ICCJ. Decizia nr. 5537/2004. Civil. Contestaţie în anulare
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5537
Dosar nr. 3166/2004
Şedinţa publică din 8 octombrie 2004
Asupra contestaţiei în anulare de faţă, deliberând constată următoarele:
La data de 25 mai 2004 Parohia Evanghelică CA Petreşti, judeţul Alba, prin reprezentant, a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr. 3158 din 30 aprilie 2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că atât în fond, la Tribunalul Alba, cât şi în apel, la Curtea de Apel Alba-Iulia, procedura de citare a pârâtei intimate SC A. SA Petreşti şi a lichidatorului judiciar al acesteia a fost viciată.
S-a ataşat dosarul cauzei în toate fazele sale procesuale.
Examinând înscrisurile probatorii, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 130 din 22 iunie 2001 pronunţată de Tribunalul Alba a fost respinsă ca nefondată acţiunea reclamantei Parohia Evanghelică CA Petreşti judeţul Alba împotriva pârâţilor Statul român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, Consiliul local Sebeş şi SC A. SA Petreşti, având ca obiect constatarea caracterului abuziv al exproprierii imobilului înscris în C.F. nr. 88 Petreşti, transferat în C.F. nr. 3014 Petreşti, recunoaşterea dreptului de proprietate al reclamantei asupra bunului, radierea dreptului pârâţilor şi obligarea lor la restituirea în natură.
Sentinţa a rămas definitivă prin Decizia civilă nr. 11 din 25 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Alba-Iulia şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3158 din 30 aprilie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respingându-se apelul şi respectiv recursul declarat de reclamantă.
În contestaţia în anulare îndreptată împotriva ultimei decizii se invocă drept temei de drept dispoziţiile art. 317 pct. 1 şi 318 pct. 1 C. proc. civ., susţinându-se că vicierea procedurii de citare constituie în acelaşi timp şi o eroare materială la judecarea recursului.
Contestaţia în anulare este vădit nefondată iar neîndeplinirea cerinţelor prevăzute de lege pentru promovarea ei face ca verificarea susţinerilor privind pretinsa viciere a procedurii de citare să apară ca inutilă.
Astfel, contestatoarea nu are calitatea procesuală de a formula cererea întrucât nu se poate prevala de un pretins viciu de procedură care ar fi afectat interesele altei părţi; dacă susţinerile contestatoarei ar fi reale, numai pârâta greşit citată ar fi putut formula o contestaţie în anulare.
Dispoziţiile art. 317 pct. 1 care se referă la „parte" sunt fără dubii în această privinţă.
Sub un alt aspect, nu este îndeplinită nici cerinţa generală cuprinsă în art. 317 alin. (1) C. proc. civ. conform căreia motivele contestaţiei să nu fi putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.
În fine, pretinsa viciere a procedurii nu constituie „în acelaşi timp" cum susţine contestatoarea, şi o „greşeală materială", cele două ipoteze fiind cu totul distincte şi neîntrunite în cauză.
Aşa fiind, contestaţia în anulare urmează a fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Parohia Evanghelică C.A. Petreşti împotriva deciziei civile nr. 3158 din 30 aprilie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă.
Irevocabilă
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 559/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5487/2004. Civil → |
---|