ICCJ. Decizia nr. 5696/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj sub nr. 2803 din 1 aprilie 1999, reclamantul H.A., cetățean german, a chemat în judecată pârâții S.V. și S.E., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța aceștia să fie obligați la: restituirea în natură a unor bunuri mobile proprietatea sa, care se află în posesia pârâților și obligarea părților în solidar la plata sumei de 270.000.000 lei, cu dobânda practicată de B.C.R. la depozitul pe o lună, calculată de la data introducerii acțiunii până la plata efectivă a creanței.
Bunurile mobile a căror restituire în natură a solicitat-o reclamantul sunt: un oboi de concert, o combină muzicală, un pian electric, un pian, 2 bucăți frigider, un congelator, mașină de presat chei, mini strung, expreso cafea, 4 televizoare color, un televizor color cu video, o mașină de reparat ciorapi, un incubator, un cuptor cu microunde, dispozitiv de mare presiune pentru spălat autoturisme, o mașină de găurit, o mașină pentru tăiat nutrețuri, set farfurii pentru restaurant, 8 mese și 32 de scaune special făcute pentru restaurant, aparat de fotografiat, vase termorezistente cu dispozitive speciale de încălzire pentru restaurant, un calculator.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că el și mama sa s-au asociat cu pârâții în vederea constituirii unei societăți având ca obiect prestarea de servicii într-un restaurant, că a participat alături de pârâți la achiziționarea unor terenuri, o livadă, un imobil în orașul Turda, în care la parterul imobilului s-a construit restaurantul iar la etaj locuințe pentru reclamant și pârâți.
Reclamantul a mai arătat că, începând cu luna ianuarie, pârâții i-au refuzat accesul în imobil invocând faptul că nu are nici un drept, că aceștia au semnat un act prin care recunosc primirea unor sume de bani pentru achiziționarea unor bunuri și că suma solicitată reprezintă contravaloarea a 1 din două autoturisme, un Citroen și un Fiat Fiorino precum și sumele investite în lucrările efectuate la imobilul din str. A.I.
în finalul acțiunii, reclamantul a arătat că ajunsese la o înțelegere cu pârâții în sensul ca acesta să preia imobilul în contul datoriei, deoarece nu putea dobândi terenurile fiind cetățean străin, dar pârâții după ce au fost notificați, au refuzat rezolvarea pe cale amiabilă a litigiului, motiv pentru care a formulat prezenta acțiune.
în data de 23 iunie 1999 - reclamantul a depus o precizare de acțiune prin care a evaluat fiecare bun solicitat a-i fi restituit în natură și a arătat că suma de 270.000.000 lei reprezintă contravaloarea sumelor investite pentru achiziționarea terenurilor din localitatea Plăiești, comuna Moldovenești, Județul Cluj, a livezii din apropierea localității Turda și a imobilului din Turda, cu dobânda practicată de B.C.R. pentru depozitul la vedere calculată de la data înaintării acțiunii și până la plata efectivă a creanței.
Pârâții au depus întâmpinare prin care au arătat că sunt de acord cu restituirea în natură a următoarelor bunuri: un pian electric - orgă, un frigider, o ladă frigorifică, un mini strung, un fierbător de cafea, 4 televizoare, un cuptor cu microunde, pahare de cristal, un aparat foto, 6 mese și 36 de scaune un calculator descompletat.
în afară de aceste bunuri, pârâții au arătat că au aparținut reclamantului și sunt de acord să-i restituie și următoarele bunuri: un radio cu 2 faze, fețe de masă cu șervețele albe și verzi, 2 becuri economice, o cutie vopsea, un covor alb cu 8 covorașe și carpete, 4 bucăți draperii, o brățară de ceas din argint, și alte mărunțișuri ca: lumânări, hârtie igienică, pungi de plastic, precum și un camion marca "ROBUR".
Prin întâmpinare pârâții au mai arătat că nu sunt de acord cu plata sumei de 270.000.000 lei, cu dobânda aferentă, deoarece este nejustificată și că sunt de acord să-i predea reclamantului în natură suprafața de 5.000 mp - livada.
Cu privire la imobilul din str. T., pârâții au arătat că acesta a fost achiziționat din surse financiare proprii, că a suportat modificări și îmbunătățiri din bani proveniți din vânzarea în 1995 a unei case de vacanță cu teren în suprafață de 1000 mp situată în Muntele Băișorii cu suma de 15.000.000 lei, din suma ce a primit-o de la mama sa de 17.750.000 lei reprezentând partea sa din casa părintească, din vânzarea casei situate în localitatea Stejeriș, a apartamentului din Turda, pentru suma de 100.000.000 lei, precum și prin utilizarea unor sume de bani deținute în conturi bancare.
în final pârâții au arătat că reclamantul nu avea cum să contribuie la achiziționarea terenului din PIăiești, a livezii din apropierea localității Turda și a imobilului din str. T. pentru că nu avea venituri, fiind întreținut de mama sa, din pensia acesteia, iar tranzacția nu a fost semnată și de soția sa E., deci consimțământul acesteia nu a fost acordat.
în data de 21 iunie 2000, reclamantul a depus o altă precizare de acțiune prin care a arătat că datorită devalorizării leului și a prelungirii procesului își mărește pretențiile la 70.000 mărci germane sau contravaloarea acestei sume la data executării obligației, și apoi 1a 19 septembrie 2001 își majorează pretențiile la 100.000 mărci germane.
Prin sentința civilă nr. 1 din 3 ianuarie 2001, Tribunalul Cluj a admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâții în solidar la restituirea în natură a următoarelor bunuri: oboi, combină, pian electric, 2 frigidere, un congelator, un mini strung, un expreso cafea, un incubator, un cuptor cu microunde, 4 televizoare color, un video, o mașină de găurit, o mașină de tăiat nutrețuri, 4 seturi pahare, 10 seturi tacâmuri, 6 mese și 36 scaune, un aparat foto și un calculator, în total bunuri în valoare de 104.300.000 lei. A obligat pârâții la plata sumei de 210.672.900 lei contravaloarea terenului din localitatea Plăiești, a livezii din apropierea municipiului Turda, și casa cu teren din str. T., precum și la plata parțială a cheltuielilor de judecată în sumă de 103.871.458 lei.
Instanța a reținut că reclamantul este cetățean străin, necunoscător al limbii române, motiv pentru care la achiziționarea imobilelor, încheierea actelor sub semnătură privată s-a făcut pe numele pârâților, că la 24 noiembrie 1998 s-a încercat o soluționare amiabilă între părți prin încheierea unei tranzacții semnată de reclamant și pârât prin care pârâtul se obliga să restituie: bunurile mobile cumpărate de reclamant în perioada 1993 - 1998, contravaloarea celor 2 terenuri, iar reclamantul se obliga să-i plătească pârâtului suma de 31.000 mărci germane pentru investițiile făcute de pârât la casa din str. T., care urma să-i revină reclamantului, și că susținerile pârâților cu privire la dobândirea imobilelor se situează în afara perioadei de achiziție a acestora.
împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții. Au solicitat expertizarea terenurilor, la a căror contravaloare au fost obligați să o restituie, scoaterea din bunurile de restituit în natură a oboiului, deoarece acesta a fost făcut cadou fiicei lor de către reclamant și reducerea la jumătate a cheltuielilor de judecată.
împotriva aceleiași decizii a formulat apel și reclamantul, la care însă a renunțat la 12 aprilie 2001 (dosar apel).
Curtea de Apel Cluj, prin decizia nr. 112 din 10 mai 2001, a admis apelul pârâților și a schimbat în parte sentința civilă nr. 1 din 3 ianuarie 2001, în sensul că a fost scos din bunurile mobile de restituit oboiul în sumă de 40.000.000 lei, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței, a luat act de renunțarea reclamantului la apelul declarat și a compensat cheltuielile de judecată din apel.
Instanța de apel a reținut că oboiul a fost adus pentru fiica pârâților, ca un dar manual și deci nu se mai poate solicita restituirea lui. Față de primul motiv de apel s-a reținut că actualizarea s-a făcut în raport cu devalorizarea monetară de la data cumpărării terenurilor, anii 1993 și 1995, pentru că atunci intimatul-reclamant a contribuit cu sumele de bani și că efectuarea unei expertize agricole este irelevantă.
Instanța a mai reținut că reclamantul a încercat o desocotire cu pârâții, dar nu a reușit, fiind notificați în acest sens, așa încât cheltuielile de judecată sunt justificate.
împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâții considerând-o nelegală și netemeinică, invocând motivele de casare prevăzute în art. 304 pct. 6, 7, 9 și 10 C. proc. civ.
Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, prin decizia nr. 5531 din 5 decembrie 2001, a admis recursul pârâților, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza pentru rejudecarea apelului aceleiași instanțe.
Pentru a pronunța această decizie instanța de recurs a reținut, în esență, că în cauză situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită.
în rejudecare, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, prin decizia nr. 96 din 6 iunie 2003, a admis în parte apelul pârâților schimbând sentința în sensul că a înlăturat din masa bunurilor supuse restituirii - oboiul; a menținut restul dispozițiilor sentinței; a constatat renunțarea reclamantului la judecarea apelului; a obligat apelanții-pârâți să plătească apelantului-reclamant cheltuieli de judecată.
Astfel, instanța a constatat că apelul pârâților este nefondat sub aspectul despăgubirilor, singura critică fondată fiind cea privitoare la obligația de restituire a oboiului, care a fost donat de reclamant fiicei pârâților, astfel cum rezultă din probele testimoniale de la dosar.
împotriva acestei din urmă decizii au declarat recurs pârâții S.V. și S.E., pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 6, 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții-pârâți au susținut în esență, următoarele:
- instanța nu a respectat și stabilit corect situația de fapt, menținând sentința prin care s-a acordat ceea ce nu s-a cerut și mai mult decât s-a cerut;
- hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii;
- instanța de apel a stabilit greșit limitele rejudecării și a interpretat greșit actul dedus judecății;
- instanța nu s-a pronunțat asupra excepției privind prescripția dreptului reclamantului de a solicita restituirea contribuției sale.
- instanța nu a luat în considerare expertiza financiar-contabilă;
- au fost greșit acordate cheltuielile de judecată.
Recursul este nefondat.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. are ca finalitate respectarea principiului disponibilității procesuale, instanța fiind obligată să respecte cadrul procesual determinat de părți, iar în privința obiectului litigiului trebuie să se pronunțe asupra și în limitele pretențiilor deduse în justiție.
Or, în speță, nu se poate reține că instanța de fond a acordat ceea ce nu s-a cerut, sau mai mult decât s-a cerut, față de acțiunea precizată a reclamantului.
Pe de altă parte, instanța de apel, a avut în vedere apelul cu care a fost inițial investită de către pârâți, apreciind în mod corect că orice modificare a acestuia în rejudecare este inadmisibilă.
Pentru corecta stabilire a situației de fapt instanța a dispus efectuarea a trei expertize, obiectivele acestora fiind fixate de pârâți, conformându-se îndrumărilor date de instanța de control judiciar.
Instanța a soluționat apelul formulat de pârâți în raport cu toate probele administrate în cauză, astfel că hotărârea nu cuprinde motive de străine de natura pricinii.
Critica referitoare la greșita interpretare a actului dedus judecății vizează, în principal, tranzacția încheiată între părți, anterior promovării acțiunii.
Potrivit principiului înscris în art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părți.
Prin urmare, judecătorului nu îi este permis să treacă peste termenii conveniți de părți, stabilind alte drepturi sau obligații, interpretând greșit actul de voință al acestora sau atribuindu-i un alt înțeles ori denaturându-i înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic.
înscrisul denumit "tranzacție", aflat la dosarul instanței de fond, are valoarea unei convenții.
Din conținutul actului rezultă neîndoielnic atât recunoașterea contribuției reclamantului la dobândirea imobilelor, obligația de restituire a contravalorii terenurilor, cât și modul de evaluare a acestora, la valoarea lor de circulație.
Nesemnarea tranzacției de către S.E. nu are relevanță în privința soluționării apelului, cât timp aceasta prin cererea de apel nu a contestat obligația de plată, ci valoarea stabilită de instanță.
Cu privire la susținerea recurenților că reclamantul ar fi formulat o acțiune în pretenții întemeiată pe dispozițiile art. 998 și art. 999 C. civ., se constată că aceasta nu este reală, întrucât din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că H.A. a invocat dispozițiile art. 992 din același cod referitor la îmbogățirea fără justă cauză.
Recurenții-pârâți au mai arătat că instanța a stabilit greșit limitele rejudecării, încălcând dispozițiile art. 315 C. proc. civ.
Critica este neîntemeiată, întrucât potrivit textului menționat, după casare, instanța este obligată să judece din nou apelul ținând seama de motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată, fără a se putea aduce vreo modificare acestora, precum și respectând îndrumările instanței de control judiciar, ceea ce Curtea de Apel Cluj a și făcut în cauza de față, cum dealtfel s-a mai arătat.
Au mai susținut recurenții că, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepției privind prescripția dreptului la acțiune, însă această excepție a fost invocată numai prin concluziile scrise depuse după închiderea dezbaterilor.
Dealtfel, în practicaua hotărârii s-a și consemnat că părțile nu au avut de formulat "cereri prealabile sau excepții".
Or, prin concluziile scrise pe care le-au depus după închiderea dezbaterilor, pârâții nu puteau invoca aspecte noi care nu au format obiectul dezbaterilor, iar dacă s-ar fi pronunțat asupra excepției invocate pe această cale instanța ar fi încălcat dreptul de apărare al părții adverse care nu a fost pusă în situația de a-și preciza poziția.
în ceea ce privește expertiza financiar-contabilă la care se referă recurenții, este de menționat că instanța nu poate fi legată de concluziile raportului, care constituie numai elemente de convingere, lăsate la libera ei apreciere.
Judecătorul raportează faptele la complexul probelor administrate, ceea ce s-a și făcut în speță.
Astfel, instanța de apel a precizat în considerentele hotărârii că suma datorată de pârâți a fost stabilită ținând seama de recunoașterea acestora privitoare la existența obligației lor, a contribuției reclamantului la achitarea prețului celor trei imobile, consemnate în cele trei antecontracte de vânzare-cumpărare de la dosar, și de cererea lor de stabilire a valorii ce ar trebui restituită reclamantului în funcție de valoarea actualizată a terenurilor în litigiu (dosar 1911/2001), precum și în urma determinării prin expertize.
Cheltuielile de judecată au fost acordate în baza dovezilor privind cuantumul sumelor avansate de reclamant cu ocazia procesului, așa încât critica este neîntemeiată.
Nu în ultimul rând, se cere arătat că, deși recurenții au înțeles să invoce și prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu au menționat explicit nici o încălcare a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din același cod.
Față de cele ce preced, recursul a fost respins ca nefondat.
în temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenții au fost obligați să-i plătească intimatului-reclamant cheltuieli de judecată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5647/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5669/2004. Civil → |
|---|
