și a determina înțelesul exact al contractului, instanța de fond a admis, la cererea contestatorului, proba cu martori, iar martorul A.E.M.M. a declarat că a doua zi după încheierea contractului de cesiune a mers la intimat, împreună cu contestatorul, pentru a stabili modalitatea de plată a acțiunilor cumpărate, deoarece la data cumpărării nu a fost plătită contravaloarea acțiunilor. Arată martorul, că s-a întocmit contractul, intitulat de împrumut, pentru ca intimatul să aibă garanția că va primi banii pentru acțiunile vândute.
Prin urmare, interpretând contractul după textul actului încheiat și nu după modul cum a fost numit de părți, se constată că voința reală a părților a fost ca F.C. să se angajeze față de intimat (creditor în contractul de cesiune) să execute singur prestația din contractul de cesiune, în limita sumei de 10.000 dolari SUA.
Convenția este legală, deoarece contractul fiind creația voinței părților, care se obligă numai în măsura în care doresc acest lucru, actul prin care contestatorul, cu acceptul creditorului, s-a obligat să plătească datoria de 10.000 dolari SUA, contravaloarea acțiunilor cumpărate de soția sa, nu este lipsit de cauză și nici nu are cauză ilicită.
Prin încheierea contractului, scopul urmărit de creditor a fost de a-și asigura realizarea creanței, iar cel urmărit de contestator a fost de a executa singur prestația datorată conform contractului de cesiune, pentru acțiunile cumpărate de soția sa, în limita sumei de 10.000 dolari SUA.
Că aceasta a fost intenția reală a părților, rezultă și din unele elemente extrinseci, cum ar fi discuțiile purtate la momentul încheierii contractului, relatate de martorul audiat în cauză, precum și din faptul că intimatul nu a cerut și executarea creanței stabilite prin contractul de cesiune, așa cum a precizat contestatorul, prin apărător.
Criticile privind prescripția dreptului de a cere executarea silită pentru parte din creanță (5 rate) și imposibilitatea urmăririi unui bun comun pentru datoria unuia din soți, vizează însăși executarea silită, iar, pe aceste temeiuri, în prezenta cauză, prin contestația la executare s-a solicitat anularea actelor de executare în dosarul executorului judecătoresc nr. 213/2002.
De aceea, nu este lipsit de importanță faptul că la data înregistrării recursului în anulare actele de executare din dosarul 213/2002 erau deja anulate prin sentința civilă nr. 1637 din 13 august 2003 a Judecătoriei Câmpina, hotărâre pronunțată, pe un alt temei juridic, tot într-o contestație la executare.
Prin această hotărâre (rămasă irevocabilă prin respingerea recursului), s-a constatat că executarea începută în dosarul de executare nr. 213/2002 este perimată și că, formulându-se o nouă cerere de executare la 16 iunie 2003, după împlinirea termenului de prescripție, dreptul de a cere executarea silită este prescris pentru întreaga sumă.
întrucât executarea silită pentru creanța stabilită prin contractul care face obiectul procesului nu mai poate continua în dosarul de executare nr. 213/2002, iar excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită a fost admisă pentru întreaga creanță, este irelevantă analiza motivelor de recurs care privesc prescripția parțială a dreptului de creanță, raportat la data formulării primei cereri de executare silită (27 martie 2002) și condițiile în care un bun comun poate să facă obiectul urmăririi silite.
Prin urmare, pentru considerentele expuse, recursul în anulare a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5739/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5647/2004. Civil → |
|---|
