ICCJ. Decizia nr. 5998/2004. Civil
| Comentarii |
|
Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție a declarat, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., recurs în anularea deciziei civile nr. 2724 din 19 decembrie 2002 a Curții de Apel Cluj cu motivarea că hotărârea criticată a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond și că aceasta este, totodată, vădit netemeinică.
S-a arătat că, la data de 12 decembrie 1996 când pârâții R.A.E. și R.M. au cumpărat, în temeiul Legii nr. 112/1995 apartamentul în litigiu de la SC C.A. SA părțile cunoșteau că reclamanții R.E. și R.V. formulaseră deja, la data de 23 iulie 1996 cerere de restituire a imobilului în temeiul Legii nr. 112/1995.
Existând conivență frauduloasă între vânzător și cumpărători, pârâții nu se pot prevala, s-a susținut, de dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Recursul în anulare urmează să fie respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
Prin acțiune, reclamanții R.E. și R.V. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții R.A.E., R.M., SC C.A. SA prin lichidator SC A.T.P. SA și Consiliul local al Municipiului Cluj Napoca, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 12 decembrie 1996 între pârâți, având ca obiect apartamentul situat în Cluj Napoca, și rectificarea intabulării în cartea funciară.
în motivarea acțiunii reclamanții au arătat că au construit imobilul în litigiu, în conformitate cu prevederile Legii nr. 4/1973 iar în baza Decretului nr. 223/1974 bunul a trecut în proprietatea Statului Român.
Reclamanții au precizat că este nul contractul de vânzare-cumpărare, deoarece preluarea imobilului, în baza Decretului nr. 223/1974 s-a făcut fără titlu, acest act normativ încălcând atât prevederile Constituției din 1965 cât și pe cele ale tratatelor la care România este parte.
Prin întâmpinare, pârâții persoane fizice au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată cu motivarea că au cumpărat imobilul în conformitate cu prevederile Legii nr. 112/1995, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 2119 din 7 martie 2002, Judecătoria Cluj Napoca a respins acțiunea, reținând, în esență că reclamanții nu au făcut dovada faptului că au formulat cerere în temeiul Legii nr. 112/1995, anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, pentru restituirea în natură a bunului, astfel încât pârâții sunt de bună credință iar în speță se aplică prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Prin decizia civilă nr. 846 din 10 septembrie 2002 Tribunalul Cluj a admis în parte apelul formulat de reclamanți, a schimbat în parte sentința menționată, a admis în parte acțiunea, a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare din 12 decembrie 1996 și a dispus rectificarea intabulării în cartea funciară.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a considerat că prin preluarea cotei de 1 din imobilul respectiv s-a sistat, comunitatea de bunuri a reclamanților, soți, în mod nelegal deoarece împărțeala se putea realiza numai prin hotărâre judecătorească.
în consecință actul prin care bunul a intrat în proprietatea Statului, s-a arătat, este lovit de nulitate absolută același regim avându-l și actele subsecvente, motiv pentru care acțiunea a fost admisă ca întemeiată.
Prin decizia civilă nr. 2724 din 19 decembrie 2002, Curtea de Apel Cluj, cu majoritate de voturi, a admis recursul formulat de pârâți cu motivarea că imobilul în litigiu nu a fost partajat prin cele două decizii de preluare iar la data perfectării actului de vânzare-cumpărare, imobilul se afla în întregime în proprietatea Statului Român.
S-a susținut, de asemenea, că pârâții sunt de bună credință astfel încât nu sunt motive pentru a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect bunul respectiv.
CURTEA reține următoarele :
Reclamanții R.E. și R.V. au figurat înscriși ca proprietari ai apartamentului nr. 1 situat în Cluj Napoca, înscris în C.F. 58507 Cluj Napoca sub A+1, nr. top 914/S/I.
în temeiul Decretului nr. 223/1974, în baza deciziilor nr. 294 din 20 iulie 1983 și nr. 53 din 18 februarie 1984 imobilul a trecut în proprietatea Statului Român care și-a intabulat dreptul în cartea funciară.
La data de 12 decembrie 1996, SC C.A. SA Cluj-Napoca a vândut pârâților R.A.E. și R.M., în temeiul Legii nr. 112/1995 apartamentul menționat; cumpărătorii și-au intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară.
Comisia județeană pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 prin hotărârea nr. 33 din 20 februarie 1998 a soluționat cererea formulată de reclamanta R.V. la 27 iulie 1996 în sensul că pentru cota de 1 aparținând acesteia i-au fost acordate despăgubiri în sumă de 97.479.399 lei.
Reclamantului R.E., pentru cota sa de 1, anterior plecării sale din țară și emiterii deciziei administrative de preluare în temeiul Decretului nr. 223/1974 i-au fost acordate despăgubiri în cuantum de 40.000 lei.
Potrivit art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil sunt lovite de nulitate absolută în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credință.
Art. 1899 alin. (2) C. civ. prevede că buna credință se presupune totdeauna și sarcina probei cade asupra celui ce alege rea-credință.
în speță, reclamanții nu au făcut dovada că pârâții-cumpărători au cunoscut că cel de la care au dobândit imobilul, Statul Român, nu avea toate însușirile cerute de lege spre a-și putea transfera proprietatea.
Pârâții R.A.E. și R.M. au cumpărat apartamentul în litigiu în condițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuință trecute în proprietatea Statului, care au permis chiriașilor titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora să cumpere aceste apartamente.
Față de considerentele menționate, recursul în anulare a fost respins nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6168/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6001/2004. Civil → |
|---|
