ICCJ. Decizia nr. 5739/2004. Civil

Prin cererea înregistrată sub nr. 5804 din 4 iulie 2003 revizuientul S.I. a solicitat, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în contradictoriu cu intimații F.L., F.E. și F.N., revizuirea deciziei civile nr. 1008 din 4 iunie 2003 a Curții de Apel Pitești, secția civilă.

în motivarea cererii revizuientul a arătat că prin sentința civilă nr. 1244 din 30 iunie 1999 a Judecătoriei Curtea de Argeș, definitivă prin decizia civilă nr. 318 din 8 februarie 2000 a Tribunalului Argeș și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1916 din 25 octombrie 2000 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, a fost constituită în favoarea sa o cale de acces la drumul public.

A menționat revizuientul că, într-un alt litigiu, prin decizia nr. 1008 din 4 iunie 2003 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, a fost admis recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 441 din 11 martie 2003, care a fost modificată, precum și sentinței civile nr. 1255 din 3 septembrie 2002 a Judecătoriei Curtea de Argeș, în sensul că a fost admisă acțiunea formulată de F.L., F.E., F.N. și a fost obligat să ridice gardul prin care a delimitat proprietatea sa de calea de acces.

Cererea de revizuire este neîntemeiată.

Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ. revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, în aceeași calitate.

Judecătoria Curtea de Argeș, prin sentința civilă nr. 1244 din 30 iunie 1999, definitivă prin decizia civilă nr. 318 din 8 februarie 2000 a Tribunalului Argeș și irevocabilă prin decizia civilă nr. 2916 din 25 octombrie 2000 a Curții de Apel Pitești a admis acțiunea formulată de reclamantul S.I. și au fost obligați pârâții L.P., F.I., F.E. și I.F. să-i respecte dreptul de trecere pe calea de acces la drumul public.

Prin decizia civilă nr. 1008 din 4 iunie 2003 a Curții de Apel Pitești a fost admis recursul declarat de reclamanții F.L., F.N. și F.E. împotriva deciziei civile nr. 441 din 11 martie 2003 a Tribunalului Argeș; această decizie precum și sentința civilă nr. 1255 din 3 septembrie 2002 a Judecătoriei Curtea de Argeș au fost modificate și, pe fond a fost admisă acțiunea formulată de reclamanți și a fost obligat pârâtul S.I. să ridice gardul pe care l-a amplasat pe calea de acces.

Cele două litigii au avut obiecte și cauze juridice diferite astfel încât hotărârile prin care au fost soluționate nu sunt potrivnice.

Față de considerentele menționate, cererea de revizuire a fost respinsă ca neîntemeiată.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5739/2004. Civil