ICCJ. Decizia nr. 5514/2004. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5514
Dosar nr. 9034/2004
Şedinţa din 22 iunie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 568 din 9 iunie 2003, Tribunalul Bucureşti a respins contestaţia formulată de C.E.C.A.P.P.P.T., denumită prescurtat C.A. sau C.I., în contradictoriu cu Primăria municipiului Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, întrucât contestatoarea a făcut dovada că este una şi aceeaşi persoană cu cea din anul 1905, se încadrează în conceptul de persoană îndreptăţită, în sensul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001. Aceasta însă nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului a cărui retrocedare în natură o cere, situat în Bucureşti.
Reţine instanţa de fond, că la dosar se află pagina realizată de Centrul de Calcul al C.G.M.B., Direcţia Generală, Juridic, Legislaţie, Contencios, în care se menţionează că acelaşi imobil este revendicat şi de numita F.I., iar contestatoarea nu a depus acte de proprietate cu privire la imobil.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 609 din 19 decembrie 2003, a admis apelul declarat de contestatoare, a schimbat sentinţa apelată, a admis contestaţia şi a dispus anularea dispoziţiei Primarului general al municipiului Bucureşti nr. 927 din 10 aprilie 2003.
Instanţa de apel a reţinut că hotărârea apelată este dată cu aplicarea greşită a art. 129 alin. (6) C. proc. civ., deoarece în condiţiile în care unitatea deţinătoare a respins notificarea ca inadmisibilă, motivat de faptul că titulara cererii de restituire (contestatoarea) nu face parte din categoria persoanelor îndreptăţite, aşa cum sunt prevăzute de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, instanţa trebuia să verifice doar dacă măsura este conformă prevederilor legale, fără să facă analiza unor probleme de fond care nu au făcut obiectul dispoziţiei de respingere.
Reţine instanţa de apel, că hotărârea apelată este nelegală, deoarece nu există nici o normă similară dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ., care să permită instanţei investită cu judecarea contestaţiei să procedeze la evocarea fondului, dacă notificarea a fost greşit respinsă ca inadmisibilă şi să se substituie unităţii deţinătoare, ignorând procedura administrativă obligatorie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Primăria municipiului Bucureşti care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţine că hotărârea atacată este greşită, deoarece în condiţiile în care contestatoarea nu şi-a dovedit calitatea de proprietară, dispoziţia contestată este legală.
Arată recurenta că imobilul a fost revendicat şi de F.I., că potrivit art. 20 din Legea nr. 10/2001 calitate procesuală pasivă are Primarul general al municipiului Bucureşti şi nu Municipiul Bucureşti prin Primarul general şi că în categoria persoanelor juridice prevăzute de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu se include şi contestatoarea.
De asemenea, se susţine că dispoziţia nr. 545/2002 emisă de Primarul general este legală în privinţa acordării de despăgubiri ce urmează a fi stabilite de Ministerul Finanţelor, conform art. 36 şi art. 37 din Legea nr. 10/2001 şi că, potrivit art. 18 lit. d) din lege, se stabilesc măsuri reparatorii numai în echivalent dacă imobilul a fost înstrăinat fostului chiriaş cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995.
Recursul va fi respins, pentru următoarele considerente.
Criticile formulate de recurentă fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă dispoziţiile acestui text nu sunt incidente în cauză.
Aşa cum corect s-a reţinut prin hotărârea atacată C.E.C.A.P.P.P.T. a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 927 din 10 aprilie 2003, emisă de Primarul general al municipiului Bucureşti, dispoziţie prin care notificarea formulată de contestatoare a fost respinsă ca inadmisibilă. Emitentul actului, redând în dispoziţia contestată conţinutul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, a reţinut că în raport cu dispoziţiile acestei legi, care vizează numai restituirea bunurilor preluate de la persoane fizice sau juridice de drept privat, titulara notificării nu are calitatea de persoană îndreptăţită la restituire.
Dispoziţia contestată nu cuprinde menţiuni privind dreptul de proprietate al contestatoarei asupra imobilului şi alte condiţii prevăzute de lege pentru acordarea de măsuri reparatorii, iar prin hotărârea atacată s-a dispus anularea ei, fără ca instanţa să stabilească măsurile reparatorii la care ar avea dreptul contestatoarea.
De aceea, susţinerea recurentei că această dispoziţie este legală, pentru că intimata-contestatoare nu a depus nici un act de proprietate asupra imobilului, nu este întemeiată.
Şi în declaraţia de recurs pârâta-recurentă susţine că reclamanta nu se încadrează în categoria persoanelor juridice prevăzute de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care dispune „Ministerele, celelalte instituţii publice ale statului sau ale unităţilor administrativ-teritoriale, inclusiv cele autonome sau independente, regiile autonome, companiile, societăţile comerciale cu capital de stat, precum şi cele privatizate potrivit legii, nu au calitatea de persoane îndreptăţite şi nu fac obiectul prezentei legi".
Or, prin sentinţa instanţei de fond, neapelată de pârâtă şi prin Decizia atacată s-a reţinut că intimata, care este una şi aceeaşi persoană cu cea înfiinţată în anul 1905, se încadrează în categoria persoanelor juridice de drept privat prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. c) din lege şi nu în categoria persoanelor prevăzute de textul invocat de recurentă.
Susţinerea recurentei că Municipiul Bucureşti nu are calitate procesuală pasivă este irelevantă, deoarece în prezenta cauză acţiunea a fost formulată numai în contradictoriu cu pârâta-recurentă Primăria municipiului Bucureşti, căreia i-a fost adresată notificarea.
În declaraţia de recurs se fac referiri şi la dispoziţia nr. 545/2002, precum şi la faptul că, potrivit art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001, se stabilesc măsuri numai prin echivalent dacă imobilul a fost înstrăinat fostului chiriaş cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995.
Dispoziţia invocată de recurentă nu a făcut însă obiectul procesului, iar contestatoarei nu i-au fost acordate măsuri reparatorii nici prin dispoziţia contestată şi nici prin hotărârea atacată.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de pârâtă va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul general împotriva deciziei civile nr. 609 din 19 decembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 555/2004. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5512/2004. Civil. Evacuare. Recurs → |
|---|
