ICCJ. Decizia nr. 5885/2004. Civil
| Comentarii |
|
în conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la data când hotărârile judecătorești au devenit irevocabile și ale art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58 din 25 iunie 2003, Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare împotriva deciziei nr. 696 din 19 decembrie 2002 a Judecătoriei Vrancea și a deciziei civile nr. 249/R din 25 februarie 2003 a Curții de Apel Galați, pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.
Prin sentința civilă nr. 3894 din 24 septembrie 2002 a Judecătoriei Focșani a fost respinsă acțiunea reclamantei L.Z. în anularea titlului de proprietate 103329/1998 aparținând pârâtului L.V., în contradictoriu cu acesta, cu Primăria Comunei Dumbrăveni, județul Vrancea, Comisia locală pentru aplicarea Legii 18/1991 și Prefectura Vrancea, Comisia județeană de aplicare a Legii 18/1991, ca neîntemeiată.
Totodată a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei invocată de pârâtul L.V., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a avut în vedere faptul că, prin cererea înregistrată la numărul nr. 3124/2001, reclamanta L.Z. a solicitat instanței, în contradictoriu cu L.V., Comisia locală pentru aplicarea Legii 18/1991 de pe lângă Primăria Dumbrăveni și Prefectura Vrancea, Comisia județeană pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea în parte a titlului de proprietate 103329/1998 emis pe numele lui L.V. și a titlului de proprietate 77540/1995, în sensul radierii din primul și înscrierii în cel de al doilea a suprafețelor de teren care au aparținut defunctului N.Ș., cu excepția acelora ce au făcut obiectul testamentului autentificat sub numărul 1017/398/1958.
în motivarea acțiunii L.Z. a arătat că este unica moștenitoare a defunctului N.Ș., iar acesta a lăsat prin testamentul autentificat 1017/398/1958, fiului său L.V. casa de locuit cu suprafață de teren aferentă de 3222 mp, partea comună din 1161 mp teren loc de casă, partea comună din loturile de teren de 5000 mp vie, 3600 mp livadă și 7000 mp vie, specificând în finalul testamentului că terenurile menționate au fost dobândite prin cumpărare împreună cu soția sa N.I.
Ca urmare, reclamanta a susținut că defunctul nu putea testa în favoarea pârâtului decât cota de 1 din suprafețele de teren precizate în testament, restul de 1 revenind soției supraviețuitoare.
Prin întâmpinare, Comisia Comunală Dumbrăveni a arătat că la punerea în aplicare a dispozitivului sentinței 6879/1992 a Judecătoriei Focșani s-a ținut seama de prevederile art. 9 din Legea 18/1991, care limita suprafața de teren reconstituită pentru o familie la 10 ha în echivalent arabil.
Judecătoria Focșani, prin sentința pronunțată a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei formulată de L.V. și a reținut că prin titlul 103329/martie 1998 pârâtului i s-a reconstituit dreptul de proprietate în nume propriu pentru suprafața de 4,24 ha și nu la moștenitor al defunctului N.Ș., corespunzător suprafeței de teren cu care s-a înscris în C.A.P.
Prin decizia civilă nr. 696 din 19 decembrie 2002 Tribunalul Vrancea a admis apelul reclamantei L.Z. în sensul că pe fond s-a admis acțiunea acesteia, a fost anulat în parte titlul de proprietate 103329/1998 emis pe numele pârâtului și a fost recunoscută calitatea reclamantei de moștenitoare a defunctului N.Ș., cu consecința radierii din titlul de proprietate al pârâtului a suprafeței de 1,92 ha teren arabil și 1,15 ha teren vie, ambele situate în extravilan și înscrierea acestor suprafețe în titlul de proprietate 77540/1995, emis pe numele reclamantei, conform schițelor anexă la raportul de expertiză C.D.
Instanța de control judiciar a reținut că terenul arabil din extravilan de 1,92 ha nu se regăsește în testament, iar suprafața de vie din extravilan de 1,46 ha trebuie inclusă în titlul reclamantei, în temeiul sentinței civile 6879 din 6 octombrie 1992 a Judecătoriei Focșani, prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 7,10 ha.
Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia 249/R din 25 februarie 2003 a respins ca nefondat recursul declarat de L.V., reținând în plus că deși reclamanta este îndreptățită în temeiul sentinței 6879/1992 a Judecătoriei Focșani la o suprafață de teren mai mare, în calitate de moștenitoare a defunctului N.Ș., acesteia i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2,64 ha, în timp ce pârâtul a dobândit în proprietate 4,24 ha, deși potrivit testamentului putea solicita 1,18 ha.
în recursul în anulare declarat, Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a considerat deciziile 696 din 19 decembrie 2002 și 249 R/2003 ale Tribunalului Vrancea și respectiv Curții de Apel Galați ca fiind pronunțate cu încălcarea esențială a legii, respectiv art. 8 alin. (1) și (2) și art. 9 alin. (1) din Legea 18/1991, deoarece pârâtului L.V. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 4,24 ha, în nume propriu, corespunzător suprafeței cu care s-a înscris în C.A.P., provenind din donația făcută de N.Ș. conform înscrisului sub semnătură privată.
împrejurarea potrivit căreia actul de donație nu a fost întocmit în formă autentică este irelevantă sub aspectul incidenței Legii 18/1991, întrucât dreptul de proprietate se reconstituie în favoarea acelor persoane care au adus pământ în cooperativă și fac dovada în acest sens, dovezi coroborate cu evidențele cooperativei, cererea de înscriere în C.A.P. și registrele agricole.
Instanțele au acordat eficiență limitată testamentului autentic 1017 din 14 iunie 1958 întocmit anterior datei de 16 martie 1959, când pe baza declarației de donație pârâtul a intrat în C.A.P., deși testamentul a devenit caduc prin efectul donației. Mai mult, I.Ș.N., soția defunctului nu a pretins că ar avea vreo cotă din terenul în litigiu, iar cu ocazia dezbaterii succesiunii defunctului N.Ș., așa cum rezultă din certificatul de moștenitor 55 din 17 ianuarie 1986, aceasta a renunțat la succesiune.
Procurorul General a mai invocat și inadmisibilitatea acțiunii reclamantei în raport cu dispozițiunile art. 8 alin. (3) și (9) din Legea 18/1991, în vigoare la data eliberării titlului de proprietate, deoarece reclamantei și soțului acesteia nu i se putea atribui o suprafață mai mare de 10 ha, chiar dacă prin sentința 6879/1992 a Judecătoriei Focșani se dispusese reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei pentru suprafața de 7,10 ha, aceasta și față de precizarea făcută în dispozitivul sentinței cum că reconstituirea se face sub condițiile art. 9 alin. (1) și art. 8 alin. (3) din Legea 18/1991. Diferența de suprafață pe care reclamanta ar putea să o solicite, ca urmare a modificării Legii 18/1991 nu justifica restrângerea drepturilor recunoscute pârâtului prin titlul de proprietate 103329/1998 față de prevederile art. II din Legea 169/1997.
Recursul în anulare este întemeiat.
Prin titlul de proprietate 103324/1998 i s-a reconstituit pârâtului L.V., în nume propriu dreptul de proprietate pentru suprafața de 4,24 ha, iar reclamantei L.Z. în calitate de moștenitoare a defunctului N.Ș., i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 2,64 ha.
Instanțele de control judiciar au concluzionat că L.V. nu era îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 4,24 ha, ce i-a fost donată printr-un înscris sub semnătură privată, deoarece donația neîndeplinind cerința de formă autentică, nu avea efecte translative, ci numai la reconstituirea dreptului de proprietate, pentru 1,18 ha, suprafață ce i-a fost testată printr-un testament autentic.
N.Ș. a testat la 14 iunie 1958 pârâtului L.V. suprafața de 1,18 ha teren intravilan, vie, livadă, curte și construcții.
La 16 martie 1959 N.Ș., care deținea peste 16 ha teren în proprietate, a dat o declarație, înscris sub semnătură privată, în temeiul căreia donează pârâtului L.V.7,94 ha teren pentru a se înscrie în C.A.P. La aceeași dată donatorul pârât L.V. s-a înscris în C.A.P. cu suprafața ce i-a fost donată.
în actul sub semnătură privată, N.Ș. menționează că donează fiului său adoptiv L.V. pentru a intra în C.A.P. suprafețele de 2,25 ha teren arabil, 1,04 ha pășune, 2,00 ha livadă, 0,82 ha vie hibrizi, 1,35 ha vie nobilă, 0,5 ha pădure, totalizând 7,94 ha plus bunurile mobile enumerate în scris. Declarația de donație a defunctului N.Ș. cu natura și dimensiunile terenurilor a fost consemnată în registrul agricol la 16 martie 1959 atât la numele acestuia cât și la rolul pârâtului L.V.
Odată cu apariția Legii 18/1991, L.V. a solicitat în nume propriu și nu în calitate de succesor al defunctului N.Ș. reconstituirea dreptului de proprietate în privința suprafeței de teren cu care s-a înscris în C.A.P., sens în care i s-a eliberat titlul de proprietate 103329/1998 pentru suprafața de 4,24 ha.
împrejurarea potrivit căreia actul de donație nu a fost întocmit în formă autentică nu este revelatoare, deoarece potrivit art. 8 alin. (1) din Legea 18/1991, înainte de modificarea prin Legea 169/1997 reconstituirea dreptului de proprietate se făcea în considerarea suprafețelor de teren cooperativizate.
în accepțiunea art. 8 alin. (2) de prevederile legii beneficiază membrii cooperatori care au adus pământ în cooperativă sau cărora li s-a preluat în orice mod teren de către aceasta, precum și în condițiile legii civile, moștenitorii acestora, membrii cooperatori care nu au adus pământ în cooperativă și alte persoane anume stabilite.
Suprafața adusă în cooperativă este potrivit art. 10 din Legea 18/1991 cea care rezultă din evidențele cooperativei, cererile de înscriere, registrele agricole de la data intrării în cooperativă, actele de proprietate și cartea funciară, iar în lipsa acestora din orice alte probe, inclusiv declarații de martori.
în speță, suprafața de teren pentru care i s-a reconstituit pârâtului L.V. dreptul de proprietate prin titlul a cărui anulare se cere, se evidențiază, (cu respectarea cerințelor de la art. 10 din Legea 18/1991), în declarația de donație, în cererea de înscriere a pârâtului în C.A.P. și în registrul agricol la rolul acestuia.
Efectele actului, declarație, aparținând defunctului N.Ș., trebuie analizate în spiritul art. 10 din Legea 18/1991, care conferă vocația la reconstituirea dreptului de proprietate în funcție de suprafața de pământ adusă în cooperativă, fără a condiționa probațiunea acestei vocații, de respectarea cerințelor de formă prevăzute de legea civilă pentru valabilitate sau probațiune.
Mai mult, la data eliberării titlului de proprietate al reclamantei L.Z. erau incidente dispozițiunile Legii nr. 18/1991 în temeiul cărora persoanele cărora li se reconstituia sau li se constituia dreptul de proprietate în condițiile legii nu li se putea atribui în proprietate mai mult de 10 ha de familie în echivalent arabil, chiar dacă reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate se făcea în mai multe localități.
Având în vedere aceste prevederi legale în raport de care se analizează și legitimarea reclamantei de a solicita anularea titlului pârâtului, se constată că aceasta nu mai era îndreptățită la reconstituirea altei suprafețe de teren, fie chiar prin anularea titlului pârâtului, deoarece prin procesul-verbal 397 din 27 februarie 1995 Comisia Comunală Dumbrăveni a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea reclamantei și soțului acesteia L.I. pentru 10 ha teren arabil, din care 5,72 ha pentru L.I. iar 4,27 ha L.Z. în acest context, reclamanta L.Z. nu se mai putea prevala de efectele sentinței civile 6879 din 6 octombrie 1992 a Judecătoriei Focșani, prin care i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 7,10 ha în calitate de succesoare a defunctului N.Ș. pentru a obține anularea titlului pârâtului nu numai pentru că în dispozitivul hotărârii se precizează explicit că reconstituirea se face în condițiile art. 9 alin. (1) și art. 8 alin. (3) din Legea 18/1991, dar și pentru că reconstituirea dreptului de proprietate în ceea ce îl privește pe pârâtul L.V. s-a făcut în nume propriu și nu în calitate de succesor, astfel că între cele două titluri de proprietate ale părților nu există nici o legătură.
în concluzie, titlul de proprietate emis pe numele pârâtului, cu respectarea prevederilor legale, nu poate fi anulat la cererea reclamantei, care a obținut reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața maximă prevăzută de lege, la data emiterii titlului sau de proprietate. Diferența de suprafață pe care reclamanta ar putea-o solicita, ca urmare a modificării Legii 18/1991, nu justifică restrângerea drepturilor recunoscute deja pârâtului, deoarece potrivit art. II din Legea 169/1997, dispozițiunile modificatoare sau de completare ori de abrogare ale acestei legi, nu aduc atingere în nici un fel titlurilor sau altor acte de proprietate eliberate cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar 18/1991 la data întocmirii lor.
Cererea reclamantei L.Z. având ca obiect suprafața de 7,10 ha prevăzută în sentința 6879 din 6 octombrie 1992 a Judecătoriei Focșani, poate fi soluționată după intrarea în vigoare a Legii 1/2000, fără a i se diminua suprafața terenului atribuit pârâtului, deoarece conform expertizelor efectuate în cauză, N.Ș. a intrat în C.A.P. cu suprafața de aproximativ 16 hectare în echivalent arabil din care s-a reconstituit acest drept doar pentru 7,10 ha.
întrucât instanțele de control judiciar au făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, în cele două hotărâri pronunțate, determinând o soluționare greșită a cauzei pe fond, recursul în anulare a fost admis.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5877/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5818/2004. Civil → |
|---|
