ICCJ. Decizia nr. 5799/2004. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5799
Dosar nr. 7303/2004
Şedinţa publică din 21 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Braşov sub nr. 4729/2003, reclamanta compania A. RA Braşov a chemat în judecată pe pârâtul Spitalul judeţean Braşov, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 892.667.268 lei, reprezentând penalităţi de întârziere.
Prin sentinţa civilă nr. 3605/C din 24 septembrie 2003, Tribunalul Braşov a admis acţiunea, dispunând obligarea pârâtului la 892.667.268 lei penalităţi de întârziere şi 28.898.345 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin contractul nr. 378/1993, reclamanta s-a obligat să furnizeze pârâtului servicii de alimentare cu apă şi canalizare, pârâtul obligându-se să achite la termen contravaloarea acestora, stabilindu-se o clauză penalizatoare de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere, procent modificat ulterior prin Legea nr. 198/1997, şi Legea nr. 326/2001 coroborate cu HG nr. 564/2000 şi HG nr. 1043/2001.
Instanţa a mai reţinut că pârâtul nu şi-a îndeplinit la termen obligaţia de plată a contravalorii serviciilor de care a beneficiat, înregistrând întârzieri la plată conform înscrisurilor aflate la dosar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Spitalul Judeţean Braşov.
Prin rezoluţia de primire a cererii, s-a pus în vedere apelantului să achite suma de 19.930.847 lei taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar de 50.000 lei, acesta fiind citat pentru termenul din 13 ianuarie 2004 cu menţiunea îndeplinirii acestei obligaţii legale de plată.
Prin petiţie depusă la dosar, pârâtul a arătat că în calitate de instituţie de interes public în condiţiile art. 17 din Legea nr. 146/1997 cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 26 din Ordinul nr. 760/C din 1999, nu datorează taxă de timbru, aşa cum i-a fost transmis prin citaţia comunicată.
Prin Decizia nr. 1/Ap din 13 ianuarie 2004, Curtea de Apel Braşov a anulat apelul ca netimbrat, reţinând că acesta nu are ca obiect venituri publice, astfel cum au fost definite prin art. 26 alin. (3) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997, obiectul acţiunii constituindu-l pretenţii reclamate în temeiul unei convenţii private de la instituţia publică Spitalul Judeţean Braşov, care nu este scutită de plata taxei de timbru.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Spitalul Judeţean Braşov, care invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că apelul este supus timbrării, câtă vreme activitatea unităţii, inclusiv aprovizionarea cu apă este finanţată din fonduri publice, distribuite prin intermediul Casei Naţionale de Sănătate.
Recurentul a arătat că atât prestaţiile contractuale, cât şi accesoriile acestora, solicitate prin acţiune de reclamanta Compania A. RA Braşov nu sunt supuse timbrării, întrucât vizează fonduri publice şi ca atare şi calea de atac formulată este scutită de taxa judiciară de timbru.
Recurentul a mai învederat că pe fondul pricinii, dreptul la acţiune al reclamantei este prescris, solicitând ca în cazul în care se va trece peste această susţinere, să se constate că reclamanta nu a făcut dovada deplină a creanţei pretinse.
Recursul este nefondat.
Alin. (2) al art. 26 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 include în categoria persoanelor scutite de plata taxelor de timbru şi instituţiile publice / de interes public atunci când cererile şi acţiunile ori căile de atac formulate au ca obiect venituri publice.
Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că în înţelesul Legii nr. 146/1997, în categoria venituri publice se includ, printre altele, veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale, bugetului Fondului de asigurări sociale de sănătate, bugetelor instituţiilor publice/ de interes public cu caracter autonom provenite din sursele prevăzute în legile de aprobare a bugetelor.
În raport de criticile formulate de pârât se constată, pe de o parte, în ceea ce o priveşte pe reclamanta Compania A. RA Braşov, faptul că aceasta nu a invocat beneficiul dispoziţiilor art. 26 din normele mai sus redate, dovadă fiind faptul că în primă instanţă a plătit taxele de timbru aferente obiectului acţiunii sale.
Implicit, pârâtul Spitatul Judeţean Braşov, exercitând calea de atac a apelului împotriva hotărârii primei instanţe, avea obligaţia de a plăti 50% din taxa de timbru corespunzătoare valorii contestate prin apel, potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997.
Pe de altă parte, pârâtul nu a făcut nici el dovada că suma la plata căruia a fost obligat cu titlu de penalităţi pentru întârzierea plăţii serviciilor prestate de către reclamantă sunt venituri publice din structura bugetului său, aprobată prin lege, în sensul art. 26 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997.
În fine, din moment ce instanţa de apel i-a pus în vedere necesitatea timbrării şi cuantumul taxei judiciare de timbru şi timbrului judiciar, pârâtul–apelant în acel dosar avea posibilitatea, pe care nu a utilizat-o, de a contesta în condiţiile legii aplicabile la acea dată, măsura dispusă de instanţă.
Ca urmare, constatând că în mod corect instanţa de apel a anulat apelul declarat de pârât ca netimbrat, recursul va fi respins ca nefondat.
Celelalte critici formulate de pârât nu vor fi analizate, întrucât nu vizează soluţia recurată, prin care s-a anulat apelul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă Braşov împotriva deciziei civile nr. 1 Ap din 13 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 5802/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5790/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|