ICCJ. Decizia nr. 5580/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5580
Dosar nr. 9002/2004
Şedinţa publică din 24 iunie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 14 august 2001 şi precizată la 6 noiembrie 2002 şi 5 decembrie 2002, reclamanta V.A. a chemat în judecată pe pârâţii: Primăria Târgu Jiu, Consiliul Local Târgu Jiu, Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Culturii, Consiliul Judeţean Gorj, Inspectoratul Teritorial de Cultură Gorj şi Prefectura Judeţului Gorj, solicitând obligarea acestora la despăgubiri reprezentând cota sa de 3/8 din imobilul situat în municipiul Târgu Jiu, alcătuit din construcţie (în care îşi are sediul Biblioteca Judeţeană, aripa veche) şi terenul aferent cotei sale.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este moştenitoarea descendentă a defunctului S.G., decedat la 1 noiembrie 1960, conform certificatului de moştenitor nr. 74 din 8 iunie 1962.
Ulterior, după acceptarea succesiunii tatălui adoptiv, a solicitat desfacerea adopţiei faţă de autoarea S.I., astfel încât dreptul său succesoral este de 3/8 din imobil.
Ca persoană îndreptăţită, conform art. 20 din Legea nr. 10/2001 s-a adresat cu notificare Primăriei Jiu care nu i-a răspuns în nici un fel la notificare.
În cauză, au formulat cerere de intervenţie în interes propriu intervenienţii: G.E., S.M., P.D., P.M., S.V., I.F. şi B.C., arătând că au şi ei dreptul de a cere despăgubiri potrivit Legii nr. 10/2001, depunând la dosar notificarea adresată Primăria Târgu Jiu şi Consiliul Judeţean Gorj.
Intervenienţii au susţinut că reclamanta nu mai are calitate de moştenitoare a autorilor S.G. şi S.I., ci numai de moştenitoare legală alături de ei, ca nepoată de soră a defunctei S.I., problemă soluţionată definitiv prin sentinţa civilă nr. 2478 din 26 martie 1998 a Judecătoriei Târgu Jiu, definitivă prin Decizia nr. 241 din 11 septembrie 1998 a Tribunalului Gorj şi irevocabilă prin Decizia nr. 89 A din 27 august 2000 a Curţii de Apel Piteşti.
Mai arată că prin sentinţa civilă nr. 16 din 26 iunie 1973 a Tribunalului Gorj s-a desfăcut adopţia reclamantei, ce fusese încuviinţată la cererea numiţilor S.G. şi S.I. prin sentinţa civilă nr. 9 din 19 octombrie 1935.
Ulterior, au mai formulat cerere de intervenţie în interes propriu şi intervenienţii J.C.M., ş.a., S.I.(ulterior decedat şi citaţi în cauză moştenitorii S.E. şi S.I.), G.V. şi I.P.
Aceştia au solicitat despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001 în calitate de moştenitori ai mamei lor I.S., sora defunctei S.I.
Fiind astfel investit, Tribunalul Gorj, prin sentinţa civilă nr. 176 din 11 iunie 2003, aşa cum a fost îndreptată prin încheierea din 3 septembrie 2003 (dosar nr. 2585/2003), a respins acţiunea faţă de pârâţii Statul Român, Primăria Târgu Jiu şi Consiliul Local Târgu Jiu.
A admis acţiunea reclamantei V.A. în contradictoriu cu Ministerul Culturii, Consiliul Judeţean Gorj, Inspectoratul Teritorial de Cultură Gorj şi Prefectura Gorj.
A admis cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţii J.C.M., ş.a., S.E. şi S.I.(moştenitoarele lui S.I.), G.V. şi I.P., în contradictoriu cu aceeaşi pârâţi.
A constatat că reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii în echivalent (drepturi băneşti) pentru cota de 3/8 din valoarea imobilului de 2.062.589.179 lei, iar intervenineţii sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii în echivalent (despăgubiri băneşti) pentru cota de 5/8 din aceeaşi valoare, alături de reclamantă.
A respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţii G.E., S.M., P.D., P.M., S.V., I.F. şi B.C.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că imobilul în discuţie a fost preluat de stat în mod abuziv potrivit art. 2 din Legea nr. 10/2001, dar cum acesta este ocupat de Biblioteca Judeţeană Gorj, în baza art. 16 din legea menţionată, foştii proprietari sau moştenitorii acestora sunt îndreptăţiţi la despăgubiri.
Reclamantei i se cuvin despăgubiri în calitate de moştenitoare descendentă a autorului S.G., din certificatul de moştenitor nr. 74/1962 rezultând că moştenitorii acestuia au fost S.I., în calitate de soţie supravieţuitoare cu o cotă de ¼ şi reclamanta V.A. în calitate de fiică cu o cotă de ¾.
S-a mai susţinut că indiferent de faptul că prin sentinţa civilă nr. 16/1973 a fost desfăcută adopţia încuviinţată în anul 1935, reclamanta are calitate de moştenitor al fostului tată adoptiv S.G., care a decedat în anul 1960, anterior pronunţării sentinţei de desfacere a adopţiei.
Drept urmare, reclamanta vine atât la moştenirea lui S.G. în calitate de fiică, cât şi la moştenirea lui S.I., în calitate de nepoată de soră, alături de intervenienţii menţionaţi, în dispozitiv la alin. (3).
S-a mai susţinut că cererile de intervenţie ale intervenienţilor menţionaţi în alin. (4) al dispozitivului hotărârii, nu au calitate procesuală activă, nefiind moştenitori ai defunctului S.G., deoarece sunt înlăturaţi de la moştenirea acestuia de reclamanta V.A., descendent.
În fine, s-a mai reţinut că deţinătorul imobilului este Ministerul Culturii.
Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia nr. 405 din 5 decembrie 2003, a respins apelul formulat de Ministerul Culturii şi cultelor împotriva sentinţei tribunalului.
A admis apelul formulat de intervenienţii G.E., S.M., P.D., P.M., S.V., I.F. şi B.C. împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a anulat-o şi în consecinţă:
A admis în parte acţiunea reclamantei V.A. şi cele două cereri de intervenţie constatând că reclamanta are calitate de moştenitor a mătuşei sale, S.I., alături de ceilalţi succesori ai acesteia.
A constatat că apelanţii interveienţi sunt succesorii lui S.G., la succesiunea căruia reclamanta nu are vocaţie.
Conform actelor succesorale, moştenitorii au drepturi la măsuri reparatorii stabilite de instanţă.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut în esenţă că prin sentinţa civilă nr. 16 din 23 iunie 1973 a Tribunalului Gorj a fost desfăcută adopţia făcută de ambii soţi S.G. şi S.I., reclamanta neavând calitatea de fiică a lui S.G., fiind străină de succesiunea acestuia. Ca atare, ea vine numai la moştenirea lui S.I., în concurs cu intervenienţii, în calitate de nepoată de soră a defunctei S.I.
Referitor la apelul formulat de Ministerul Culturii şi al Cultelor, instanţa de apel a apreciat că de vreme ce acesta a fost introdus în cauză şi citat, avea cunoştinţă de acţiune şi de termenele acordate ca minister de resort al deţinătorului imobilului.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, au declarat recurs atât reclamanta cât şi pârâtul Ministerul Culturii şi al Cultelor.
I. În recursul său, reclamanta V.A., care invocă motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Susţine că în mod greşit instanţa de apel a reţinut lipsa vocaţiei sale succesorale la moştenirea tatălui adoptiv S.G., întrucât acesta fiind decedat încă din anul 1960, nu se putea desface adopţia şi faţă de acesta, sentinţa civilă nr. 16/1973 a Tribunalului Gorj pronunţându-se doar în contradictoriu cu mama adoptivă S.I., rudenia sa cu aceasta încetând cu începere din luna iunie 1973.
În aceste condiţii, este evident că are un drept de 3/8 din succesiunea lui S.G., iar pentru diferenţa de 5/8 vine la moştenire împreună cu ceilalţi intervenienţi, moştenitori ai autoarei S.I.
Recursul este nefondat.
Într-adevăr, pe data desfacerii adopţiei, care potrivit art. 82 alin. (2) C. fam. este data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a pronunţat desfacerea adopţiei, încetează rudenia civilă stabilită prin adopţie şi, în principiu, efectele acesteia.
Dintre efectele desfacerii adopţiei, unele sunt cu caracter personal nepatrimonial prevăzute expres în cadrul familiei, art. 83-85, iar altele rezultă, în mod implicit, din sfârşitul rudeniei civile pe care adopţia o stabilea, printre care sunt şi cele privitoare la vocaţia succesorală.
În speţă, la data de 2 august 1973 când a rămas definitivă sentinţa civilă nr. 16 din 2 iunie 1973 a Tribunalului Gorj prin care s-a pronunţat desfacerea adopţiei, a încetat rudenia civilă stabilită prin adopţie, efectul desfacerii adopţiei operând faţă de ambii adoptatori, chiar dacă unul din părinţii adoptivi, S.G., decedase anterior, iar procesul s-a judecat în contradictoriu numai cu celălalt părinte adoptiv, în speţă S.I.
Încetând, aşadar, rudenia civilă pe care adopţia o stabilea, în mod just instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu mai are vocaţie la succesiunea foştilor ei părinţi adoptivi S.G. şi S.I., ea având doar calitate de moştenitor a defunctei S.I., alături de intervenienţi, ca nepoată de soră.
II. Prin recursul declarat de Ministerul Culturii şi Cultelor, invocă dispoziţiile art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ.
Susţine că prin hotărârea dată, instanţa de fond a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. întrucât nu i s-a comunicat copia cererii de chemare în judecată, aşa încât, neavând cunoştinţă de obiectul cererii dedusă judecăţii, nu s-a putut apăra. Ignorarea de către instanţa de fond a prevederilor art. 113 şi art. 1141 alin. (4) şi art. 57 alin. (4) C. proc. civ. îndreptăţea instanţa de apel să-i admită apelul sub acest aspect.
Mai susţine că instanţa de apel a interpretat greşit actul dedus judecăţii, fără ca recurenta să precizeze la ce act juridic se referă.
Mai susţine că în mod greşit s-a reţinut calitatea sa procesuală pasivă, în condiţiile în care Biblioteca judeţeană Gorj, care deţine imobilul, nu se află în subordinea sa, ci în subordinea Consiliului Judeţean Gorj.
Recursul este nefondat.
În ceea ce priveşte prima critică aceasta nu poate fi primită.
Într-adevăr, instanţa de fond nu poate păşi la judecarea procesului, dacă copia de pe acţiune nu a fost comunicată pârâtului sau dacă acesta nu a înţeles să ia cunoştinţă de ea în instanţă, acceptând discutarea ei.
Este adevărat că prin acţiunea introductivă de instanţă au fost chemaţi în judecată în calitate de pârâţi numai Primăria Târgu Jiu şi Consiliul Local Târgu Jiu, dar, ca urmare a stabilirii deţinătorului imobilului, respectiv Biblioteca Judeţeană Gorj, Ministerul Culturii şi Cultelor a fost introdus în cauză şi citat, având astfel cunoştinţă de acţiune şi de termenele de judecată, având astfel posibilitatea legală dar şi îndatorirea să se prezinte la proces pentru a-şi formula apărările. De aceea, în mod just instanţa de apel i-a respins critica formulată sub acest aspect.
Referitor la motivul de recurs întemeiat în drept pe dispoziţiile pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., acesta nu poate fi analizat, în condiţiile în care recurentul nu a precizat actul juridic dedus judecăţii pe care instanţa l-ar fi ignorat sau i-ar fi schimbat natura ori înţelesul.
Referitor la critica vizând lipsa calităţii procesuale pasive, nu poate fi primită, în condiţiile în care a fost citat în cauză ca minister de resort al deţinătorului imobilului pentru opozabilitatea hotărârii.
De altfel, din actele dosarului rezultă că listele cu monumentele istorice şi ansambluri de arhitectură din judeţul Gorj (în care se include şi imobilul în discuţie deţinut de Biblioteca Judeţeană Gorj) au fost aprobate de Ministerul Culturii la poziţia 20 pct.9.
Drept urmare, în raport de considerentele expuse, ambele recursuri se privesc ca nefondate şi urmează a fi respinse în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate recursurile declarate de reclamanta V.A. şi de pârâtul Ministerul Culturii şi Cultelor împotriva deciziei nr. 405 din 5 decembrie 2003 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5577/2004. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5576/2004. Civil. încuvintare executare... → |
|---|
