ICCJ. Decizia nr. 5729/2004. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5729
Dosar nr. 11501/2004
Şedinţa publică din 29 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 213/2004, Curtea de Apel Braşov a respins apelul declarat de reclamantul B.A.G.M. împotriva sentinţei civile nr. 32/2004 şi pe cale de consecinţă, a menţinut soluţia de respingere a acţiunii introdusă de reclamant împotriva Primarului municipiului Braşov, ca fiind formulată împotriva unei părţi ce nu are calitate procesuală pasivă.
S-a mai reţinut că, faţă de obiectivul acţiunii introductive, acela al obligării pârâtei să soluţioneze, în conformitate cu prevederile art. 11 şi art. 33 din Legea nr. 10/2001, notificarea ce i-a fost adresată de reclamant şi faţă de faptul că, pârâtul nu deţine imobilul revendicat, rezultă că, potrivit art. 20 şi art. 21 din Legea nr. 10/2001, intimatul şi-a îndreptat greşit acţiunea. Cum potrivit principiului disponibilităţii, reclamantul este cel care trebuie să stabilească întreg cadrul procesului şi nu instanţa de judecată, sentinţa judecătoriei a fost menţinută ca fiind legală şi temeinică.
Împotriva deciziei Curţii de Apel, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs reclamantul B.A.G.M. criticând-o pentru următoarele considerente.
Primarul municipiului Braşov, căruia recurentul i-a trimis notificarea, trebuia s-o soluţioneze şi nu s-o trimită unităţii deţinătoare a construcţiilor existente pe terenul revendicat, respectiv, Inspectoratul Şcolar.
Instanţele, trebuiau să reţină existenţa acestei obligaţii de soluţionare prin prisma dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 10/2001 care dispune că notificarea să se adreseze Primăriei.
Totodată, instanţele trebuiau să aibă în vedere faptul că, terenul fiind ocupat cu construcţii, fostul proprietar are dreptul la despăgubiri în echivalent care, potrivit art. 33 din aceeaşi lege, sunt stabilite în ce priveşte cuantumul lor, tot de către primar, prin urmare, în opinia recurentului, greşit s-a reţinut atât faptul că primarul nu avea obligaţia de a soluţiona notificarea, cât şi faptul că, acesta nu are calitate procesuală pasivă.
Examinând recursul reclamantului prin prisma criticilor invocate, se constată că acesta este fondat pentru cele ce urmează.
Aşa după cum au reţinut şi instanţele de judecată, obiectul acţiunii introductive îl constituie cererea de obligare a pârâtei, Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei municipiului Braşov, de a soluţiona notificarea transmisă acesteia de reclamant, în sensul de a fi ori admisă şi a se face o ofertă cu privire la cuantumul despăgubirilor cuvenite corespunzător valorii imobilului, fie de a fi respinsă.
Tribunalul Braşov, investit iniţial cu cererea, a apreciat că acesta are natură juridică a unei "obligaţii de a face" a cărei soluţionare cade în competenţa Judecătoriei potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ. cu atât mai mult cu cât, ea nu se încadrează în cazurile expres prevăzute de art. 24 alin. (7) şi (8) ori art. 31 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 care permit investirea Tribunalului ca instanţă de fond, pentru soluţionarea lor.
Pe cale de consecinţă, prin Decizia nr. 422/2003 şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei care a respins acţiunea şi a cărei soluţie a fost menţinută în apel, conform celor arătate.
Examinând litigiul şi prin prisma dispoziţiilor art. 306 pct. 2 C. proc. civ., se constată că instanţele au făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii, cu consecinţa încălcării competenţei materiale privind soluţionarea cauzei.
Astfel obiectul acţiunii introductive nu putea fi apreciat ca o obligaţie de a face tipică, bazată pe dispoziţiile art. 1075 C. civ. deoarece, raporturile juridice deduse judecăţii derivă în mod cert şi exclusiv, din dispoziţiile unei legi speciale, Legea nr. 10/200.
Astfel, notificarea expediată de către recurent, a fost trimisă de către Comisia special constituită în cadrul Primăriei, unei alte persoane juridice, fără a fi soluţionată într-un fel sau altul, de către destinatarul notificării.
Este adevărat, aşa după cum reţine şi Tribunalul Braşov că, potrivit art. 24 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 10/2001, Tribunalului îi revine competenţa de a soluţiona contestaţia la Decizia de rezolvare a notificării.
Chiar dacă în speţă nu aveau însă o astfel de decizie, faptul refuzului de a o pronunţa, de a o da la cererea fostului proprietar, poate fi contestat însă tot la Tribunal ca primă instanţă, prin asimilare cu ipoteza ofertei refuzate.
Acesta este sensul legii care trebuie dedus atât din nevoia soluţionării unitare a tuturor problemelor apărute în procesul de soluţionare al notificărilor la Legea nr. 10/2001, cât şi din modul de interpretare dat în acelaşi sens prin HG nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 (1.6).
Pe cale de consecinţă, cauza fiind greşit soluţionată de către Judecătorie ca instanţă de fond şi apoi de Curtea de Apel ca instanţă de apel, a fost pronunţată cu încălcarea regulilor procedurale privind competenţa materială.
Urmează ca, pentru motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., atât hotărârea de declinare a competenţei cât şi hotărârile date în fond şi apel să fie casate, iar conform art. 312 pct. 6 C. proc. civ., cauza va fi trimisă Tribunalului spre competentă soluţionare.
Cu prilejul judecării aceleiaşi cauze, vor fi examinate şi apărările recurentului cu privire la calitatea procesuală pasivă a părţii chemate în judecată, văzut atât prin prisma dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, cât şi a obiectului acţiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul B.A.G.M. împotriva deciziei nr. 213/Ap a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
Casează Decizia recurată, sentinţa nr. 422/S din 3 noiembrie 2003 a tribunalului Braşov, secţia civilă, precum şi sentinţa nr. 132 din 8 ianuarie 2004 a Judecătoriei Braşov şi trimite cauza pentru rejudecare la Tribunalul Braşov, ca instanţă de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5682/2004. Civil. Constatare nulitate contract... | ICCJ. Decizia nr. 5662/2004. Civil. Revendicare imobiliară.... → |
|---|
