ICCJ. Decizia nr. 6129/2004. Civil. Obligaţia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6129
Dosar nr. 20985/2004
Şedinţa publică din 7 iulie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 14 noiembrie 2003, reclamantul V.A. a chemat în judecată pârâta SC R. SRL Braşov, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, instanţa de judecată să dispună obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare cumpărare, cu daune cominatorii de 1.000.000 lei pe zi de întârziere.
În motivarea cererii, reclamantul a invocat dreptul de folosinţă pe care îl are asupra imobilului situat în Braşov, în baza contractului de închiriere nr. 316663 din 4 octombrie 2000, împrejurarea că imobilul menţionat nu a făcut obiectul unei cereri de restituire sau altei proceduri administrative potrivit Legii nr. 10/2001 şi că pârâta refuză nejustificat, contrar Legii nr. 112/1995, încheierea contractului de vânzare cumpărare.
Prin sentinţa nr. 2615 din 18 martie 2004, Judecătoria Braşov a admis cererea astfel cum a fost formulată, reţinând că refuzul pârâtei nu are temei în legislaţia în vigoare.
Împotriva hotărârii primei instanţe pârâta a declarat apel, criticile privind greşita aplicare a legii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 841/Ap din 8 septembrie 2004, a admis apelul declarat de pârâtă şi a schimbat în tot hotărârea atacată, în sensul că a respins acţiunea, reţinând că dreptul chiriaşului este unul virtual, încă nenăscut atâta timp cât deţinătorul imobilului nu s-a hotărât să îl înstrăineze.
Împotriva acestei din urmă hotărâri reclamantul a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
S-a susţinut că prin interpretarea dată, instanţa de control judiciar a golit de conţinutul dispoziţiile Legii nr. 10/2001, cu referire la dispoziţiile Legii nr. 112/1995.
În concluzie, reclamantul a solicitat admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii.
Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În raport de dispoziţiile art. 43 alin. (3) coroborat cu art. 52 din Legea nr. 10/2001, refuzul pârâtei de a încheia contractul de vânzare cumpărare nu este legal, acesta neavându-şi temei în lege.
În acest context, cu referire la natura juridică a dreptului pârâtei cu privire la imobilele supuse vânzării, sintagma „pot vinde" din lege a fost greşit interpretată de instanţa de control judiciar.
Totodată, aceasta nu a valorificat corespunzător refuzul pârâtei de a încheia contractul de vânzare cumpărare a locuinţei, în raport de temeiul legal invocat de către aceasta.
Ca atare, recursul se constată a fi întemeiat sub aspectul acestor critici.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va admite recursul declarat de reclamant şi va modifica hotărârea atacată, în sensul că va respinge ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva hotărârii primei instanţe, pe care o va menţine.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul V.A. împotriva deciziei civile nr. 841A din 8 septembrie 2004 pe care o modifică, în sensul că respinge apelul pârâtei.
Irevocabilă
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6254/2004. Civil. Revendicare imobiliară şi... | ICCJ. Decizia nr. 6152/2004. Civil. Stabilirea competenţei → |
|---|
