ICCJ. Decizia nr. 5699/2004. Civil
| Comentarii |
|
La data de 11 octombrie 2002 reclamantul C.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Municipiul București prin Primarul General și Consiliul Local al Sectorului 6 ca în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 să fie obligați să-i restituie în natură terenul în suprafață de 31.620 mp situat în București.
în acțiunea sa, reclamantul arată că este moștenitorul defunctului C.A., proprietarul terenului în litigiu și în această calitate a adresat notificarea nr. 3009 din 28 septembrie 2001 Primăriei Municipiului București prin care a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 31.620 mp situat în București.
Că, la această notificare, nu a primit răspuns ci doar o adresă emisă de Primăria sectorului 6 București prin care i se cerea să se prezinte la sediul instituției pentru a i se înmâna procesul-verbal de punere în posesie asupra unei suprafețe de teren ce nu coincide nici ca mărime și nici ca amplasament cu terenul solicitat.
Prin sentința nr. 40 din 24 ianuarie 2003 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a invocat din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului și a motivat că cererea acestuia prin care tinde să obțină pașnica folosință și deplina proprietate a terenului, introdusă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, nu poate fi valorificată pe calea acțiunii în revendicare întrucât acțiunea nu era în curs de judecată, așa cum impune art. 47 din Legea nr. 10/2001 și ca atare este inadmisibilă.
Se reține că, reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită în sensul art. 19 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 și conform art. 20 alin. (3) și art. 26 din aceeași lege urmează să desfășoare procedura prealabilă, deja inițiată, prin adresarea notificării către Primăria Municipiului București.
Se menționează în continuare că în situația necomunicării răspunsului la notificare, reclamantul are calea acțiunii în contencios administrativ pentru obligarea persoanei ce deține imobilul să emită decizie sau dispoziție pentru restituirea bunului.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul criticând-o ca fiind nelegală pentru următoarele motive:
- S-au încălcat dispozițiile art. 129 alin. (2) și (5) C. proc. civ. pentru că instanța a pus în discuție excepția inadmisibilității acțiunii fără a o motiva, nerespectând astfel principiul contradictorialității și a dreptului la apărare.
- Tribunalul a indicat în considerente art. 20 alin. (3) și art. 26 din Legea nr. 10/2001 al căror conținut indică cu totul altceva decât ceea ce a reținut instanța, iar pe de altă parte interpretează greșit art. 47 din Legea nr. 10/2001, ce este aplicabil cauzei și nu justifică respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
- în finalul apelului se consideră greșită aprecierea instanței că reclamantul poate opta pentru o acțiune în contencios administrativ în cazul în care nu i se răspunde la notificare, deoarece refuzul de a răspunde la notificare nu este un act administrativ de autoritate ci un fapt juridic ilicit ce poate fi atacat pe calea dreptului comun.
Prin decizia nr. 276 din 4 iunie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul reclamantului.
în pronunțarea acestei hotărâri s-a constatat că au fost respectate dispozițiile art. 129 C. proc. civ. și instanța, punând în discuție excepția inadmisibilității acțiunii, a respectat drepturile procesuale ale părților, așa cum rezultă din practicaua sentinței.
S-a considerat că, respingând acțiunea ca inadmisibilă, instanța s-a pronunțat și asupra excepției privind lipsa calității procesuale pasive a Consiliului Local sector 6 care nu are legitimare procesuală întrucât față de obiectul dedus judecății această calitate o are numai Primarul General al Municipiului București.
Instanța de apel, având în vedere certificatul de moștenitor depus de apelantul-reclamant, a reținut că ar exista îndoieli și asupra legitimării procesuale a acestuia întrucât nu este unicul moștenitor al defunctului C.A. și ca atare nu se poate legitima de unul singur într-o cauză privind revendicarea imobiliară.
Mai mult, apelantul-reclamant a demonstrat că alături de ceilalți succesori a primit prin hotărârea Comisiei municipiului București suprafața de teren reconstituită în temeiul Legii nr. 18/1991, or, potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidența sa terenurile al căror regim juridic este reglementat de legea fondului funciar. Sub acest ultim aspect s-a susținut că apelantul-reclamant nu are calitate de "persoană îndreptățită" conform Legii nr. 10/2001, cum greșit a stabilit tribunalul și apare ca inutil a se analiza demersurile ce le-ar avea la îndemână apelantul.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ.
în esență, recurentul susține că s-a încălcat principiul contradictorialității procesului civil deoarece instanța de apel nu a pus în dezbaterea părților motivele de fapt și de drept referitoare la incidența în cauză a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 și legitimarea procesuală activă a apelantului-reclamant, câtă vreme acestea nu au fost avute în vedere de instanța de fond când a respins acțiunea ca inadmisibilă.
Totodată, se menționează că deși în hotărâre sunt expuse motivele de apel, instanța nu se pronunță decât asupra motivului legat de nerespectarea art. 129 C. proc. civ. ce a dus la încălcarea principiului contradictorialității.
Sub acest aspect, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate, ceea ce atrage desființarea hotărârii.
Printr-o altă critică, recurentul arată că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 care ar justifica menținerea soluției instanței de fond fără a observa că pentru terenurile ce intră sub incidența legii fondului funciar, dispozițiile Legii nr. 10/2001 au caracter de complinire.
Recursul este fondat.
Verificând decizia atacată în raport de motivele de recurs se constată că, într-adevăr, instanța de apel, deși a expus în hotărâre toate criticile invocate de apelant, nu se pronunță decât asupra unui singur motiv de apel ce se referea la nerespectarea principiului contradictorialității, pe care îl consideră nefondat.
în această situație, instanța de recurs nu poate exercita controlul judiciar asupra hotărârii pronunțate, iar analizarea, direct în faza recursului, a motivelor ar duce la privarea părții de un grad de jurisdicție și implicit la încălcarea principiului "non omisso medio", ceea ce este inadmisibil.
Pe de altă parte, instanța de apel, în motivarea soluției, reține că apelantul-reclamant nu are legitimare procesuală pentru acțiunea în revendicare deoarece nu este unicul moștenitor al autorului său C.A. și nici calitate de "persoană îndreptățită" în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Or, acestea sunt excepții pe care instanța de apel nu le-a pus în dezbaterea părților, încălcând astfel principiul contradictorialității procesului civil, ceea ce atrage desființarea hotărârii.
De asemenea, incidența în cauză a art. 8 din Legea nr. 10/2001 evocat de instanța de apel în motivarea deciziei, nu a fost supusă discuției în contradictoriu a părților, deși, potrivit art. 129 alin. (4) C. proc. civ. instanța avea această obligație.
Față de cele ce preced și în baza art. 312 alin. (2) și art. 313 C. proc. civ., recursul a fost admis, a fost casată decizia atacată și a fost trimisă cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5897/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5731/2004. Civil → |
|---|
