ICCJ. Decizia nr. 6141/2004. Civil. Revizuire. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6141
Dosar nr. 20592/2004
Şedinţa publică din 8 iulie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea adresată Judecătoriei Sibiu şi înregistrată sub nr. 8158/2003, revizuientul N.V. a solicitat în contradictoriu cu intimaţii SC A. SA Miercurea Sibiului şi Biroul Executorului Judecătoresc T.F.L. ca în baza prevederilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. să se desfiinţeze sentinţa civilă nr. 379 din 19 ianuarie 1996 a Judecătoriei Sibiu precum şi licitaţia şi formele de executare efectuate în dosarul execuţional nr. 2307/1995 al aceleiaşi instanţe.
Prin sentinţa civilă nr. 33 din 6 ianuarie 2004 Judecătoria Sibiu a respins cererea de revizuire ca nefondată, reţinând în esenţă că nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. în sensul că aşa-zisele „înscrisuri noi" erau la îndemâna părţii, care le putea prezenta instanţei, neexistând vreo împrejurare de forţă majoră.
Apelul declarat de revizuient, care a solicitat să-i fie admisă cererea, a fost respins ca nefondat, cu o motivare similară celei a instanţei de fond, prin Decizia civilă nr. 1175 din 1 septembrie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs revizuientul. Recursul este declarat în termen, la 24 septembrie 2004, însă nemotivat, revizuientul precizând printr-o cerere din 1 iulie 2005 că îşi menţine criticile formulate în apel.
În aceste condiţii Înalta Curte va constata potrivit prevederilor art. 306 C. proc. civ. nulitatea recursului astfel declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de revizuentul N.V. împotriva deciziei civile nr. 1175 din 1 septembrie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 iulie 2005.
← ICCJ. Decizia nr. 6138/2004. Civil. Contestaţie în anulare | ICCJ. Decizia nr. 6165/2004. Civil. Conflict munca. Recurs în... → |
---|