ICCJ. Decizia nr. 6009/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată sub nr. 2990 din 22 aprilie 2002 reclamantul M.S.V. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând să fie obligat pârâtul să-i plătească 300 milioane lei daune materiale plus 3 milioane lei - daune morale.
în motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în perioada 19 februarie 1998 - 28 aprilie 1998 a fost arestat preventiv precum și că prin hotărâre judecătorească definitivă a fost achitat pentru infracțiunile de evaziune fiscală și fals.
A precizat reclamantul că starea de detenție i-a provocat suferințe fizice și psihice și i-a adus prejudicii în activitatea comercială prin pierderea clientelei.
Tribunalul Maramureș, secția civilă, prin sentința civilă nr. 990 din 6 decembrie 2002 a admis în parte acțiunea și a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumelor de 36.770.250 lei daune materiale plus 1 miliard daune morale către reclamant.
S-a reținut că în perioada 19 februarie 1998 - 28 aprilie 1998 reclamantul a fost reținut și arestat preventiv fiind acuzat de săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și uz de fals; că prin sentința penală nr. 953 din 4 iulie 2000 a Judecătoriei Cluj a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 11 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 C. pen. și de art. 29 C. pen. cu aplicarea art. 41 C. pen. la o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare; că prin decizia penală nr. 930 din 30 octombrie 2000 a Tribunalului Cluj, secția penală, irevocabilă prin decizia penală nr. 289 din 24 aprilie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția penală, a fost admis apelul declarat de inculpat și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. pen. s-a dispus achitarea acestuia.
S-a arătat că reclamantul a suferit prejudicii materiale constând în contravaloarea cheltuielilor de transport, onorariului de avocat și a celui plătit pentru efectuarea expertizei contabile în dosarul penal.
S-a menționat că reclamantul a fost prejudiciat și moral prin suferințele fizice și psihice determinate de starea de detenție, de perioada îndelungată de timp cât a durat desfășurarea procesului penal, de atingerea adusă onoarei, cinstei, reputației și prestigiului profesional.
Curtea de Apel Cluj, secția civilă, prin decizia civilă nr. 41 din 24 martie 2003 a admis în parte apelurile declarate de reclamantul M.S.V., Ministerul Finanțelor Publice și Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș împotriva sentinței civile nr. 990 din 6 decembrie 2002 a Tribunalului Maramureș pe care a modificat-o în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantului 45.237.750 lei cu titlu de daune materiale și suma de 700.000.000 lei cu titlu de daune morale.
S-a reținut că suma de bani ce se poate acorda ca reparație pentru prejudiciul moral se apreciază de către instanță, de la caz la caz, în funcție de importanța valorilor morale care au fost lezate referitor la persoana vătămată.
S-a considerat că, în speță, suma de 700.000.000 lei este îndestulătoare pentru a repara prejudiciul moral suferit de reclamant, în raport de durata reținerii și arestării preventive, consecințele negative produse asupra persoanei sale și a familiei, onoarei, demnității, reputației acestuia.
împotriva deciziei civile nr. 41 din 24 martie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, au declarat recurs reclamantul M.S.V., D.G.F.P. Maramureș, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice precum și Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Prin recursul său reclamantul M.S.V. a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. casarea deciziei menționate și a susținut, în esență, că deși instanța de apel a considerat că textul art. 504 alin. (1) și (2) C. proc. pen. îl îndreptățește la repararea de către stat a pagubei suferite în urma arestării pe nedrept atât a prejudiciului material cât și a celui moral totuși, în apel, a modificat cuantumul daunelor morale acordate de prima instanță, în sensul reducerii acestora de la suma de 1 miliard la suma de 700 milioane. Acest cuantum nu reprezintă repararea integrală a pagubei suferite întrucât nu s-a ținut seama de durata privării sale de libertate, de consecințele pe plan fizic și psihic suferite, de atingerea adusă onoarei, reputației, prestigiului său profesional, de consecințele negative asupra familiei sale.
D.G.F.P. în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice în recursul declarat a solicitat casarea deciziei pronunțate în apel conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a arătat, în esență, că, suma de 5 milioane de lei pentru fiecare zi de detenție, pentru 69 de zile de reținere și arest preventiv, în total 345 milioane lei, este o sumă îndestulătoare pentru repararea prejudiciului moral suferit de reclamant.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în recursul declarat împotriva deciziei pronunțate în apel a solicitat casarea potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că: acțiunea este inadmisibilă în raport de alin. (3) al art. 504 C. proc. civ. întrucât reclamantul, în cursul urmăririi penale și al judecății, a încercat să stânjenească aflarea adevărului astfel încât nu are dreptul la repararea pagubei. Reclamantul a solicitat efectuarea unei singure probe în apărare la doi ani de la data arestării și anume efectuarea unei expertize contabile și a depus în instanță acte pe care nu le-a prezentat organelor de urmărire penală dar care au constituit temeiul achitării, ceea ce evidențiază cel puțin o culpă gravă în stânjenirea aflării adevărului.
Curtea urmează să respingă recursurile declarate de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, D.G.F.P. Maramureș în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice precum și recursul reclamantului M.S.V. pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 504 C. proc. pen. orice persoană care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite dacă, în urma rejudecării cauzei, s-a stabilit, prin hotărâre definitivă, că nu a săvârșit fapta imputată ori acea faptă nu există.
Textul de lege menționat reprezintă temeiul de drept al acțiunii care consacră dreptul oricărei persoane la repararea pagubei suferite atât ca prejudiciu material cât și ca prejudiciu moral.
în speță, reclamantul M.S.V. a făcut dovadă că în perioada 19 februarie 1998 - 28 aprilie 1998 a fost reținut și arestat preventiv. La data de 19 mai 1998 Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a dispus trimiterea sa în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzută de art. 11 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 C. pen. și uz de fals prevăzut de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 din același cod.
Judecătoria Cluj, prin sentința penală nr. 953 din 4 iulie 2000, a dispus condamnarea, pentru săvârșirea celor două infracțiuni menționate, la o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare.
Tribunalul Cluj, secția penală, prin decizia penală nr. 930 din 30 octombrie 2000, irevocabilă prin decizia penală nr. 289 din 24 aprilie 2001 a Curții de Apel Cluj, secția penală, a admis apelul declarat de inculpat și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. pen. a dispus achitarea.
Instanța de apel a reținut corect că reclamantul, persoană condamnată definitiv pentru o faptă pe care nu a săvârșit-o are dreptul la repararea integrală a pagubei și a fixat cuantumul sumei ce poate acoperi prejudiciul moral suferit la suma de 700 milioane de lei.
Nici susținerile reclamantului în sensul că acest cuantum este mic, nici susținerile D.G.F.P. Maramureș, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice în sensul că acest cuantum este prea mare nu sunt fondate.
Instanța de apel, la stabilirea cuantumului daunelor morale a ținut seama de durata perioadei de detenție - 2 luni și 97 de zile, de suferințele fizice și psihice cauzate acestuia prin privarea de libertate, de atingerea adusă onoarei, demnității și reputației acestuia, de suferințele provocate familiei precum și de atingerea adusă credibilității sale ca administrator al unei societăți comerciale.
Nici susținerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj în sensul că acțiunea este inadmisibilă nu este fondată.
Pe tot parcursul procesului penal sarcina probei vinovăției inculpatului revine fie organelor de urmărire penală, fie procurorului; nu se poate considera că nedepunerea unor acte sau nesolicitarea unor probe de către inculpat constituie culpa gravă a acestuia în stânjenirea aflării adevărului, de natură să atragă aplicarea dispozițiilor art. 504 alin. (3) C. proc. pen.
Față de considerentele menționate, recursurile au fost respinse ca nefondate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6042/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6158/2004. Civil → |
|---|
