ICCJ. Decizia nr. 5893/2004. Civil
| Comentarii |
|
La data de 20 februarie 2001, reclamantul G.G. a chemat în judecată pârâții Primăria Municipiului București și RA L. SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâții să fie obligați să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesiune imobilul situat în București, care constă în teren de 780 mp și construcția aflată pe teren, compusă din 4 camere cu dependințe, hol, cameră de baie și 5 încăperi de serviciu.
în motivarea acțiunii, fondată pe art. 480 și art. 481 C. civ., reclamantul a arătat că imobilul a aparținut bunicii sale E.I.G., dobândit prin cumpărare și apoi a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950, deși autoarea reclamantului era exceptată de la efectele naționalizării conform art. II din decret.
Prin sentința civilă nr. 5882 din 24 mai 2001, Judecătoria sectorului 1 București și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București, față de valoarea de 8.544.646.000 lei a imobilului, stabilită prin expertiză.
La termenul de judecată din 15 octombrie 2001, reclamantul și-a completat acțiunea cerând instanței constatarea nulității absolute a deciziei de trecere a imobilului în proprietatea statului, să se compare titlurile de proprietate și să se constate că reclamantul are titlu preferabil.
Pârâta SC L. SA a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare introdusă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Analizând excepția invocată, instanța a reținut temeinicia ei. La data înregistrării acțiunii pe rolul instanței, intrase în vigoare Legea nr. 10/2001, care este o lege cu caracter special și a fost adoptată în scopul reglementării tuturor situațiilor în care statul a preluat prin diferite modalități imobilele proprietate particulară, dispozițiile legii speciale și derogatorii aplicându-se acestor imobile indiferent de categorie, cu excluderea posibilității folosirii procedurii de drept comun fondată de prevederile art. 480 C. civ.
Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 1621 din 29 octombrie 2001, a respins ca inadmisibilă acțiunea introdusă de reclamant.
Apelul declarat de reclamantul G.G. a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 245 A pronunțată la 23 mai 2002 de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă.
împotriva deciziei pronunțată în apel a declarat recurs reclamantul, susținând că instanțele au încălcat prevederile art. 480 și art. 481 C. civ., precum și art. 16 și art. 24 alin. (8) din Legea nr. 10/2001 și dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, iar acestea din urmă nu interzic formularea unor acțiuni în revendicare.
Recurentul consideră că există motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6 și 10 C. proc. civ., în sensul că instanțele nu s-au pronunțat asupra capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a actului de trecere în proprietatea statului a imobilului și nici asupra cererii privind compararea titlurilor de proprietate și au omis să se pronunțe asupra mijloacelor de apărare care erau esențiale pentru dezlegarea pricinii.
Recursul nu este fondat.
Reclamantul s-a adresat instanței la data de 20 februarie 2001 cu solicitarea de a se dispune retrocedarea imobilului, teren cu construcții, completând acțiunea cu cererea privind constatarea nulității absolute a actului de preluare și a se compara titlurile, acordând preferință celui invocat de reclamant.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, act normativ care a intrat în vigoare la 14 februarie 2001, imobilele preluate abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice persoană juridică în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, se restituie de regulă în natură, în condițiile acestei legi.
Legea conține norme speciale de drept substanțial, cu o procedură administrativă, obligatorie, prealabilă sesizării instanței, pe care reclamantul nu a îndeplinit-o.
Soluția este consacrată și prin art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 care prevede că bunurile preluate de stat fără titlu valabil, cum susține în cauză și recurentul, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
Ca atare, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, rămân fără aplicare dispozițiile dreptului comun referitoare la imobilele care formează obiectul acestei legi. Soluția pronunțată în apel este în concordanță cu dispozițiile legale evocate, ea nu încalcă textele de lege menționate în cererea de recurs, iar instanța respingând în întregime acțiunea ca inadmisibilă a respins implicit toate capetele de cerere și era inutil să examineze distinct fiecare cerere cât și mijloacele de apărare, toate având aceeași finalitate, restituirea imobilului, așadar sunt neîntemeiate și motivele de recurs fondate pe art. 304 pct. 6 și 10 C. proc. civ.
Pentru aceste motive, recursul a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6006/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6460/2004. Civil → |
|---|
