ICCJ. Decizia nr. 5616/2004. Civil. GRANITUIRE. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ Şi de proprietate intelectuală
Decizia nr. 5616
Dosar nr. 7503/2004
Şedinţa publică de la 14 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca sub nr. 3655 din 28 martie 2003, reclamanţii P.M., P.T. şi P.I. au chemat în judecată pe pârâţii Statul Român, prin Consiliul Local al municipiului Cluj Napoca, O.V. şi O.A., pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se stabilească linia de hotar care desparte proprietatea lor, înscrisă în C.F. 2181 Someşeni, A+2, nr. top 944/6/3/12/2/2, teren în suprafaţă de 705 mp, de proprietatea pârâţilor înscrisă în C.F. 2127 Someşeni, nr. top 944/6/3/12/1, teren în suprafaţă de 250 mp.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că proprietatea lor este vecină cu aceea a pârâţilor, că au încercat să facă o grăniţuire a celor două fonduri pe cale amiabilă dar nu au reuşit, pârâţii ridicând o împrejmuire care, cu siguranţă, nu le respectă cotele lor de proprietate.
Consiliul Local al municipiului Cluj Napoca a formulat întâmpinare, prin care a arătat că nu se opune admiterii în parte a acţiunii şi a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, deoarece Statul Român nu este proprietar al terenului în litigiu.
Pârâţii O.V. şi O.A. au depus la dosar întâmpinare, prin care au arătat că nu se opun în principiu admiterii acţiunii, precizând că au deţinut iniţial în proprietate imobilul compus din casă şi teren în suprafaţă de 250 mp, ulterior cumpărând restul grădinii în suprafaţă de 455 mp de la numiţii M.I. şi M.D. După cumpărarea terenului şi-au intabulat dreptul de proprietate în baza sentinţei civile nr. 11274/2002, în temeiul raportului de expertiză tehnică topografică efectuat în cauză.
Prin sentinţa civilă nr. 10561 din 21 noiembrie 2003, Judecătoria Cluj Napoca a respins ca neîntemeiată acţiunea civilă în grăniţuire formulată împotriva pârâţilor O.V. şi O.A. Totodată s-a respins acţiunea reclamanţilor faţă de Statul Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj Napoca, pe baza excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii sunt proprietarii imobilului înscris în C.F. 2181 Someşeni nr. top 944/6/3/12/2/2 compus din teren în suprafaţă de 705 mp, 322/2/4/1/10/1 şi 322/2/4/1/10/2 compus din teren în suprafaţă de 630 mp şi casă din cărămidă, iar pârâţii sunt proprietarii imobilului înscris în C.F. 2127 Someşeni, nr. top 944/6/3/12/1, compus din teren şi casă din cărămidă, drept dobândit prin cumpărare în anul 1983 şi intabulat în baza sentinţei civile nr. 11274/2002 a Judecătoriei Cluj Napoca.
Instanţa a avut în vedere constatările raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, conform cărora din momentul vânzării şi până în prezent configuraţia curţii a rămas neschimbată, precum şi declaraţiile martorilor G.P. şi R.M. care confirmă constatările expertului.
S-a mai reţinut de către instanţă că suprafaţa terenului nu este garantată de cartea funciară, ceea ce înseamnă că reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi să se extindă pe terenul pârâţilor, împrejurarea că parcela reclamanţilor nu are suprafaţă şi front la stradă egale cu ale pârâţilor, neconstituind un motiv pentru mutarea mejdiei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii, solicitând schimbarea ei în sensul admiterii acţiunii şi în consecinţă a stabilirii liniei de hotar conform variantei 2 din raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul M.M.T.
În motivarea apelului, reclamanţii au arătat că şi-au intabulat dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 705 mp în temeiul sentinţei civile nr. 9607/2001 a Judecătoriei Cluj Napoca, care a avut în vedere expertiza întocmită de inginer E.D. Prin această expertiză completată, s-a stabilit că parcela reclamanţilor are un front la stradă de 9 m, situaţie ce exista la data când pârâţii au promovat acţiunea având ca obiect intabularea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 455 mp, astfel că aceştia nu mai pot invoca inopozabilitatea măsurătorilor efectuate, cât timp reclamanţii îşi operaseră deja în C.F. -ul din care şi-au dezmembrat parcela, hotărârea judecătorească şi raportul de expertiză.
Apelanţii şi-au exprimat nemulţumirea faţă de modul în care expertul a răspuns obiecţiunilor formulate, cu privire la raportul de expertiză, apreciind că în mod eronat acesta a concluzionat că terenul deţinut de pârâţi are suprafaţa de 455 mp, solicitând totodată înlăturarea declaraţiilor martorilor audiaţi ca irelevante.
Apelanţii au mai susţinut că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că ar exista o configuraţie a curţilor ce nu îndreptăţeşte o cerere de grăniţuire, în realitate fiind îndeplinite condiţiile art. 584 C. civ., deoarece cu toate că între proprietăţile părţilor există semne exterioare de hotar, acestea au fost amplasate unilateral, au fost şi sunt controversate şi nu reprezintă convenţia părţilor, motiv pentru care se impune admiterea cererii de grăniţuire.
Prin decizia nr. 870/A din 9 aprilie 2004, Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, a admis apelul declarat de reclamanţi, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a admis acţiunea şi a stabilit limita dintre proprietăţile reclamanţilor, înscrisă în C.F. nr. 2181 Someşeni A+2 nr. top 944/6/3/12/2/2 teren şi proprietatea pârâţilor O.V. şi O.A., înscrisă în C.F. 2127 Someşeni, nr. top 944/6/2/12/1 teren, conform variantei 1 din expertiza şi planul de situaţie întocmite de expertul M.M.T., ce fac parte din hotărâre, pe aliniamentul 2-6-7-8-9.
Totodată, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei cu privire la respingerea acţiunii împotriva pârâtului Statul Român prin Consiliul Local al municipiului Cluj Napoca.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a avut în vedere că iniţial terenul şi casa în litigiu formau un singur imobil, care aparţinea reclamanţilor. În anul 1983, reclamanţii au înstrăinat numiţilor M.I. şi M.D. întreaga construcţie edificată pe terenul în suprafaţă de 250 mp, terenul aferent trecând în proprietatea Statului Român, iar grădina la CAP Someşeni.
Ulterior, soţii M. au înstrăinat pârâţilor O.V. şi O.A. grădina în suprafaţă de 455 mp, astfel încât suprafaţa de teren aparţinând pârâţilor este de 705 mp.
Având în vedere declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, instanţa a reţinut că gardul despărţitor dintre cele două proprietăţi este acelaşi cu acela existent la data cumpărării imobilului, apreciind că prezenţa gardului pe acelaşi amplasament încă de la data încheierii contractului de vânzare din anul 1983 are semnificaţia unei recunoaşteri reciproce a graniţei dintre fonduri, putându-se prezuma că părţile l-au acceptat şi recunoscut cel puţin tacit.
În consecinţă, s-a apreciat că folosinţa îndelungată duce la concluzia că limita dintre proprietăţile în litigiu a fost recunoscută de peste 20 de ani, fiind de principiu că înscrierile în cartea funciară garantează existenţa dreptului, iar nu exactitatea suprafeţei.
Instanţa a apreciat că în mod greşit a respins acţiunea prima instanţă, reţinând configuraţia neschimbată a curţii, atâta vreme cât limita dintre proprietăţile părţilor este în litigiu, semnele de hotar fiind controversate.
Drept urmare, considerând că graniţa dintre proprietăţi corespunde celei existente pe aliniamentul 2-6-7-8-9 din planul de situaţie redat conform variantei nr. 1 din raportul de expertiză întocmit de expertul M.M.T., instanţa de apel a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa stabilind limita dintre proprietăţile părţilor conform acestei variante.
Împotriva celor două hotărâri au declarat recurs reclamanţii, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 9 şi 10 C. proc. civ.
Exceptând critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., prin care se susţine că instanţa de apel a acordat o variantă de grăniţuire pe care reclamanţii nu au solicitat-o, prin celelalte motive de recurs se reiterează motivele de apel.
Recursul este nefondat.
Critica privitoare la faptul că instanţa de apel a acordat reclamanţilor o variantă de grăniţuire pe care aceştia nu au solicitat-o, nu face posibilă încadrarea în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., pentru considerentele ce urmează.
În scopul stabilirii situaţiei de fapt, prima instanţă a ordonat efectuarea unui raport de expertiză tehnică, pentru ca expertul să stabilească linia de hotar dintre cele două proprietăţi, ţinând seama de configuraţia celor două proprietăţi la momentul vânzării din anul 1983, încheiată între reclamanţi şi M.I. şi M.D.
Răspunzând obiectivelor stabilite de instanţă, prin prima variantă a raportului de expertiză, expertul M.M.T. a constatat că gardul despărţitor corespunde limitei dintre proprietăţi pe traseul descris de punctele 2-6-7-8-9.
Expertul a arătat că de la data vânzării în anul 1983 a casei, până în prezent, configuraţia curţii a rămas neschimbată, cu motivarea că argumentele prezentate de pârâţi în acest sens nu au fost infirmate de către reclamanţi cu ocazia măsurătorilor.
La solicitarea reclamanţilor, expertul a întocmit şi o a doua variantă de grăniţuire, din planul de situaţie prezentat în anexa nr. 4 la raportul de expertiză tehnică rezultând că în ipoteza în care această variantă va fi luată în calcul, linia despărţitoare dintre proprietăţi ar fi lipită de zidul casei pârâţilor.
În acest context, faţă de concluziile primei variante a raportului de expertiză, coroborate cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, din care a rezultat că gardul despărţitor este acelaşi cu cel existent în anul 1983 când s-a cumpărat imobilul, configuraţia curţii fiind neschimbată, instanţa de apel a stabilit linia de hotar dintre proprietăţi, pronunţându-se astfel asupra pretenţiei formulate de reclamanţi prin cererea de chemare în judecată.
Împrejurarea că instanţa a stabilit o altă variantă de grăniţuire decât aceea solicitată de reclamanţi cu prilejul dezbaterilor, nu constituie extra petita în sensul reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Cea de a doua critică întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este nefondată, întrucât hotărârea recurată cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia apelului, instanţa argumentând împrejurările care au determinat-o să schimbe în parte soluţia primei instanţe.
Cea de a treia critică întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este de asemenea nefondată, deoarece instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 584 C. civ., prin aceea că, reţinând existenţa conflictului între titularii fondurilor limitrofe, a stabilit limita dintre proprietăţile acestora.
În declaraţia de recurs se invocă dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., fără a se formula critici de natură a face posibilă încadrarea în acest motiv de recurs.
Astfel fiind, pentru considerentele mai înainte arătate, urmează a respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanţii P.M., P.T. şi P.I. împotriva deciziei nr. 870 A din 9 aprilie 2004 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5881/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5600/2004. Civil. Revendicare + obligatia de... → |
|---|
