ICCJ. Decizia nr. 5962/2004. Civil
| Comentarii |
|
V.A., decedată pe parcursul procesului, continuat de fiica sa V.R., a chemat în judecată SC A.S. Curtea de Argeș și SC C. SA Curtea de Argeș pentru a fi obligate să-i restituie în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 2000 mp, situat în Curtea de Argeș, cu lungimea la fațadă de 20 metri lineari.
Reclamanta contestă răspunsul la notificarea adresată pârâtelor, ce prevede imposibilitatea restituirii în natură a terenului întrucât a făcut obiectul Legii nr. 18/1991.
Prin sentința civilă nr. 277 din 20 decembrie 2002 a Tribunalului Argeș, secția civilă, a fost admisă în parte acțiunea, constatându-se că reclamanta este în drept să primească despăgubiri pentru terenul solicitat, în suprafață de 2000 mp. A fost respinsă acțiunea față de pârâta SC C.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut în raport de actele depuse și expertiza efectuată în cauză că autoarea reclamantei a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, prin cumpărare de la mama sa, în anul 1946 și că acest teren nu a format obiectul Legii nr. 18/1991, nefiind membră C.A.P. Pârâta SC A.S. deține terenul în folosință, invocând pretinse decizii de atribuire, fiind ocupat în întregime de construcții. Ca atare, este imposibilă restituirea în natură a terenului solicitat și de aceea s-a hotărât îndreptățirea celui în cauză la despăgubiri.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe, a fost admis prin decizia nr. 56 din 10 aprilie 2003 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, prin care a fost schimbată în tot sentința, în sensul respingerii contestației, ca nefondată.
S-a avut în vedere că terenul în litigiu a fost cumpărat de reclamantă de la mama sa, cu clauza de a rămâne în folosința vânzătoarei, în timpul vieții acesteia, care s-a înscris și cu acest teren în C.A.P. în consecință s-a reținut că terenul în discuție formează obiectul Legii nr. 18/1991 și ca urmare nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001, astfel cum se stipulează expres în art. 8 al legii.
împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat recursul de față, în temeiul art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., susținând că instanța a nesocotit probe esențiale administrate în cauză, reținând eronat că terenul în litigiu nu a intrat în patrimoniul C.A.P., acesta fiind teren intravilan construibil, înconjurat de locuințe, pentru care este îndreptățită să primească despăgubiri, cum a hotărât corect tribunalul.
Recursul este întemeiat.
Așa cum rezultă și din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, instanța de apel a reținut că terenul vândut autoarei reclamantei de către mama acesteia a rămas în stăpânirea vânzătoarei, care s-a înscris în C.A.P. ca proprietară și a acestui teren.
Această situație de fapt este infirmată de probele administrate în cauză, care atestă fără dubiu că prin actul de vânzare-cumpărare nr. 1946 din 25 octombrie 1946 M.M. a vândut fiicei sale A.M.V. terenul în litigiu, în suprafață de 2000 mp.
Deși în cuprinsul actului este trecută clauza potrivit căreia cumpărătoarea intră în folosința și stăpânirea terenului după încetarea din viață a vânzătoarei, actul de vânzare-cumpărare transcris pe numele A.M.V. și-a produs efectele, pentru că în evidențele Primăriei Municipiului Curtea de Argeș terenul în litigiu este înscris pe numele soțului acesteia V.P.M., care nu a fost membru C.A.P., astfel cum rezultă din adeverința nr. 16027 din 19 decembrie 2001, eliberată de Primăria Municipiului Curtea de Argeș.
De asemenea prin expertiza efectuată în cauză, s-a constatat că terenul ce formează obiectul judecății, nu a intrat niciodată în patrimoniul C.A.P., aceasta figurând în registrul agricol vol.5 poziția nr. 189 pe numele de V.P.M., separat de M.M. care vânduse celor 3 copii câte 2000 mp în aceeași zi, prin 3 acte identice de vânzare-cumpărare succesive. Rezultă din înscrisuri de necontestat că M.M. a intrat în C.A.P. cu restul terenurilor deținute în proprietate în suprafață de 1,7 ha, astfel cum se menționează în cererea de înscriere a acesteia în C.A.P. din 16 martie 1962 (dosar fond). Prin urmare, terenul solicitat nu a intrat în sfera de aplicare a Legii nr. 18/1991, care potrivit art. 8 din lege reglementează stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor care se găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producție.
Așa fiind, rezultă că în mod eronat s-a reținut în apel incidența art. 8 din Legea nr. 10/2001, care înlătură posibilitatea recuperării terenurilor al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 și pe calea Legii nr. 10/2001.
De aceea, urmează a se reține că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 10 alin. (2) și art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în sensul cărora cea în cauză este îndreptățită la despăgubiri, nefiind posibilă restituirea în natură.
în aceste condiții, recursul a fost admis, conform art. 312 pct. 2 raportat la art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și a fost modificată decizia recurată în sensul respingerii recursului declarat de pârâte împotriva sentinței.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5954/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5947/2004. Civil → |
|---|
