ICCJ. Decizia nr. 5613/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5613
Dosar nr. 7455/2004
Şedinţa publică din 14 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 174/C din 18 noiembrie 2003, Curtea de Apel Constanţa a admis excepţia tardivităţii declarării apelului şi a respins ca tardiv apelul reclamantei G.A. împotriva sentinţei civile nr. 641 din 23 mai 2003, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia civilă.
Curtea de Apel a reţinut că prin cererea adresată Judecătoriei Constanţa, reclamanta G.A. a chemat în judecată pe pârâţii R.A.E.D.P.P. Constanţa, P.C., P.M., P.V., R.M.V., R.E., R.M.A., G.A., G.C., G.I. şi I.G. pentru a fi obligaţi să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Constanţa.
Prin sentinţa civilă nr. 13750 din 10 decembrie 2002, Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Constanţa.
La tribunal, reclamanta a înţeles să lărgească cadrul procesual şi a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Consiliului Local al Municipiului Constanţa, prin primar şi a reiterat excepţia necompetenţei materiale a tribunalului, susţinând că acţiunea în revendicare nu este o acţiune evaluabilă în bani.
Prin Decizia civilă nr. 641 din 23 mai 2003, Tribunalul Constanţa a respins excepţia necompetenţei materiale cu motivarea că acţiunea în revendicare este o acţiune petitorie în realizare, dar a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii pe care a respins-o ca atare.
Tribunalul a constatat că Legea nr. 10/2001 este o lege specială care reglementează regimul juridic al imobilelor preluate abuziv de stat, instituind o procedură administrativă obligatorie. În condiţiile în care reclamanta avea deschisă calea prevăzută de legea specială pentru dobândirea bunului, tribunalul a constatat că acţiunea în revendicare promovată de reclamantă este inadmisibilă.
Reclamanta a declarat apel împotriva acestei sentinţe.
Curtea de Apel Constanţa a admis excepţia tardivităţii declarării apelului, având în vedere faptul că reclamanta a primit hotărârea, în condiţiile art. 93 C. proc. civ., la data de 23 iunie 2003 şi a declarat apelul la 16 octombrie 2003, peste termenul prevăzut de lege.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, reclamanta G.A.
În motivarea cererii s-a arătat că, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Se susţine, astfel, că acţiunea introductivă preciza că, pe durata litigiului, reclamanta înţelege să-şi aleagă domiciliul la sediul profesional al cabinetului de avocatură care o reprezintă, situat în Galaţi. Toate actele de procedură s-au comunicat la domiciliul ales, mai puţin sentinţa civilă nr. 641 din 23 mai 2003 a Tribunalului Constanţa care a fost transmisă la domiciliul reclamantei din Bucureşti.
Deşi textul de lege citat se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., din dezvoltarea motivelor de recurs rezultă că, reclamanta critică faptul că la judecata în apel nu s-a observat că în procedura ce s-a derulat la tribunal au fost încălcate dispoziţiile art. 105 C. proc. civ. şi, prin urmare, instanţa de apel a greşit atunci când a constatat că apelul nu a fost declarat în termen. Prin urmare, Înalta Curte va analiza recursul din punctul de vedere al dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii şi îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele motive:
Conform art. 90 C. proc. civ., înmânarea citaţiei şi a tuturor actelor de procedură se face la domiciliul sau reşedinţa celui citat. Conform art. 93 din acelaşi cod, în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea arătări, la domiciliul părţii.
Pe cale de consecinţă, faptul alegerii unui domiciliu nu instituie pentru instanţe obligaţia comunicării actelor de procedură la domiciliul ales decât în măsura în care, odată cu alegerea domiciliului, s-a indicat şi numele persoanei la care se va face comunicarea. Textul art. 93 C. proc. civ. este clar în acest sens, stipulând chiar faptul că în lipsa indicării persoanei căreia i se vor comunica actele de procedura, comunicarea se va face întotdeauna la domiciliul părţii.
Or, se constată că în cererea pe care a depus-o iniţial la Judecătoria Constanţa, reclamanta şi-a indicat domiciliul din Bucureşti şi a făcut menţiunea că are domiciliul ales pe durata procesului la sediul profesional al cabinetului de avocatură care o reprezintă, fără a indica şi numele persoanei la care ar fi urmat să i se comunice actele de procedură. Acest lucru a şi determinat instanţele să procedeze la comunicarea tuturor actelor de procedură la domiciliul reclamantei, nefiind real faptul că doar sentinţa civilă nr. 641 din 23 mai 2003 a Tribunalului Constanţa a fost comunicată la domiciliul reclamantei din Bucureşti. Dacă voinţa reclamantei ar fi fost aceea ca actele de procedură să fie comunicate la apărătorul său, şi-ar fi manifestat-o încă la primul termen din judecata ce a avut loc în faţa tribunalului pentru că şi hotărârea de declinare a competenţei a fost comunicată tot la domiciliul din Bucureşti, procedura fiind îndeplinită şi de acea dată prin afişare.
Mai mult decât atât, în procedura ce s-a derulat în faţa Curţii de Apel Constanţa, reclamanta a fost citată tot la domiciliul din Bucureşti şi deşi prin motivele de apel critică faptul că nu i s-au comunicat actele de procedură la domiciliul ales, se mărgineşte doar să solicite judecarea cauzei şi în lipsă nesolicitând nici de data aceasta comunicarea actelor de procedură la acea adresă.
De altfel, reclamanta a cunoscut întreaga derulare a procedurii deoarece avocatul său a fost prezent la toate termenele de judecată, mai puţin la termenul de judecată a apelului când, aşa cum s-a arătat, a solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta G.A. împotriva deciziei civile nr. 174/C din 18 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5615/2004. Civil. Iesire indiviziune. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 559/2004. Civil → |
|---|
