ICCJ. Decizia nr. 6118/2004. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6118
Dosar nr. 5639/200.
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 25 din 21 mai 2001 Primarul comunei Brăduţ, judeţul Covasna, în temeiul art. 10 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, a admis în parte cererea formulată de B.H.E. şi i s-a restituit acesteia corpul B de clădire, anexele gospodăreşti şi terenul în suprafaţă de 829,39 mp rămas liber şi neafectat corpului A de clădire din imobilul înscris în C.F. nr. 1109 al localităţii Brăduţ, judeţul Covasna, sub A + 1, nr. top. 183/2. Pentru partea de clădire autodărâmată şi demolată, precum şi pentru terenul de 600 mp ocupat de chiriaş şi afectat noii construcţii ridicată de acesta, prin aceeaşi dispoziţie s-au propus persoanei îndreptăţite măsuri reparatorii, respectiv acordarea de titluri de valoare nominală, folosite exclusiv în procesul de privatizare conform art. 10 alin. (8) din Legea nr. 10/2001.
În motivarea dispoziţiei s-a arătat că imobilul înscris în C.F. nr. 1109 a localităţii Brăduţ, sub A + 1, nr. top. 183/2, constituit din casă de locuit şi grădină în suprafaţă totală de 1518 mp, fostă proprietatea lui B.H.E., a trecut în proprietatea Statului Român în temeiul Decretului nr. 223/1974, prin Decizia nr. 232/1985 a Comitetului Executiv al fostului Consiliu Popular judeţean Covasna, imobilul fiind dat ulterior în administrarea operativă a Consiliului Local Brăduţ.
Casa de locuit, în suprafaţă de 125,81 mp, care la data preluării de către stat, 26 septembrie 1985, era compusă din două corpuri de clădire, a fost închiriată, din anul 1985, în întregime, numitului B.L. Prin procesul-verbal încheiat de Primăria Brăduţ la 15 februarie 1989 referitor la starea de rezistenţă a Corpului A al imobilului, s-a constatat autodărâmarea colţului sud-estic al clădirii şi, totodată, pericolul iminent de autodărâmare totală a construcţiei, motiv pentru care fostul Consiliu Popular al Judeţului Covasna a aprobat demolarea urgentă a corpului A.
Partea demolată, respectiv corpul A, a fost reconstruită de chiriaşul B.L. în anul 1989, pe cheltuiala sa, din cărămidă pe fundaţie de beton şi piatră (95 mp casa de locuit şi 30,24 mp în subsol). Chiriaşul a mai construit un garaj din cărămidă şi o magazie din lemne, pe fundaţie de piatră, astfel că suprafaţa totală ocupată de construcţiile edificate de chiriaş este de 150 mp.
La data de 22 iunie 2001, B.H.E. a atacat în justiţie dispoziţia dată de Primarul comunei Brăduţ, judeţul Covasna, solicitând anularea ei parţială, în sensul de a se dispune, în temeiul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a întregului imobil. Totodată, reclamanta a chemat în judecată şi pe pârâtul B.L. pentru a-i preda partea din imobil pe care acesta o ocupă.
La 20 iulie 2001, pârâtul B.L. a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care a solicitat respingerea contestaţiei introdusă de reclamantă şi obligarea acesteia la despăgubiri pentru sporul de valoare adus părţii de clădire ce a fost restituit în natură reclamantei.
Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Covasna, prin sentinţa civilă nr. 349 din 2 aprilie 2002, a respins atât contestaţia reclamantei B.H.E., cât şi cererea reconvenţională formulată de pârâtul B.L.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, cu referire la contestaţie, că pârâtul B.L. a construit un corp de clădire în locul celui demolat (corpul A), construcţie începută înainte de anul 1990, astfel că acest corp de clădire şi terenul aferent nu pot fi restituite, iar cu privire la cererea reconvenţională, tribunalul a calificat-o ca inadmisibilă în cadrul acestui proces, fiind vorba de pretenţii ce pot fi valorificate pe calea dreptului comun.
Apelul promovat împotriva acestei sentinţe de reclamanta B.H.E. a fost admis de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 84/Ap din 14 noiembrie 2002, a schimbat în tot hotărârea tribunalului, în sensul că a admis contestaţia, a anulat parţial dispoziţia Primarului comunei Brăduţ şi a dispus restituirea către reclamantă a întregului imobil înscris în C.F. 1109 Brăduţ, sub nr. top. 183/2.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a motivat că sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 întrucât pe terenul rămas liber, urmare a demolării, s-a ridicat, după 1 ianuarie 1990, o construcţie fără autorizaţie. În ceea ce priveşte lipsa autorizaţiei de construcţie, aceasta nu a fost combătută de pârât, actul administrativ fiind inexistent atât în momentul începerii lucrărilor, cât şi ulterior, până la momentul apariţiei Legii nr. 10/2001.
Împotriva deciziei dată în apel în termen legal a declarat recurs pârâtul B.L. care a criticat hotărârea în temeiul următoarelor motive: instanţa de apel a aplicat eronat la situaţia de fapt prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, textele aplicabile fiind art. 10 alin. (1) şi (2) din lege, întrucât construcţia edificată de pârât a fost realizată înainte de anul 1990; soluţia instanţei de apel are la bază ideea conform căreia construcţia a fost realizată după 1 ianuarie 1990, ceea ce este eronat şi contrazis de dovezile administrate în cauză; instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unor cereri de probaţiune (administrarea probei testimoniale) ori asupra unor mijloace de apărare (existenţa autorităţii lucrului judecat în privinţa titlului Statului, dedusă din Decizia civilă nr. 398/1999 a Tribunalului Covasna).
Recursul este fondat.
Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în condiţiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum şi construcţiile uşoare sau demontabile.
Norma citată instituie obligativitatea restituirii în natură a terenurilor în ipoteza în care pe acestea s-au edificat ilegal, după data de 1 ianuarie 1990, construcţii, indiferent de destinaţia acestora. Legiuitorul a dorit să sancţioneze, în acest fel, persoana juridică deţinătoare pentru încălcarea regimului legal al autorizării construcţiilor.
Este adevărat că legiuitorul a creat un regim juridic diferenţiat pentru anumite categorii de terenuri după cum ridicarea construcţiilor neautorizate a avut loc înainte sau după data de 1 ianuarie 1990, înţelegând să sancţioneze doar pe deţinătorul ilegal al edificatelor numai pentru ipoteza când acestea au fost ridicate după data precizată.
Dacă legea a vrut să aplice un atare tratament diferenţiat, atunci este de observat că probele administrate în cauză demonstrează că recurentul-pârât, chiriaş al persoanei juridice deţinătoare, a ridicat construcţiile mai înainte de data de 1 ianuarie 1990. Astfel, atât prin întâmpinare, cât şi prin precizările ulterioare (dosar de fond), Consiliul Local Brăduţ a arătat că edificatele, ce constituie Corpul A al clădirii, au fost ridicate de pârât în anul 1989, imediat după obţinerea autorizaţiei de demolare a aceluiaşi corp de clădire. La dosar de fond se află mai multe bonuri cu care recurentul-pârât a cumpărat o serie de materiale de construcţii, toate purtând diferite date din anul 1989, acelaşi an purtând şi dovada de plată (acelaşi dosar) prin care pârâtul pretinde că a achitat manopera către muncitori (dulgheri şi zidari).
Este de reţinut că reclamanta nu a administrat nici o dovadă cu care să combată cele mai sus reţinute. Recunoaşterea recurentului-pârât că finisările la construcţii continuă şi astăzi, este fără relevanţă, deoarece, în sensul textului citat, construcţiile neautorizate au fost ridicate înainte de data de 1 ianuarie 1990, chiar dacă finalizarea lor a continuat şi după această dată.
Faţă de cele ce preced, se va admite recursul pârâtului, va fi casată Decizia dată în apel, urmând a fi menţinută sentinţa pronunţată de Tribunalul Covasna.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul B.L. împotriva deciziei civile nr. 84/Ap din 14 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, pe care o casează şi respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta B.H.E. împotriva sentinţei civile nr. 349 din 2 aprilie 2002 a Tribunalului Covasna.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6159/2004. Civil. Revendicare. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 6089/2004. Civil → |
|---|
