ICCJ. Decizia nr. 5498/2004. Civil. Actiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5498
Dosar nr. 7685/2004
Şedinţa publică din 22 iunie 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Iaşi sub nr. 5660 din 8 aprilie 2003, reclamantul R.P. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local al municipiului Iaşi, solicitând să se constate că a dobândit un drept de proprietate asupra terenului de 1000 mp situat în Iaşi, prin uzucapiune.
Acţiunea a fost respinsă, ca nefondată, prin sentinţa civilă nr. 11775 din 29 octombrie 2003.
S-a reţinut că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3138 din 21 iunie 1983, reclamantul a cumpărat casa situată în Iaşi, iar terenul de 2072 mp a trecut în proprietatea statului, în temeiul Legii nr. 58/1974.
La data de 20 ianuarie 1995 i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul de 2072 mp, fiindu-i eliberat titlul de proprietate nr. 183429/1995.
Reclamantul a susţinut că, de la data cumpărării casei a stăpânit, netulburat şi suprafaţa de teren de 1000 mp situată în partea de est a proprietăţii sale, teren ce aparţinea Consiliului Local Iaşi, împlinindu-se astfel termenul prescripţiei achizitive de 20 de ani.
Instanţa de fond a respins acţiunea pentru că reclamantul nu a dovedit existenţa justului titlu, condiţie obligatorie pentru constatarea uzucapiunii de 20 de ani, alături de buna-credinţă în stăpânirea terenului.
Apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 229 din 2 martie 2004 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Prin Decizia instanţei de apel s-a menţinut soluţia instanţei de fond pentru aceleaşi considerente, respectiv neîndeplinirea tuturor condiţiilor legale şi obligatorii pentru constatarea uzucapiunii de 20 de ani, mai exact lipsa justului titlu.
În cererea de apel, reclamantul a invocat şi dispoziţiile art. 1890 C. civ., care privesc uzucapiunea de 30 de ani, dar instanţa a arătat, în mod corect, că acţiunea nu a avut acest obiect şi, oricum, nu este îndeplinită condiţia termenului, faţă de momentul începerii curgerii lui.
La data de 19 martie 2004, în termen legal s-a înregistrat recursul declarat de reclamant împotriva deciziei instanţei de apel.
Reclamantul critică Decizia pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 11 C. proc. civ.
Reclamantul susţine că stăpâneşte terenul de 1000 mp încă din 1983 când vânzătorii casei pe care a cumpărat-o i-au transmis şi această suprafaţă, posesia lui fiind netulburată până în prezent.
De altfel, mai arată că, pe acest teren a ridicat mai multe anexe gospodăreşti şi a obţinut autorizaţie pentru construirea unui pod metalic peste pârâul care trece pe la limita terenului în litigiu, situaţie care ar fi fost lămurită dacă instanţa de apel nu ar fi respins proba cu expertiza tehnică.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 1895, art. 1897 alin. (1) şi art. 1899 alin. (1) C. civ., dreptul de proprietate poate fi dobândit prin uzucapiunea de 20 de ani numai dacă posesorul de bună-credinţă deţine un just titlu cu privire la imobil, respectiv orice act translativ de proprietate (vânzare, schimb, donaţie, legat cu titlu particular).
În speţă, reclamantul a dobândit prin cumpărare, cu act autentic, o casă de locuit cu anexe gospodăreşti în anul 1983, terenul aferent de 2072 mp trecând în proprietatea statului, potrivit Legii nr. 58/1974. Din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3138 din 21 iunie 1983 nu rezultă că suprafaţa de teren aferentă era mai mare de 2072 mp.
Reclamantul a dobândit acest teren de 2072 mp în temeiul Legii nr. 18/1991, conform titlului de proprietate nr. 183429 din 20 ianuarie 1995.
Pentru diferenţa de 1000 mp, pretinsă în cauză ca fiind uzucapată, reclamantul nu deţine nici un act translativ de proprietate, emanat de la vânzătorul casei sau de la alt proprietar, ca o condiţie esenţială şi obligatorie pentru admiterea acţiunii.
Faptul că posesia reclamantului îndeplineşte condiţiile art. 1847 C. civ., fiind concretizată prin obţinerea autorizaţiei pentru construcţia unui pod şi ridicarea unor anexe gospodăreşti pe teren fără împotrivirea cuiva, precum şi faptul că buna sa credinţă este prezumată nu sunt condiţii suficiente pentru a se constata uzucapiunea de 20 de ani.
În acest context, cererea formulată de reclamant în apel pentru efectuarea unei expertize tehnice care să confirme existenţa podului şi a anexelor pe teren a fost corect respinsă de instanţă, ca lipsită de utilitate.
Faţă de considerentele expuse mai sus, hotărârea instanţei de apel este legală şi temeinică, iar motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este nefondat.
În ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., invocat de reclamant, acesta a fost abrogat prin art. I pct. 112 din OUG nr. 138/2000.
În consecinţă, recursul reclamantului va fi respins, ca nefondat [art. 312 alin. (1) C. proc. civ.].
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul R.P. împotriva deciziei civile nr. 229 din 2 martie 2004 a Curţii de Apel Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5499/2004. Civil. Actiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5491/2004. Civil. încuviintare executare... → |
|---|
