ICCJ. Decizia nr. 6069/2004. Civil. Granituire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6069
Dosar nr. 7691/2004
Şedinţa de la 7 iulie 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 4251 din 30 septembrie 2003, Judecătoria Satu Mare a admis acţiunea formulată de reclamanţii C.V.G. şi C.E. împotriva pârâţilor S.V. şi S.M., stabilind linia de hotar ce desparte cele două proprietăţi conform expertizei, care face parte integrantă din hotărâre, pe aliniamentul punctelor A, B, C.
A obligat pe pârâţi să predea reclamanţilor în proprietate şi posesie suprafaţa de 106 mp teren, înscrisă în C.F. 11 nedefinitivă Bicău, identificată prin punctele ABCDA şi să demoleze gardul existent de pe terenul reclamanţilor şi să-l monteze pe linia de hotar mai sus arătată, în caz de refuz autorizând în acest sens pe reclamanţi, pe cheltuiala pârâţilor.
A mai obligat pârâţii să plătească reclamanţilor suma de 1.267.000 lei, contravaloarea recoltei pe ultimii 3 ani şi a respins excepţia prescripţiei, invocată de pârâţi, privind demolarea gardului.
Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reţinut că după apariţia legii fondului funciar, experţii topografi au delimitat terenurile părţilor prin ţăruşi, semnele fiind apoi modificate, motiv pentru care a existat şi un dosar penal în care reclamantul a fost condamnat la o amendă penală pentru tulburare de posesie şi furt.
Între cele două proprietăţi a existat un drum comunal care, conform Legii nr. 18/1991, a fost atribuit reclamanţilor C.G. şi E. în schimbul unui alt teren, drumul fiind ulterior cuprins în titlul de proprietate eliberat reclamanţilor la 1 august 2000.
Din terenul reclamanţilor, pârâţii au ocupat, prin montarea unui gard, suprafaţa de 106 mp teren pe care au cultivat-o cu zarzavaturi.
Excepţia prescripţiei capătului de cerere privind demolarea gardului a fost respinsă de instanţă, cu motivarea că reclamanţii au solicitat doar mutarea gardului, iar titlul de proprietate al reclamanţilor a fost eliberat abia în anul 2000, fiind încorporat şi drumul comunal schimbat de reclamant.
Apelul pârâţilor a fost admis prin Decizia civilă nr. 144 din 1 martie 2004 a Curţii de Apel Oradea, care a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a respins acţiunea reclamanţilor, menţinând celelalte dispoziţii.
Curtea de Apel a reţinut că expertizele topografice de stabilire a liniei de graniţă trebuiau să ţină seama de măsurătorile efectuate cu ocazia aplicării Legii nr. 18/1991, şi nu de vechea împărţire topografică. Apreciind că expertiza efectuată de inginer M. trebuie avută în vedere, a admis apelul şi a respins acţiunea, cu motivarea că cele două expertize au ajuns la concluzii contradictorii, iar reclamanţii nu au solicitat o contraexpertiză.
Împotriva acestei decizii, în termenul prevăzut de lege, au declarat recurs reclamanţii C.G. şi C.E.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7-10 C. proc. civ. au arătat că Decizia este nelegală, deoarece instanţa a apreciat în mod greşit că trebuie avută în vedere expertiza ing. M. şi nu cea întocmită de expert K., mult mai completă şi fundamentată. Pentru acelaşi lucru nu le este imputabil faptul că nu au solicitat efectuarea unei a treia expertize, care să o susţină pe prima.
Se mai arată că Decizia este nelegală, deoarece, fiind vorba despre o acţiune în grăniţuire, cererea nu trebuia respinsă, ci admisă, indiferent de expertiza care ar fi fost avută în vedere.
Recursul este fondat, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Prin grăniţuire, conform art. 584 C. civ., se determină limitele exterioare dintre două proprietăţi vecine. O grăniţuire dispusă prin hotărâre judecătorească trebuie să rezolve, aşadar, pretenţiile şi contestaţiile cu caracter revendicativ ale părţilor, ţinând cont, în acelaşi timp de transformările produse în configuraţia terenurilor, pentru a se asigura o folosire utilă a proprietăţilor.
Acţiunea în grăniţuire îşi justifică raţiunea atât în cazul inexistenţei unei delimitări între proprietăţi, cât şi în situaţia în care astfel de semne există, dar nu au fost stabilite prin înţelegerea părţilor sau prin hotărâre judecătorească şi sunt contestate de părţi, cum este cazul în speţă.
De aceea, prin Decizia pronunţată în cauză, curtea de apel, care nu a tranşat cu privire la disputa părţilor referitoare la linia de hotar ci, dimpotrivă, a menţinut aceeaşi stare conflictuală, a încălcat dispoziţiile art. 584 C. civ.
Prin titlul de proprietate nr. 31–107070 din 1 august 2000, conform Legii nr. 18/1991, reclamantului C.G. s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafaţă de 7 ha şi 4698 mp, din care 7548 mp teren intravilan.
Prin titlul de proprietate nr. 31–107172 din 5 iulie 2002, pârâtului S.V. i s-a reconstituit dreptul de proprietatea asupra a 4 ha şi 9507 mp teren, din care 5.807 mp teren intravilan, în baza aceleiaşi legi a fondului funciar.
Suprafeţele de teren aflate în intravilan, pe care se află construite locuinţele părţilor, sunt învecinate, iar între părţi au existat şi există neînţelegeri cu privire la limita proprietăţilor, neînţelegerile lor făcând obiectul unor litigii civile şi penale.
În cauză au fost efectuate două expertize. Ing. K.G., specificând că planul cadastral scara 1:2880 reprezintă vechile coordonate ale terenurilor, iar planul cadastral 1:2000 a fost utilizat la aplicarea Legii nr. 18/1991, a constatat că pârâtul S. nu a respectat mejda hărţii cadastrale vechi şi a ocupat, prin construirea gardului, 106 mp din suprafaţa reclamantului.
Trebuie subliniat că expertul a menţionat că ambele părţi deţin în fapt suprafeţe mai mari decât cea din titlul de proprietate.
Ing. M.V. a avut în vedere în cadrul operaţiunii de grăniţuire actele de proprietate, planul de situaţie aferent titlurilor de proprietate şi vechile semne de hotar. Precizează că, prin edificarea gardului, pârâţii nu au ocupat din terenul reclamanţilor, iar linia de demarcaţie propusă este conformă folosinţei actuale, planului de situaţie şi titlurilor de proprietate.
Prin urmare, având în vedere că propunerea celui de al doilea expert, fără a ignora vechile semne de hotar, răspunde situaţiei actuale a folosinţei şi a respectat titlurile de proprietate ale părţilor, raportat la faptul că cele două proprietăţi au fost reconstituite prin Legea nr. 18/1991, Înalta Curte, la fel ca şi instanţa de apel, constată că această ultimă expertiză trebuie avută în vedere la stabilirea liniei de hotar.
Soluţia curţii de apel de respingere a cererii de chemare în judecată este însă greşită, deoarece, dacă a constatat că doar una dintre expertize corespunde exigenţelor grăniţuirii, era sarcina instanţei să stabilească linia de hotar în funcţie de coordonatele stabilite prin lucrarea pe care a apreciat-o pertinentă. În cauză, efectuarea unei contraexpertize nu era necesară, deoarece concluziile diferite la care au ajuns cei doi experţi rezultă din aplicarea unor planuri de situaţie diferite şi doar instanţa este competentă să hotărască dacă situaţia de fapt stabilită justifică soluţia şi constatările expertului.
Faţă de cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanţi şi va modifica în parte Decizia atacată.
În temeiul art. 314 C. proc. civ., va admite în parte acţiunea reclamanţilor, doar în ceea ce priveşte grăniţuirea şi va stabili linia de hotar conform expertizei întocmite de ing. M.V., pe aliniamentele A,B,C,D.E.G.H.I.J.
Faţă de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., intimaţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată către recurenţi, reprezentând onorariu avocat, onorariu expertize, taxe judiciare de timbru şi timbru judiciar, conform actelor doveditoare, aflate la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii C.V.G. şi C.E. împotriva deciziei civile nr. 144/A din 1 martie 2004 a Curţii de Apel Oradea, pe care o modifică în parte.
Admite în parte acţiunea formulată de reclamanţii C.V.G. şi C.E. în contradictoriu cu pârâţii S.V. şi S.M.
Stabileşte linia de hotar ce desparte proprietăţile părţilor, conform expertizei întocmite de ing. M.V., care face parte integrantă din hotărâre, pe aliniamentul A,B,C,D,E,F,G,H,I,J.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Obligă intimaţii să plătească recurenţilor suma de 12.172.500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 608/2004. Civil. Revendicare imobiliara. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6021/2004. Civil. Obligaţia de a face. Recurs → |
|---|
