ICCJ. Decizia nr. 5947/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 24 iunie 2002, reclamantele F.A., N.D. și A.M. au formulat contestație împotriva refuzului pârâtei SC T. Breaza SA Câmpina de a restitui în natură imobilul compus din teren în suprafață de 11054 mp și construcție tip vilă, plus dependințe și garaj, situate în Breaza, județul Prahova.
De asemenea, reclamantele au mai solicitat ca pârâta să le restituie și bunurile mobile aflate în imobil sau contravaloarea acestora, actualizată, precum și plata lipsei de folosință a imobilului începând cu data de 8 iunie 2001 și până la predarea efectivă a imobilului.
în motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că imobilul respectiv a aparținut autorilor acestora, fiind preluat de către stat ca bun abandonat, în baza Decretului nr. 111/1951.
Se mai arată că pârâta a refuzat să răspundă la notificarea adresată de reclamante, în termenul de 60 de zile prevăzut de Legea nr. 10/2001.
Pârâta a formulat întâmpinare, invocând următoarele excepții: excepția prematurității formulării cererii, excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția neatacării actului prin care statul a dobândit imobilul, excepția neatacării actului prin care pârâta a dobândit imobilul de la stat.
Reclamantele au formulat răspuns la întâmpinare, precum și o cerere completatoare prin care au solicitat să se constate nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate și a anexei la acest certificat, eliberat de Ministerul Turismului în baza H.G. nr. 834/1991, în ceea ce privește suprafața de 11054 mp teren.
Prin sentința civilă nr. 628 din 14 noiembrie 2002, Tribunalul Prahova a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția neatacării actului prin care statul a dobândit imobilul, excepția neatacării actului prin care pârâta a dobândit imobilul și a admis excepția de prematuritate a introducerii cererii și, în consecință, a respins acțiunea ca prematur introdusă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de SC T.B. SA Câmpina este neîntemeiată, întrucât această societate deține imobilul; s-a mai reținut că sunt neîntemeiate și excepțiile privind neatacarea actului prin care statul a preluat imobilul și respectiv, neatacarea actului prin care societatea pârâtă a preluat imobilul, pe motiv că dispozițiile Legii nr. 10/2001 reglementează retrocedarea imobilelor preluate în mod abuziv, iar imobilul în litigiu intră în categoria situațiilor reglementate prin Legea nr. 10/2001.
Cu privire la excepția prematurității introducerii cererii, instanța de fond a apreciat-o ca fiind întemeiată, cu motivarea că, potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, Tribunalul este investit a soluționa contestațiile asupra deciziilor sau dispozițiilor emise de către instituție sau unitatea care deține imobilul, iar în cauză nu s-a făcut dovada emiterii unei asemenea decizii sau dispoziții ca urmare a notificării privind retrocedarea imobilului.
Pentru aceste considerente, Tribunalul a admis excepția prematurității și a respins cererea reclamantelor ca prematur introdusă.
împotriva sentinței Tribunalului Prahova au declarat apel atât reclamantele F.A., N.D. și A.M., cât și pârâta SC T.B. SA Câmpina.
în motivarea apelului, reclamantele au criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate, în sensul că în mod greșit le-a fost respinsă cererea ca prematur introdusă, în raport de dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, expres indicate.
în ceea ce privește neîndeplinirea obligației prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001, apelantele au susținut că, așa cum rezultă din copia notificării depuse la dosar, au depus copiile actelor de proprietate, actelor de stare civilă și ale certificatelor de moștenitor prin care și-au dovedit legitimarea procesuală activă.
Reclamantele au mai susținut în motivarea apelului că deși prin cererea completatoare au solicitat Tribunalului constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcției ce face obiectul notificării, instanța nu s-a pronunțat asupra acestei cereri, cum altfel nu s-a pronunțat nici asupra capătului de cerere referitor la lipsa de folosință a imobilului.
în apelul său, pârâta SC T.B. SA Câmpina a criticat sentința instanței de fond pentru greșita aplicare a legii, în sensul că nu a motivat respingerea celor trei excepții invocate prin întâmpinare de către aceasta.
Apelanta a reiterat o parte din argumentele cuprinse în întâmpinare privind admisibilitatea excepțiilor invocate, invocând în drept prevederile Legii nr. 10/2001.
O altă critică cuprinsă în apelul pârâtei se referă la faptul că instanța nu s-a pronunțat cu privire la cererea sa de obligare a reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată, cerere formulată prin întâmpinarea depusă în termen legal la instanța de fond.
Apelantele -reclamante au formulat întâmpinare la apelul pârâtei, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
La termenul de judecată din 5 februarie 2003, apelanta pârâtă a invocat excepția tardivității apelului declarat de reclamante.
Prin decizia civilă nr. 17 din 5 februarie 2003, Curtea de Apel Ploiești a respins ca neîntemeiată excepția tardivității apelului declarat de reclamante invocată de pârâtă, cu motivarea că apelul a fost formulat în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere data comunicării hotărârii și data declarării apelului.
De asemenea, au fost respinse ca nefondate atât apelul reclamantelor F.A., N.D. și A.M., cât și apelul pârâtei SC T.B. SA Câmpina.
Referitor la respingerea apelului reclamantelor, Curtea a reținut că este neîntemeiată critica acestora privitoare la respingerea ca prematură a cererii formulată de prima instanță.
S-a motivat astfel că numai din momentul comunicării deciziei prin care s-a refuzat restituirea în natură a imobilului, făcându-se o ofertă de restituire prin echivalent, se naște dreptul persoanei îndreptățite de a o ataca în justiție. Ori, în speță, pârâta nu s-a pronunțat în nici un fel asupra notificării, situație în care, dreptul la acțiune nefiind actual, cererea reclamantelor a fost apreciată ca fiind prematur introdusă.
în ceea ce privește criticile reclamantelor referitoare la nepronunțarea de către prima instanță asupra capetelor de cerere privind lipsa de folosință a imobilului și constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate de care s-a prevalat SC T.B. SA, Curtea a apreciat că acestea sunt neîntemeiate întrucât, potrivit dispozițiilor art. 2812C. proc. civ., se putea cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri.
în privința apelului societății pârâte SC T.B. SA, Curtea l-a respins ca nefondat, reținându-se următoarele aspecte.
în mod corect instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 întrucât, în condițiile în care cererea reclamantelor a fost respinsă ca prematur formulată, nu se poate face nici o discuție legată de modalitatea în care imobilul a trecut în proprietatea statului, respectiv dacă a trecut cu titlu valabil sau nu [dispozițiile art. 27 alin. (1) referindu-se strict la imobilele preluate cu titlu valabil].
S-a mai susținut în motivarea Curții de apel că, atâta vreme cât cererea a fost respinsă ca prematură, în mod corect au fost respinse și excepțiile privind neatacarea actului prin care statul a preluat imobilul și neatacarea actului prin care pârâta a dobândit imobilul, nefiind vorba de o soluționare pe fond a cererii, ci pe o excepție peremptorie.
S-a respins și critica pârâtei cu privire la nepronunțarea instanței de fond asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, invocându-se dispozițiile art. 2812C. proc. civ., de care aceasta se putea prevala pentru completarea hotărârii.
Pentru considerentele expuse anterior, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondate atât recursul reclamantelor, cât și cel al pârâtei.
împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamantele F.A., N.D. și A.M., precum și pârâta SC T.B. SA Câmpina.
Reclamantele și-au motivat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., considerând că hotărârea a fost dată cu greșita aplicare a legii.
în esență, au fost reiterate o parte din motivele de apel, cu precizarea că ambele instanțe au dat o interpretare greșită art. 23 din Legea nr. 10/2001, lăsând la latitudinea pârâtei posibilitatea de a se pronunța sau nu asupra notificării formulată de către reclamante.
S-a mai criticat decizia și sub aspectul trimiterii la dispozițiile art. 2812C. proc. civ. privind completarea hotărârii, arătându-se că această normă nu este imperativă, ci de recomandare, astfel încât împrejurarea că reclamantele nu au uzat de aceste dispoziții nu poate să aducă atingere drepturilor acestora, ținând seama și de dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care prima instanță a respins sau a anulat cererea de chemare în judecată fără a intra în cercetarea fondului, instanța de apel poate evoca fondul și judeca procesul.
în ceea ce privește apelul pârâtei SC T.B. SA, aceasta a reiterat motivele cuprinse în apel, solicitând admiterea recursului, respingerea în totalitate a acțiunii reclamantelor, atât pe cale de excepție, cât și pe fond, admiterea excepțiilor invocate de pârâtă și acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de judecata în fond, în apel și în recurs.
Reclamantele F.A., N.D. și A.M. au formulat întâmpinare la recursul pârâtei, solicitând respingerea acestuia ca inadmisibil, cu motivarea că cererea principală a fost respinsă atât de instanța de fond, cât și de cea de apel, iar recurenta-pârâtă nu a formulat cerere reconvențională.
S-a mai arătat în întâmpinare că în ceea ce privește cheltuielile de judecată, acestea nu au fost solicitate instanței de fond, iar instanța de apel a reținut corect că recurenta nu a uzat de dispozițiile art. 2812C. proc. civ.
Recursurile declarate de recurentele-reclamante F.A., N.D. și A.M. și recurenta-pârâtă SC T.B. SA Câmpina sunt fondate.
Reclamantele au declanșat procedura administrativă prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001 și au întreprins demersul prevăzut de art. 21 alin. (1), respectiv au adresat pârâtei o notificare la data de 12 iunie 2001, prin care au solicitat restituirea în natură imobilului compus din suprafața de teren de 11054 mp și construcția tip vilă, plus dependințe și garaj, situate în Breaza, precum și restituirea bunurilor mobile menționate în inventarul anexat notificării și aflate în imobil.
Fără a emite o decizie sau o dispoziție motivată, deși avea această obligație, pârâta a răspuns reclamantelor printr-o simplă adresă prin care a comunicat necesitatea depunerii unui nou set de acte, deși reclamantele anexaseră notificării documentele prevăzute de art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 22, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Conform art. 24 alin. (1) din aceeași lege, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) să facă persoanei îndreptățite oferta de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
Din ambele texte rezultă că, indiferent dacă persoanei îndreptățite i se restituie în natură imobilul ori i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un atare drept, unitatea deținătoare este obligată ca asupra notificării să se pronunțe printr-o decizie sau dispoziție motivată.
în speță, se pune în discuție tocmai lipsa răspunsului la notificare, lipsă datorată conduitei imputabile a pârâtei care a solicitat printr-o adresă reclamantelor depunerea unor acte ce nu aveau nici o relevanță și nu erau necesare soluționării notificării adresate în baza Legii nr. 10/2001.
Ori, conduita culpabilă a persoanei juridice notificate nu poate să afecteze interesele persoanelor îndreptățite și nici să le lipsească în fapt de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege.
Deși legiuitorul nu a reglementat expres situația în care persoana juridică deținătoare nu respectă dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, totuși, cei îndreptățiți se pot adresa instanței judecătorești competente (tribunalul) pentru ca persoana juridică deținătoare să fie obligată să emită o decizie sau dispoziție motivată, întrucât o astfel de obligație decurge din lege și face parte dintr-o procedură administrativă jurisdicțională prealabilă, instituită în mod imperativ.
în acest context, soluția instanței de fond, menținută de instanța de apel, de a considera cererea ca prematur introdusă nesocotește prevederile Legii nr. 10/2001, respectiv caracterul reparatoriu al acestei legi și obligă persoanele îndreptățite să aștepte în mod nelimitat un răspuns la notificare de la persoanele juridice deținătoare.
Pentru toate aceste considerente, se impunea examinarea fondului cauzei de către instanța de apel, cu administrarea probatoriului necesar.
Prin urmare, recursurile au fost admise, a fost casată decizia Curții de Apel Ploiești și a fost trimisă cauza la aceeași instanță, pentru rejudecarea apelului.
Cu ocazia rejudecării, instanța va analiza și celelalte motive de apel invocate de reclamante și de pârâtă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5962/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5950/2004. Civil → |
|---|
