ICCJ. Decizia nr. 6159/2004. Civil. Revendicare. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6159
Dosar nr. 432/2004
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 23 aprilie 2001 sub nr. 5065 pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, reclamanţii B.I.M., B.M., I.M.(fostă B.) B.A. şi B.D. au chemat în judecată pe pârâtele P.N. şi G.M.M. solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pe pârâţi:
- să respecte posesia şi proprietatea asupra unui teren în suprafaţă de 1400 mp în punctul „Sub coastă" din comuna Nicolae Bălcescu judeţul Vâlcea;
- să demoleze construcţiile situate pe acest teren, respectiv un gard din sârmă pe stâlpi de lemn şi o construcţie din lemn sau în caz de refuz, reclamanţii să fie autorizaţi să le demoleze pe cheltuiala pârâţilor;
- să plătească contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului pe ultimii trei ani.
Prin cererea înregistrată la data de 22 mai 2001 tot pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea sub nr. 5888 pârâtele au chemat în judecată pe reclamanţi şi pe Comisia judeţeană Vâlcea de aplicare a legii fondului funciar solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa:
- să constate nulitatea parţială a titlului de proprietate nr. 819/14205 din 18 iulie 1997 privind terenul din punctul „Sub coastă la F.S." din comuna Nicolae Bălcescu judeţul Vâlcea.
În şedinţa din 22 noiembrie 2001, prin încheiere, instanţa admite cererea de conexare a dosarului 5888/2001 la dosarul 5065/2001 în baza art. 164 C. proc. civ., întrucât obiectul şi cauza dosarelor au o strânsă legătură.
Prin sentinţa civilă nr. 9848 din 27 decembrie 2001 Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis acţiunea formulată de către reclamanţi în sensul că, a obligat pe pârâte să respecte dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra terenului în suprafaţă de 1133,87 mp identificat conform raportului de expertiză (P.L.).
A obligat pe pârâţi să demoleze construcţiile, casă şi gard identificate conform expertizei (B.M.) sau în caz contrar a autorizat pe reclamanţi să efectueze demolarea pe cheltuiala pârâţilor în sumă de 37.001.122 lei casa şi 358.000 lei gardul.
A obligat pe pârâţi să plătească reclamanţilor suma de 956.250 lei despăgubiri civile reprezentând lipsa de folosinţă a terenului pe ultimii trei ani.
A respins acţiunea în constatarea nulităţii parţiale a titlului de proprietate al reclamantelor, formulată de către pârâte şi le-a obligat pe acestea la 2.735.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că reclamantele sunt proprietarele terenului în litigiu conform titlului de proprietate nr. 819/1997, la baza căruia a stat un act de dotă, din anul 1897, prin care P.F. a fost înzestrată cu 12 prăjini teren situat în punctul „Sub coastă" de la care autoarea reclamantelor T.D., a cumpărat în anul 1924, suprafaţa de teren de 2400 mp.
S-a reţinut de asemenea că şi autorii pârâtelor, respectiv F.M. şi F.E. au deţinut începând cu anul 1963 un teren situat la punctul „Sub coastă", în baza unui act de schimb, încheiat cu fostul Sfat Popular al comunei Bălceşti.
Ulterior după decesul lui F.M., cu ocazia partajării, în masa succesorală s-a introdus şi terenul situat la punctul „Sub coastă", în suprafaţă de 2842 mp, teren care a fost atribuit pârâtei G.M., împreună cu o temelie de beton, pentru construirea unei case, edificată în baza autorizaţiei nr. 1609/1974.
Totodată instanţa de fond a mai reţinut că prin sentinţa civilă nr. 9985/1995 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea s-a constatat că între pârâtele G.M. şi P.N. a intervenit vânzarea suprafeţei de 1411 mp din acest teren, hotărârea ţinând loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Construcţia edificată s-a făcut însă fără autorizaţie, iar pe teren fuseseră puşi în posesie reclamantele, ca moştenitoare ale lui T.D.
Comparând titlurile de proprietate invocate de părţi, instanţa de fond a stabilit că titlul reclamantelor este mai bine caracterizat şi că pârâtele sunt constructoare de rea-credinţă.
Faţă de această situaţie pârâtele au fost obligate să respecte dreptul de proprietate al reclamanţilor.
În ceea ce priveşte acţiunea conexă prin care pârâtele solicitaseră constatarea nulităţii absolute parţiale a titlului de proprietate emis reclamantelor, instanţa a reţinut că faţă de dispoziţiile art. 15 şi art. 16 din Legea nr. 18/1991, pârâtele trebuiau să solicite reconstituirea dreptului de proprietate care le-a fost comasat de către fostul C.A.P.
Pe de altă parte reclamantele şi-au dovedit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu prin intermediul antecesorilor, deci titlul lor este legal şi temeinic.
Împotriva acestei hotărâri pârâtele au declarat apel invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie.
În apel F.P. a formulat o cerere de intervenţie în interesul apelantelor-pârâte solicitând respingerea acţiunii formulate de către reclamante şi admiterea acţiunii pârâtelor.
Tribunalul Vâlcea, prin Decizia civilă nr. 1255 din 2 octombrie 2002, a admis apelul declarat de către pârâţi şi cererea de intervenţie în interesul acestora formulată de către F.P., a schimbat în totalitate sentinţa apelată şi a respins acţiunea formulată de către reclamanţi, ca nefondată.
A admis acţiunea conexată şi a constatat nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr. 819 din 18 iulie 1997 emis de Comisia judeţeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 pentru suprafaţa de 1133,87 mp individualizată în raportul de expertiză (P.L.).
Motivându-şi Decizia, instanţa de apel a reţinut că apelantele şi-au dovedit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu prin actul de partaj şi actul de schimb încheiat în anul 1963.
În ceea ce priveşte pe intimate, acestea îşi justifică cererea prin actul dotal din anul 1987, iar apoi au fost puse în posesie, în indiviziune, mai întâi prin procesul verbal nr. 1391/1993, iar apoi li s-a eliberat titlul de proprietate nr. 819/1997, pentru suprafaţa de 1840 mp din care 1133,87 mp se suprapune peste terenul apelantelor-pârâte, suprafaţa de teren stăpânită de acestea şi închisă cu gard de la data preluării în proprietate.
Ca atare, instanţa de apel a constatat că, proprietatea pârâtelor asupra terenului, în litigiu, este mai bine caracterizată, decât cea a reclamantelor, fiind astfel preferabilă.
Referitor la construcţiile de pe teren, a reţinut că a fost edificată o locuinţă, în baza unei autorizaţii, iniţial pe un alt amplasament, însă datorită numeroaselor izvoare subterane, locuinţa a fost reamplasată în actuala configuraţie, pârâtele fiind constructori de bună-credinţă, chiar dacă nu au obţinut o nouă autorizaţie de construire.
Reclamantele au declarat recurs împotriva acestei hotărâri invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia civilă nr. 119/R din 28 ianuarie 2003, a admis recursul declarat de către reclamanţi, a modificat Decizia recurată în sensul că a respins apelul formulat de către pârâte împotriva sentinţei civile nr. 9848 din 27 decembrie 2001 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea pe care o menţine ca legală şi temeinică.
A obligat pe pârâtele-intimate la plata sumei de 2.475.000 lei cheltuieli de judecată către recurentele-reclamante.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de recurs a reţinut toate considerentele pe care le-a avut în vedere instanţa de fond când a pronunţat sentinţa 9848/2001 şi, în plus, faptul că prin sentinţa civilă nr. 2866 din 14 aprilie 1998 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea rămasă irevocabilă s-a constatat nulitatea absolută a actului de schimb încheiat în anul 1963 între F. şi fostul Sfat Popular al comunei Bălceşti.
De asemenea, instanţa de recurs a mai avut în vedere şi împrejurarea că în timpul procesului intimatele-pârâte au notificat pe reclamanţi să se prezinte pentru a le acorda teren în schimbul celui revendicat.
În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ. în vigoare la data când hotărârile au devenit irevocabile, Procurorul General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva deciziei civile nr. 119 din 28 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Piteşti, considerând că hotărârea criticată a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond şi, totodată, aceasta este şi vădit netemenică.
Se susţine în esenţă că prin hotărârea criticată instanţa de recurs a încălcat dispoziţiile imperative ale art. 23 din Legea nr. 18/1991 (respectiv art. 22 anterior republicării legii) şi art. III pct. 1 lit. a) din acelaşi act normativ.
În acest sens se subliniază faptul că terenul în litigiu este „intravilan" şi conform art. 23 aceste terenuri aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti; precum şi curtea, grădina din jurul acestora sunt şi rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau după caz a moştenitorilor acestora.
Se arată că art. 24 din aceeaşi lege completează aceste prevederi în sensul că în situaţia în care, pe terenurile foştilor proprietari, s-au edificat construcţii, aceste terenuri rămân în proprietatea deţinătorilor construcţiilor, foştii proprietari urmând să primească suprafeţe de teren echivalente în intravilan sau în lipsă, în extravilan, în imediata vecinătate.
Se susţine de asemenea că pe de altă parte hotărârea criticată este şi inechitabilă, întrucât demolarea unei case de locuit, doar pentru a obţine terenul pe care este edificată nu este o soluţie nici economică şi nici morală.
Reclamanţii au depus la dosar o întâmpinare şi o completare a acesteia cu privire la recursul în anulare prin care au solicitat respingerea acestuia, arătând în esenţă că prevederile art. 23 din Legea nr. 18/1991 nu se aplică întrucât pârâtele nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de acest text de lege iar art. 24 din aceeaşi lege, de asemenea nu se aplică pentru că nu erau edificate construcţii pe terenul în litigiu.
Recursul în anulare este fondat.
Este de reţinut în primul rând că în urma decesului la data de 31 iulie 1983 a lui F.M. a fost dezbătută succesiunea sa iar prin sentinţa civilă nr. 5497/1986 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea terenul în suprafaţă de 2842 mp situat în punctul „Sub coastă F.S." a fost atribuit lui G.M. care l-a înscris în registrul agricol.
Datorită unor izvoare subterane, pârâta G.M. a schimbat amplasamentul casei începând o altă construcţie (1986-1987) în apropiere, pe acelaşi teren.
Deci fundaţia imobilului este edificată în perioada mai înainte menţionată (expertiza B.) iar parterul conform declaraţiilor martorilor „începând cu anul 1990".
Ca atare, la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991 respectiv 20 februarie 1991, pe terenul în litigiu exista o construcţie.
Este de reţinut de asemenea că după intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991 lui G.M. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul în suprafaţă de 0,28 ha, prin adeverinţa nr. 1001/1991, iar reclamantelor pentru suprafaţa totală de 2,79 ha (care însă nu a fost individualizată) prin adeverinţa 420/1991.
Reclamanţii au fost puşi în posesie pe un teren în suprafaţă de 1800 mp la data de 25 iunie 1993, ocazie cu care s-a constatat că 1133 mp din această suprafaţă era ocupată de pârâta G.M. care edificase construcţia a cărei demolare s-a solicitat.
De menţionat că prin sentinţa civilă nr. 9985/1995 Judecătoria Râmnicu Vâlcea a constatat că G.M. a vândut la data de 14 iulie 1991 pârâtei P.N.1411 mp din terenul de 2842 mp (păstrându-şi restul terenului pe care era edificată locuinţa) hotărârea ţinând loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Ulterior la 18 iulie 1997 reclamantelor li s-a eliberat titlul de proprietate în care a fost inclus şi terenul în litigiu.
De reţinut şi că aceeaşi instanţă prin sentinţa civilă 2866/1998 a constatat nulitatea actului de schimb încheiat la data de 13 aprilie 1963 între fostul Sfat Popular al comunei Bălceşti şi F.M.
La această situaţie de fapt urmează a constata că instanţa de recurs astfel cum se arată în mod corect în motivarea recursului în anulare a încălcat dispoziţiile imperative ale art. 23 din Legea nr. 18/1991 (respectiv art. 22 anterior republicării acestei legi) şi art. III pct. 1 lit. a) din acelaşi act normativ.
Prevederile mai înainte menţionate coroborate şi cu dispoziţiile art. 24 din aceeaşi lege au menirea ca în situaţiile în care, pe terenurile foştilor proprietari, s-au edificat construcţii, aceste terenuri să rămână şi să se înscrie în proprietatea deţinătorilor construcţiilor, dar nu orice construcţii, ci casele de locuit şi anexele acestora.
Această concluzie rezultă şi din dispoziţiile art. 25 alin. (1) conform căruia terenurile din intravilan fără astfel de construcţii se „restituie foştilor proprietari".
De reţinut de asemenea că în momentul în care reclamanţii au fost puşi în posesie, imobilul era edificat, pe amplasamentul şi în forma din prezent.
Distinct de cele mai înainte arătate urmează a constata că este lipsit de relevanţă juridică faptul că pârâtele nu au obţinut autorizaţie de construcţie pentru această casă, deoarece prevederile Legii nr. 18/1991 mai înainte menţionate nu condiţionează îndreptăţirea deţinătorilor locuinţelor, de a dobândi proprietatea terenurilor, pe care acestea sunt edificate, de autorizaţia de construcţie.
În plus urmează a reţine legalitatea şi temeinicia tuturor considerentelor avute în vedere de către instanţa de apel în Decizia civilă nr. 1255/2002 a Tribunalului Vâlcea.
Astfel fiind faţă de toate aceste considerente văzând şi dispoziţiile art. 314 C. proc. civ., urmează a admite recursul în anulare, a casa Decizia recurată, şi a respinge recursul declarat de către reclamante împotriva deciziei nr. 1255 din 2 octombrie 2002 a Tribunalului Vâlcea cu consecinţa menţinerii acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 119 din 28 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Piteşti pe care o casează.
Respinge recursul reclamanţilor împotriva decizie nr. 1255 din 2 octombrie 2002 a Tribunalului Vâlcea, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6179/2004. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6118/2004. Civil → |
|---|
